e.m.y

https://youtu.be/skK5KIFeVt0

omul cu parpalac

omul cu parpalac se afla în afara literaturii. ce știa omul cu parpalac?
se plimba pe lîngă alimentara și nu-și prea aducea aminte.
însă, în momentul ăla, știa:
1. că este un om cu parpalac (acesta era singurul nume pe care și l-ar fi putut acorda)
2. că are 2 picioare sănătoase pe care merge (un punct convenabil de pornire)
3. că se află aici, într-o zi frumoasă, undeva pe la orele 10 (certitudine)
4. că viața lui începe acum (chiar în acest moment în care tu citești!), la un colț de stradă - pt că nu-și aducea aminte de nimic altceva (obnubilare, entuziasm) - lîngă chioșcul de loz în plic (mai exista, da!).
pînă aici toate bune, își spuse domnul cu parpalac. de aici încolo, însă, începe greul.
unde locuiesc, cine sînt, cu ce mă ocup? omul cu parpalac stătu puțin și realiză că sarcina pusă era dificilă. era bucuros însă, că știa cu ce se mănîncă lucrurile. înțelegea ce mișcă în jur.
o farmacie e-o farmacie; de ex. înțelegea vitrinele de pantofi (lucind), deși, parcă le vedea pt prima oară. omul cu parpalac duse instinctiv încheietura mîinii spre ochi. și o privi. nu avea ceas. 23 de grade, ora 10:10, cum văzuse puțin mai devreme pe afișaj.
așadar, omul cu parpalac se căută prin buzunare. avea și bani, ce-ar fi dac-aș avea și acte, dar nu avea decît o batistă. iar o batistă e mereu ceva nefiresc. așa că, omul cu parpalac se gîndi ca, înainte de toate, să bea o cafea la cofetăria din colț, lîngă snack-bar. comandă cu asprime un espresso și se miră că nu i se dădea bon pe care să-l dea înapoi înainte de a i se aduce cafeaua (noțiunea de bon plutea în mintea lui, o deținea a priori). bon, dar de ce bon, de unde bon, se frămînta omul cu parpalac și își așeză pălăria pe marginea mesei (tipul pălăriei, neprecizat). iată, avea și pălărie, constată el - dar abia după aceea! - și șosete (privi în jos), destul de bune. apoi, în cap îi explodă înțelegerea - bon ca pe timpuri! ca pe timpuri! dar ce timpuri?
alea! trebuie să fi existat niște timpuri și sigur au fost, pt că, iată, omul trăiește în timp.
își înclină capul, uitîndu-se prin perdea (și acum chiar că era sigur de existența timpului) spre stradă (lumina!), unde treceau mașini, q.e.d.
se ridică brusc de la masă, fără să stea pe gînduri, mirîndu-se și el (dar abia după aia!), ceru un pachet de carpați fără. și i se dădu. cel puțin, dreptate. și răsuflă ușurat.

nu avea chibrituri, renunță să mai meargă la tejghea după un foc. mintea îi era fără gînduri și îi stătea bine așa.

