geniul care a inventat aî ar trebui sa se numeasca acest text si chiar asa se numeste.
intii, despre marius. imi dau seama ca era pentru mine o imagine a strainului.
strainul cel straniu si taciturn, asta era natura lui.
cu vreo 3,4 ani mai mare decit noi, ceea ce era enorm. se mai amesteca cu noi la meciurile din fata blocului, unde dribla tot.
asta il diferentia fundamental, el chiar dribla tot cind avea mingea, avea aceasta abilitate.
a ramas antologica faza cind a driblat toti picii, toata amestecatura si ajuns pe linia portii, nu a marcat si a luat-o de la inceput cu driblingurile.
figura, parul flambat flusturatic, il faceau altfel. si decit fratele lui de virsta mea, raul, care era un dulce nebun ce sarise de la etajul 1, de pe balcon pe stratul de flori, cind fusese pedepsit sa stea in casa, si decit sora lui, claudia, admirata de unii pt ca se dadea bara-n bara la leaganul recent instalat (hinta), era, nebuna, prima care se daduse din bara-n bara. ea semana cu maica-sa, iar maica-sa nu era stirba, cum am spus, ci avea obrajii supti, de femeie muncita, care mai apărea în cadrul geamului de bucătărie, robotind ceva.
tatal lui marius era un maistru solid, jovial, care ne apara drepturile fotbalistice in fata unui securist trecut de la doi care dorea sa ne distruga, sa nu mai jucam acolo si visa sa planteze pomi pe tot petecul ala de iarba, ceea ce a si incercat, dar am smuls puietii.
dementul tanasescu ne spunea odata: ginditi-va, peste citiva ani acesti copaci vor creste si va fi ca o padure, eram de fata, iar tu, si aici mi se adresa, o sa stai sub un copac la umbra si o sa citesti o carte. dementule care esti, ma gindeam, tu traiesti intr-un vis numai al tau si esti nebun cu asta, dar pt o clipa imi infuzase viziunea sa de nebun, mai ca vedeam copacii aia crescind si daca mergi acuma pe acolo, asa s-a si intimplat.
dar asta mai tirziu, dupa noi, dupa era noastra.
maistrul, înalt, dar cu trup masiv inspira incredere si umanitate, probabil stia multe despre fotbal si viata si stiu ca am fost mindru cind taica-miu se plimba cu el printre blocuri, o alianta temporara pt ca taica-mui nu avea prieteni, nu cultiva chestia asta si, probabil, don maistru ceruse o consultatie juridica. dar cu mintea mea de copil, am banuit ca barbatii astia 2 stiau mai multe, conspirau ceva (era despre regim?) si aveau destula incredere incit sa comenteze situatia intre ei.
el era in conflict deschis cu securistul, si mi s-a parut important ca e singurul tată care se pune pt. noi, pt. dreptu nostru fotbalistic. cred ca primii puieti smulsi au fost cu aprobarea lui, ca securistu dement chiar plantase citiva sa ne futa terenul.
dar - iata, marius era altul, radical cumva, alta zodie, alt nivel, nu era sunet la el, decit necesar.
acum imi explic asta prin trasaturile faciale, probabil alta genetica lucra acolo.
din ce popor migrator s-o fi tras - got, sarmat, taifal?
da, asta cred ca e cheia, dar atunci nu aveam cuvintul, probabil un got, probabil un gepid, un alan. turuță. ce nume e ăsta?
absolut, ceva de salbaticiune tacuta si foarte calculata. cerebrala. marius si invata bine, a si intrat la liceu, la liviu, la grei. in comunism, nu povești.
am mai crescut putin si am inceput sa colaboram de citeva ori, fotbalistic.
l-am chemat sa-mi traga la poarta, caci deja aveam instinctul ca voi fi un mare portar. desi jucam si in teren, eram rupt in 2 pt. ca eram bun in ambele faze.
a venit si mi-a tras la plopi. stia ca e un avantaj si pt. el, eu aparam, plonjam, nu glumeam cu asta.
si acolo, ne arata negura mitica a memoriei, am rostit eu, inspirat, absolut spontan si ferm: AÎ! exclamatie kolosala, nemotivata de nimic, criptare a lumii, rezumare a ei. AÎ! si el s-a oprit, fulgerat, usor amuzat, dar nu putuse fi decit patruns de aceasta revelatie - AÎ, nemairostita in fond pe pamint, si a învăluit AÎ, in repetare, repetarea lui era o invaluire care dadea seama ca a prins momentul, aî, da, acest aî fara de acest, cu tot acestul (alfa, omega). (și totuși, e posibil sa fi avut un substrat, e posibil ca eu sa fi comentat interjectiile kung fu din cartier: aci, aci, cum făcea prietenul meu maistro Gonzo cind lovea cu tenișii coaja artarilor. și eu sa fi dat o alternativa masculina, abia ea demna de kung fu: aî.
am mers apoi spre casa si, cind ne apropiam, pt. ca de putina vreme incepusem sa dezvolt in cartier ceea ce numeam ragetul primordial - un racnet urias dat spre seara, peste lume, dupa ce toti ne retrageam pe la case, un raget urias, salbatec, care imi depasea virsta - m-a rugat deci: cind ajungi acasa da un raget primordial.
m-am simtit investit.
si am deschis geamul pătrățos de la baie si asa am facut.
pentru ca asta era important.
dupa aia m-am mutat.