trecea pe bulevardul plin de castani (la momentul scrierii acestui text). întrebă unde e poliția și i se spuse, păi e în față. se plimbase destul de mult și tot nu își amintise nimic despre sine.
lumea era căscată aici și acum, el, o groapă în groapă. ca o meduză aruncată la mal, cu marginile transparente, rarefiată.
oare am fost vreodată la mare? trebuie să fi fost, poate am călătorit cu avionul, poate sînt un mare ștab, ...după cum sînt îmbrăcat....
încă ezita, dădu de clădirea enormă, cu un mozaic plin de duhuri de voievozi și căpetenii militare, prelungi și șterse. în față era intrarea la sri... în spate trebuie să fie, sau lateral... intrarea la... merse la ghișeul de la poartă și se aplecă spre deschizatură, unde stătea un om cu mînuțe dolofane așezate una peste alta. nu apucă să spună ceva, cel din gheretă îl indemnă:
  - spuneți!
omul cu parpalac își adună forțele și:
 - aș vrea să vorbesc cu ofițerul de serviciu, cu cel ce se ocupă de cazurile de....
 - ce cazuri?, întrebă destins grăsuțul. omul cu parpalac răsuflă încurcat, apoi, dintr-odată, decise:
 - domnule, nu știu cine sînt!
 - da credeți că io știu? surîse, gardianul.
reveni:
 - vorbiți serios?
 - serios!
 - da ce s-a intimplat?
 - domnule, m-am trezit în stradă și nu știu cine sînt!
 - v-a lovit cineva? un buletin posedați?
 - păi dacă aveam... n-am decît niște bani la mine. vă rog să mă credeți...
 - să nu faceți mișto, că ne supărăm, îl atenționă gardianul, bănuitor. totuși, păreți om serios, adăugă după o clipă.
 - domne, zise omul cu parpalac, rotindu-se agitat de pe un vîrf de pantof pe altul, îmi vine să și rîd. io nu știu unde o să dorm la noapte!
 - pai, dacă n-aveți unde, dormiți la noi, făcu ghiduș omul din gheretă. ai băut ceva?, îl lua brusc gardianul la pertu. trecură cîteva clipe de buimăceală.
reluă.
 - și cînd ați observat că nu știți unde vă aflați? vi s-a făcut rău pe stradă?
 - domnule... pe la 10... nu că nu știu locu... nu știu eu cine sînt, de unde vin, cu ce mă ocup! nu am băut, nu sînt lovit...
 - poate suferiți de vreo boală, diabet zaharat sau ceva... de unde ați venit încoace?
 - de la cafeneaua oriental!, dar se opri suspicios: nu am băut decît o cafea, acolo.
 - așaaa, punctă prelung gardianul.
formă lent un număr, nescăpîndu-l din ochi: dorele, vino un pic pînă jos. avem ceva... haide.
puse receptorul în furcă (telefonul era roșu). mergeți prima la stînga, prima, acolo... (gest), prima ușă. o să vorbească colegu cu dvs.
omul cu parpalac se conformă. coridorul era îngust și întunecos. bătu la prima ușă, prevenitor, moment în care observă că gardianul băgase capul după el, să vadă dacă merge unde trebuie. apăsă clanța și intră. un ofițer cu fruntea largă, așezat în fața unui calculator, în geacă de piele, îi răspunse la salut.
 - luați loc, care este problema?
își trase un scaun metalic, se așeză îndepărtînd pulpanele parpalacului, ca să nu le boțească.
 - o chestiune mai ciudată, domnule ofițer...
 - vișoiu, adăugă acesta. cum vă numiți?
 cel mai bine era să abordeze frontal problema. în momentul ăsta gardianul băgă capul prin crăpătura ușii.
 - trăiți, zice c-o dispărut!
 - cum, o dispărut? dînsu?, făcu ofițerul.
 - ăăăă, că nu știe cine este, nu-și amintește numele.
 - bine bine, lasă că mă lămuresc eu cu domnu...
 - deci, domle, m-am trezit în mijlocul străzii, că nu știu cine sînt, cum mă cheamă, unde mă aflu, nimic? mă înțelegeți? nu eram lovit sau ceva, nu eram....
 - cum v-ați trezit? erați întins pe jos?
 - nu, domnule (fermitate indignată). eram în picioare, brusc...așa...
 - aveți vreun act la dv.?
 - nu, am căutat în toate buzunarele, am găsit numai niște bani.
 - suma?
 - un milion jumate!
 - e ceva! și unde s-a întîmplat, ce zonă?
 - decebal... că am văzut firma.
 - ați recunoscut cartierul, împrejurimile?
 - nu prea.
 - ora?
 - în jur de 10.
 - ora cum ati aflat-o?
 - de pe panoul de afișaj.
 - unde v-ați trezit, într-o scară, erați lovit, aveați dureri undeva? amintiți-vă cu treabă bună, nu ne grăbește nimeni.
 - domnule, vă rog să mă credeti, nu-mi aduc aminte nimic, nu cred că sînt lovit, de altfel m-am trezit pe stradă, v-am zis, eram în picioare... poate am mers o vreme inconștient, nu știu, dar eram în picioare.
 ofițerul își drese vocea:
 - domnule..., așa, ca să clarificam totul, vă rog să vă concentrați, apă doriți? și aici deveni tăios: nu are rost să ascundeți nimic. spuneți deschis ce s-a întîmplat, deci, dacă ați avut o altercație cu cineva, sau v-a atacat cineva, de băut nu păreți baut... ce vă reține? se întîmplă o groază de-astea. vă e teamă de cineva? femei...? avem o mulțime de de-astea și ... se rezolvă, vă rog să mă credeți. deci trebuie să îmi spuneți clar ce s-a întîmplat...să știm cum facem... nu că v-ați uitat numele...că draci, că laci...  ce a fost acolo, hai domle, ce, sîntem copii?
 - nu, domnule, nu ascund nimic! sînt și eu, vă rog să mă credeți, bulversat.
 - poate v-a lovit și v-ați pierdut cunoștința? nu aveți nimic la cap? v-ați pipăit? sau suferiți de vreo boala, ați avut un atac, ceva...
 .- nu, nu știu să am ceva. mă simt în regulă...
 - poate... suferiți de afecțiuni psihice, tulburări de memorie... luați medicamente?
 - sincer, nu știu. nu știu nici cum mă cheamă!
 - rude, prieteni... nu vă amintiți nici un nume? unde lucrați? numele soției, al copilului... nu vă vine în minte chiar nimic? stați puțin liniștit și concentrați-vă. ceva trebuie să vă treaca prin minte..
.- domnule, nimic, încerc, dar e vid.
 - pai și ce ați făcut apoi de la 10 pînă acum, că acuma e 4?
 - întîi am tras la o cafenea să mă dezmeticesc, m-am plimbat prin cartier, nu recunoșteam nimic. am tot încercat să recunosc vreo clădire, vreo figură. nimic, domle. și am zis să vin la poliție, de fapt am vrut să vin mai devreme, dar am tot evitat...
 - de ce?
 - mă gîndeam că vin aici și ce vă zic? ...că nu știu cum mă cheamă....o să ziceți ca sînt nebun, nu e plăcuta situația... eram bulversat.
 ofițerul își țăcănea nemulțumit pixul. timpi morți. apoi:
 - care a fost primul lucru pe care l-ați știut despre dv. cînd v-ați trezit în stradă? prima impresie?
 - ca sînt omul cu parpalac.
 - ce? atît?
 - atît.
 - ați zis de cartieru decebal, de unde îi știți numele?
 - intuitiv
 - intuitiv?
 - era și un complex decebal acolo, așa îi zice la hala aia, nu?
 - cum v-ați orientat în cartier?
 - domne, instinctiv. tot ce priveam... unele lucruri parcă le mai văzusem cîndva, dar nu știam unde și cînd...
 - recunoșteați vreun nume de stradă? gîndiți-vă atent. nu vă grăbiți. vă las să vă gîndiți un sfert de oră. o cafea? o apă minerală? îi turnă într-un pahar de plastic apa și i-l împinse în față.
 - puteți să vă serviți oricînd. vă dau o coala de hîrtie și o să vă rog să vă notați aici ce vă amintiți, cum s-a petrecut totul, și revin. bine? mobil nu aveți, nu?

iese. se duce să întrebe ce a vorbit ăla cu mine.

polițistul s-a întors. am predat foaia goală, nu-mi amintisem nimic, deși îmi frămîntasem mințile. mi-am cerut scuze.
 - barem să-mi dați o declarație cu ce s-a întîmplat, cum v-ați trezit, toate detaliile. sintetic!

omul cu parpalac se sprijini de spătar, se uită degajat la ghivecele din jur.
aceasta trebuie să fie cofetăria orient, își spuse. iar eu încep o nouă viață. e un mare privilegiu, în fața acestei cafele aburoase, adusă de frosa, țiganca cu voce de metal, femeia-bărbat, dar nu mai puțin femeie. (frosa, o cafea la domnu, auzise mai devreme). urmase un chicotit, un croncănit, un cuvînt șugubăț pe care el nu-l înțelese, dar pricepu că cineva binevoitor îi va aduce, totuși, din străfunduri, o cafea. îi venea să se-nchine în fața halatului ei roz-spălăcit, să-i onoreze perii de deasupra buzei, această frosa, cu cercei galbeni cu inel mare era aidoma unei pancarte de reclamă la 1001 de nopți (gutural!), la cafeaua nektar.
știa că trebuie să se stăpînească însă, mulțumi.
un client zise:
 - no, o făcut egal gloria!
 - las că nu-i lasă halagian să se ducă! pune el biciu!
omul cu parpalac îi privi călcîiele ieșite din șlapi în timp ce se depărta. se simțea ca dat jos dintr-un dric, undeva, la marginea orientului (se simțea bine). și-ar fi putut-o imagina pe cafegioaica cu voce virilă, așezată cu bucile obosite pe 2 saci de cafea nova brasilia. pt aceasta ar fi trebuit să aștepte însă închiderea cofetăriei, să fie ultimul client (întîrziat, dar era abia dimineață) și ea să-l aștepte, astfel încît, cînd nu mai e nimeni, să se poată strecura după ea în magazie. era abia dimineață (era), ar fi putut în mod absurd să-și prelungească (și încetinească) existența în fața acestei cafele pînă diseară. nimeni nu l-ar fi dat afara din acel colț (de rai) și dacă i s-ar fi reproșat ceva, ar mai fi comandat o cafea și tot așa. totul era ce o să spună la momentul decisiv. deja zîmbea biruitor, cu o lumină izvorîndu-i pe obraz (de nicăieri parcă, să fi avut legatură cu lumina necreată?).
desigur, din moment ce Δ(t)=ΔXa(t) unde Δ(1) este o constantă, vom obține din nou formula cunoscută x=St a(t)xdt=1/(1-Δ(1)), și totul pare a fi în perfectă ordine.
apoi va sări la gîtul ei să o bălească.

contemplă aceasta visiune in aburi matematici. apropie ceasca si spuse, pt sine: te fut. sorbi din nou: iar te fut. lăsă ceașca jos si ridică arătătorul: te fut din nou!
un act sexual pe 2 saci de cafea robusta era perfect posibil dpdv matematic (oare am fost profesor de matematici? sau sint un simplu maniac?). isi amintea, iata, isi amintea ca cineva ii spusese cindva ce bine sa fi fost in alte vremuri, cind puteai silui o femeie pe cimp fara ca ceva sa se intimple. sau poate chiar el formulase ideea si n-o mai lasase din mina, incheie glumind. un viol cu pofta, cu sanatate, in mijlocul edenic al naturii. cu sete, total. era posibil, dar putin probabil. totul depindea de maniera de abordare, de metodă (aici avu o usoara presimtire a notiunii de epistemologie, asa cum avea si vagi rudimente de teoria probabilitatilor). totul insa, totul, isi zicea el multumit, e doar un gust pe limba mea (rasa), gustul acestei cafele fara frisca. matematic si sibilinic. incetă sa se mai gindeasca la asta.

gindire-pădure. existență-pădure.. nenumarate cuvinte si asociatii de idei ii trecusera prin minte in ultimele 2 ore. ca si cum ar fi recuperat un vocabular pierdut. se asezase in parc, linga statuia lui cosbuc si gasise pe banca fragmente dintr-o revista porno. ii atrase atentia un picior păros de femeie (restul trupului lipsea). se gindi la dna nelu, a carei existenta era perfect posibila dpdv matematic, cel putin intr-o anumita lume. dna nelu era apetisanta si dnul cu parpalac ar fi vrut sa bea o cafea cu dna nelu. pt asta ar fi trebuit insa sa urce scarile pina la etajul 4. isi frecă barba in liniste si isi dadu seama ca pt asta va trece pe linga ghivece de plante, asezate de diversi locatari pe holurile scarii de bloc, ingrijite de acestia. de asemenea, va privi citeva tablouri idilice de pe pereti (reproduceri) sau colaje cu peisaje escapiste (mai ales acestea ii placeau: o cabana la munte, ingropata in zapada, cu un nume precum piriul/izvorul rece, piatra craiului sau 7 stinci). va trece si pe linga vizorul dincolo de care veghea mereu dna cuc, de cum auzea pasi.
 pt ca această..... face parte dintr-un peisaj largit. o numesc teoria peisajului largit. intr-o compozitie, intr-un tablou, avem loc si noi. putem fi in el, undeva, la o margine, pe o plaja sa spunem, din tabloul acelui pictor elvetian, trebuie doar o buna doza de Dul-C ca sa ne putem continua prelegerea de acolo. vom putea dialoga cu personajele, vom afla destinul personal al acelei doamne care citeste ziarul in sezlong si, cu putin noroc, vom putea avea si-un act sexual cu ea (de data aceasta consimtit) in cabinele din fundal (sau va fi o fortare, totusi?) de ce va mirati, pas cu pas (si cu o teorie a artei bine insusita) se ajunge la asta,.
i-am spus tabloul desfasurarii largite (ilicite). un loc al po-sybilitatilor, daca vreti, al pizdelor largi. ve(ț)i putea rula (in jos) ciorapii (fara sa fie mecanici) cutarei madame, inlocuibilă ancestral, oricine a(ț)i fi. ve(ț)i putea face sex cu prostituate schioape. o ve(ț)i umili pe gina lollobrigida. sofia loren se va dovedi o sugace penala samd

dna nelu avea sa-l intimpine cu o usoara surprindere si o cochetarie necontrolata. dna nelu tocmai punea niste gogosari la murat si ii oferi dlui cu parpalac un lichior. el acceptă si intrebă dacă poate fuma. o privea pe dna nelu cum isi continua munca si, conversind nimicuri se uită spre carpeta cu rapirea din serai. stia ca se afla in aceeasi postura casnica, insa mult mai comoda. dnul (sa-i spunem nelu, pt simplificare) nu stia insa cum sa aduca vorba, dar nu-si facea mari probleme, stia ca limbajul natural va curge singur intr-acolo. si atunci se va vedea, si dna nelu se va face comodă, pe comodă. deocamdata mai trebuiau infiripate vorbe prin fumul de tigara, ca o supraetajare a palatelor, galaxiilor (palate bucale, dentare), ca o supraexcitare mocnita. dnul nelu avea pofta si se si vedea deasupra unui fir de fum intins ca o plaja, intr--un foisor spiritual (seminud), imaterial, al placerilor lejere, petrecind alaturi de numeroase tipuri de femei, conversind febril, opiat. se afla in povesti cu ele, povești usor asudate.
statea si el in povesti aici, cu ele, la o poveste. povesti cu femei asudate.carevasazica.

dnul nelu (asa-zisul domn nelu, pt ca vbim de fapt de un substitut al omului cu parpalac, dar ne-am putea imagina si capul urias al lui gabriel liiceanu, plutind ginditor peste ape) stia, uitindu-se la carpeta cu ciini din bucatarie, ca aici se joaca o carte mare (miros de varza inabusita, oare?). ciinii faceau un poker. mai stia ca in sufragerie precis e o carpeta cu rapirea, iar in camera mica, probabil, o padure si un cerb care bea apa proaspata de izvor. padurea si cerbul insemnau totul, ca ai cucerit si ultima reduta secreta si ca poti sta in pat la nesfirsit, privind in liniste cerbul, ascultind fosnetul frunzelor.
da, ascultind fosnetul si fumind tigari de foi (o padure pubiana ca o coroana, in impresiune pe capul tau).
 adevaratul domn nelu nu mai exista demult sau, poate, tocmai deschidea usa unui frigider aflat pe un vas indepartat (mai precis, pe o insula exotica, reala, unde compania asigura la intervale de 6 luni o vacanta luxoasa marinarilor sai istoviti).
domnul nelu era plecat demult si plecat raminea. despre acest domn nelu nu vom mai cunoaste nimic altceva, decit ca, probabil, tocmai isi tragea o bere de acolo.

capotul doamnei nelu putea fi pingarit, botit, iti statea la dispozitie cu tot izul de ceapa prajita din casa. timpul era undeva, pe la mijloc. dnul nelu incepea sa realizeze asta - caci ceasul din bucatarie indica 16:54 (dar era cu vreo 20 de minute in urma), iar cel electronic, fara curea 18:16, dar stia bine si ca se schimbase ora. de asemenea, se vedea din cind in cind contemplind o pereche de talpi femeiesti. oare ar fi putut sa-si strecoare intre ele...?
se vedea intr-un local anume amenajat pt contemplat picioare. te uitai in vitrina, alegeai nrul-plantă si, pe un suport special, chiar in fata ta, se sprijineau chiar acele talpi, calciie si degete (adorate?).
într-o tinuta aleasa (inele de piciorus) sau barfuss. totul continua cu o narghilea cu hasis sau opium, iar punctul - piciorul de meditatie se intensifica. nu-ti aruncai privirea altundeva.

asa-zisul domn nelu (isi luase singur acest nume de imprumut, intr-un reflex al gindirii critice) isi freca barba cu satisfactie, simtea in ea o usoara caldura organica. apoi, duse palma la nas sa simta mirosul propriei barbi. ii placea acest miros cu iz de sebum, la fel cum ii placea sa stie ca are o fata uleioasa. isi frecă iar palmele de barba si ii placu sa-si imagineze cum din asta s-ar aprinde un foc, un foc in palmă cu care sa incendieze chilotii femeilor.
odata dusa la partea din fata a pubisului, palma lui s-ar fi simtit ca un fier de calcat incins. era foarte receptiv muntele la venus. palma incalzita freca muntele simtind iarba uscata dedesubt - caldură, iască. (ar fi agatat chiloti de femei pe-o sfoară - ar fi dat sfoara-n tara pt chiloti de sfară si le-ar fi dat foc pe rind. ar fi ars efecte femeiesti ca-ntr-un coridor al dorintei neimplinite, ignite). dnul nelu, de cind era in noua lui existenta, stia ca ar fi, ar fi. s-ar fi inscris intr-un club de sah, dar nu stia regulile. 

descrierea muntelui lui venus.

georgeta mergea cu bicicleta printre lanuri de porumb. fisia de asfalt pe acolo ducea. se gindea la chilotii ei asudati, de vara. o privi prin binoclu multiplu vizionar. stia, cu cit mai multe pastile va lua, cu atita femeile pe biciclete se vor multiplica, vor deveni mai colorate, isi vor trage norii sub chilotel si vor pedala asudate foarte, iar el va sta jos si va sorbi picurii de sudoare din subsuorile lor paroase. asa ca trase praful pe nas si se apropie iar cu lentile. abecedarul psihicului ei era aici, iar el stia, isi va da jos camasa si va reusi sa plonjeze , direct in lan peste ea, cu un placaj reusit. singura problema era pe care dintre ele sa se napusteasca? nu putea s-o nedreptateasca pe niciuna, toate trebuiau cuprinse. insfaca o trotineta (de unde?) si o zbughi in urma lor - poponețele parca lasau o dîră psihica, iar el oscila usor dupa urmă. corpurile lor psihedelice iradiau lumina, matemate-nestemate. .covorul persan era cu totul altfel inteles.

fu bucuros cind la tutungerie aparura vederi cu el plonjind in lan, violind diverse celebritati, in special actrite. pe spate scria seria violuri spirituale, pretul + numele vedetei. unele erau virate inspre galben-intunecat, aproape maronii, altele galben intens, aproape alb-negru. in ele, dnul nelu penetra si viola la păsăret extrem explicit, astfel ca numai de un viol nu mai putea fi vorba. un viol voit (nu silit), un viol de bunavoie, caci femeile isi desfaceau cracii (cu larghete!) spre obiectivul foto: un bunăviol!dnul nelu parea f satisfacut si, dealtfel, nu era niciodata recunoscut de tutungeriță, o taranca cu mult par auriu, buclat, de prin partile maramuresului.

piciorul izvorul rece. doar o asociatie spontana, cum se intimpla in mintea oricarui om. trase din trabuc cu placere, caci asta era marea placere a dlui nelu. sa contemple valatuci de fum peste o cafea aburinda, cum stau in aer si nu se mai raspindesc. picior in fum, reminiscente combinate, (ar putea fi) rezemat de o tablie, ar putea fi un bordel sau un local chinezesc de opiu. incerca sa-si aminteasca de profesorul de metafizica din filmul de groaza, singurul care intuia ce e raul, si intr-o dupa-masa cu putini studenti ar fi fost capabil sa deseneze la tabla o schema ingenioasa de localizare. profesorul de metafizica era un japonez micut, ratacit in aceasta universitate populara, neacademica, de ocultism, iar auditorii lui, niste loseri. era greu sa gaseasca pe cineva care sa inteleaga, de aceea, profesorul era disperat de la o vreme, negasind partener real de discutie, darmite vreun ucenic. pt a putea trai se apuca sa scrie sub alt nume povestiri de groaza.

cu vederi largi. isi aminti anumite plaje: din filme, fotografii, reviste, sau pe care le vizitase odinioara. nu reusea sa distinga plaja reala de cea imaginara, pt ca se afla acolo. sezlong, citeva persoane dispuse geometric (vedere descentrata), perfect imprastiate, miscare, valuri si un personaj mai atractiv, o femeie cu spatele, pe care sa se focuseze. o intoarcere a nimicului, pe dos.

isi drese vocea ragusita. profesorul senil saluta sala. se aseza in fotoliul (fotolii de piatra - crimpei dintr-un discurs despre africa), puse un disc cu o voce hiriita, mix de sunete greu precizabile. cineva arata funebru, un fum de pipa iesea ca din pamint. era vorba de resturi, gramezi, reziduuri, lumi cocoțate si ruinate, cazute-n uitare, decazute, nevazute (de nimeni), lumi.un fel de a scrie de niciunde. un vraf de hirtii, pătate, prafuite, nepasatoare.

(scrisul trebuie să ducă către nimic)

isi scoase ciorapul-poveste, de poveste picior si ciorap. femeia isi desprinse ciorapul. o loopă si o zoomă. se roti, se roti intr-un picior de cite ori era nevoie, reveni la fluiditatea miscarii. era o scena miscatoare (sapata in stinca), miscata, se misca ceva, despre viata era vorba. scena isi continua miscarea, privirea era atenta, se misca in dreapta, in stinga, cauta sa mai descopere ceva (avea si o doza de inertie). femeia crea centrul de interes, de greutate, dadea greutate scenei (chiar ca era o femeie grea) - femeia facea toti banii. sa platesti, sa rasplatesti viata - erai un rasplatit. te ras-platea. (viata te). [vroiam sa spun ca o femeie in imagine. face totul. pictura-n urme de viu. plasarea banilor in om sau in bani? pictura plaseaza viul. steagul e teritorial. reproduce viul. secolul 20 - inregistreaza (jumatatea sec.19 - incepe inregistrarea). copia sigură si nesigură. atit tabloul cit si fotografia - copii (ale unui psihism-vedere). (nici un om nu se vede dinafara lui). in tablou viul devine pitoresc. se comportă după legile reprezentării care incearcă viul/care desfasoara viul. desfasurarea compozitionala/compozitiva a viului. viul in tablou. viul ca tablou. o gramatica (nu de reproducere) de transpunere.
in tablou: viul-ca-aici. opera de arta e pe linga, impreajma vietii. apoi odata pornita - opera de arta e in viata. efort vital (de)spre vital. vital investit vital - vital (opera) in vital. investitia vitala din opera de arta. căscător. căscădos. cascadal. cascadiac.

tras peste picioare (peliculă peste peliculă). isi trase ciorapul peste picioare, o poveste cu ciorapi peste, cu bulan (ciorapi famati). as fi vrut sa fie mai reusita sintagma, se pare ca am pierdut-o in drum spre baie. proiectul de proză imobilizată. sa stai izolat intr-o cabana de munte, pe o inaltime. nu ai decit ninsoarea, provizii, poate niste tutunuri. carti si foc. ce o sa scrii? nu vei vedea nici macar o scena arhaica, privind pe geamul de bloc, un barbat tragind o saniuta. sigur, negurile te vor inspira, sublimul muntelui. ceva energetic, coplesitor. ceva static, iradiind forta subterana. atunci iti vei propune sa scrii. vei avea nevoie de inventie, de un suvoi de energie. daca ai putea desena cum libidoul izbeste o stinca.

isi trage ciorapii/ inceput de tablou. ceva misterios, ca-n giorgione. femei intinse. una cu natura, placate pe, resorbite in. scufundate in cimp. precum o energie ce dormiteaza. natura-latentă. femeia intinsa - latenta. in a-si trage ciorapii - un zvicnet, actualizare-farima a acelei latențe. evenimentele incep sa pocneasca. dau semn. femeia isi trage ciorapii (cadru din filmul lui vertov). o promisiune. inca in lentoare. spune-mi si mie: cine sustrage ciorapii tai? (cioraptus)

suspendarea din tablouri. scene in suspendare.

ciorap de poveste - de povestit. un ciorap isi face parte la o scena. insufletitor. ciorapul pe linga picior - ruleaza. (suspensativ)

voievodul dorintei. intr-un flash isi aminti de taranca de la tutungerie care protesta ca apai maradona asta nu-i nu stiu ce. fusese mai mult tavalit la mondial. oare ce cumpara de la ea - lame de ras, plicuri, tutun matelot? trecu la vinzatoarea golanca, hirsuta (par si deasupra buzei) de la hala. in ce hal ar fi vrut el s-o cunoasca! tisneau diverse imagini, unele chipuri pareau familiare, dar nu le putea deosebi de viziuni, la fel cum tirziu in noapte, cind nu poti adormi, ajungi la un stadiu in care poti proiecta fara efort orice imagine, ca si cum ceva din potenta visului s-ar secreta in domiciliul diurn al creierului. acesti oameni erau reali, avea vagi amintiri despre ei, e drept, de mai demult, un demult care ii scapa total. omul cu parpalac se framinta, destins, in fond.incartiruit citeva zile formal la psihiatrie, apoi la adapostul temporar, aparusera informatii ca omul cu parpalac ar semana cu o disparitie anuntata acum un an, un scriitor din botosani, burlac, evaporat peste noapte. in urma lui ramasesera un apartament, manuscrise si citiva prieteni nedumeriti. privind o proasta fotografie alb-negru politistii constatara ca ar exista o oarecare asemanare. propusera ca omul cu parpalac sa plece la botosani, sa-si intilneasca cunoscutii, sa locuiasca o vreme in presupusa lui casa, intr-un exercitiu de anamneza. poate chiar, sa continue lucrul, daca ii vine vreo idee, cum sugerease ofiterul dorel tanase, omul care se ocupa acum de caz. uniunea scriitorilor se obligase sa-i plateasca o suma lunar - pt ei, omul cu parpalac era dupa primele aparente, scriitorul botosanean. nu avu incotro si trebui sa accepte propunerea desi ii marturisi ofiterului ca locurile acestea ii pareau cunoscute. eh, poate ati avut o amante pe-aici, asa sint artistii! nu va amintiti nici un chip cunoscut? marturisi de femeia de la tutungerie cu dinti metalici. politistul avea o mină dezamagita, era clar ca nu asta era raspunsul asteptat. calatori cu iasi-timisoara, luat din beclean, tocmai se facuse vinul, un taran vorbaret il intimpina cu: noi sintem asa, mai de la tara, cind intra in compartiment. se vorbea de vaci, vite, oi, case (un fiu in anglia), pareau deja imagini arhaice, despre cum erau sezatorile de altadata, femeia in trening ridea mereu, marturisi ca la baie o intrebase controlorul daca nu a fumat: de futut, ma fut, da de fumat , nu fumez, asa i-am zis, daca vrei, iti dau gurita sa ma verifici.. eh, fabrici, uzine, un sot gras acasa, tabieturi, tv, naveta din anii 60 (din 60 fac drumu ăsta); cum mergeam asa, pe margine, s-a apropiat un jeep, o deschis geamu si m-o intrebat: cit ii scoru? io am crezut ca de meci, 0-0 am zis, nu aia, cit ii....? cind am auzit am zis, du-te de-aici ca iau o piatra si-ti sparg geamu. glume si aluzii tot mai obscene, in stil popular, apoi ceva cu imaginea mitica, un mos si-o baba, un banc porcos. mirosea a vin, omul cu parpalac asculta si era multumit ca nu se ia nimeni de el, gindirea era prea rapida, ghidusa, nu stia ce-ar putea raspunde. trecu un tip care dadea aproape cu capu de tavanu trenului, imaginea fisura cursul obisnuit. fu asteptat de un presupus vechi prieten, inginerul popa, il privi nedumerit si i se adresa:
 - scuzati-ma, poate mi-ati fost prieten bun, dar nu imi mai amintesc nimic. sint omul cu parpalac. chiar sint cine credeti dv. ca sint?
 - dane, la figura esti leit, dar arati si putin schimbat. si ai o voce mai ragusita.
 - o sa vi se para ciudat, poate o sa ne cunoastem (iar) mai bine, dar acum mi se spune omul cu parpalac, unii imi zic omu sau, pur si simplu, nelu. pina nu-mi voi aminti cine sint, va rog sa nu-mi mai spuneti dan. am dubii ca sint cine cred unii ca as fi.
 - cum doriti... poate incet, reintrind in mediul dumneavoastra familiar, o sa va amintiti cite ceva... nu e graba. luati-o usor. altfel, ce preocupari aveti, vreau sa spun, zilnice?
 - e greu de raspuns. ma obisnuiesc cu situatia. stau pe ginduri, cai cu scinduri.
 - pai si... ce ginduri va apar?
 - cu dus-intors. aiurea, imi amintesc cite un crimpei de ceva, dar foarte blurat. de exemplu, cit a facut fepa '74 birlad cu victoria bucuresti in 87 in cupa romaniei. stiu dintr-o data, dar in rest... nu am amintiri detaliate.
 dupa ce il conduse la locuinta (aflata pe aleea trandafirilor, cu o frumoasa gradina de trandafiri in fata scarii, de care se ocupa asociatia de locatari aleea trandafirilor), stabilira sa se sune, sa se mai vada.

omul cu parpalac ramase singur in casa straina. nimic nu-i aducea aminte de nimic, casa scarilor cu ghivece de flori oldie sau cu peisaje de la sinaia (fiinte ingropate in munti de zapada, in salopete demodate de fis, undeva in anii 80, zimbind fericite spre reporterul BTT, utecisti traind viata). singurul lucru linistitor, putea sa se adaposteasca aici o vreme aici, cel putin pina nu va aparea disparutul sau se va decide efectuarea unei analize adn. o afacere intre 2 disparuti, el - cel aparut de niciunde, si celalalt, ramas disparut. isi umplu un pahar cu brandy si zise: amice, ai face bine sa nu mai apari niciodata. se lasa in tihna pe fotoliul moale si privi tapetul, cu acea tipa in primplan, cu gleznele in aer, iar undeva, in spatele ei, vegetatie si cascada... o oaza de fericire, tinerete, apa si stinca. pe sfircuri ii luceau razele soarelui (bobite aurescente, fulgurante), era atita sanatate incit, parea firesc sa fie goala. abia mai tirziu ii observai chilotii abandonati undeva, pe niste pietre rotunde de riu, jumatate udati deja de apa. - unde v-ati nascut? - la rotunda de jos. o sa ma apuc sa citesc, sa traiesc, pina la urma se vor satura sa ma intrebe daca-mi mai aduc aminte de ceva. pina la urma le convine si lor situatia. senil sau nu, sint iar intre ei. o sa vad ce am sa scriu, haha. la urma urmei, titlul cartilor mele il pot memora, iar lecturi publice e simplu de facut. iar manuscrisele in lucru.... ar fi culmea sa le continui! mi-au comparat scrisul de mina cu cel al raposatului. aproape identice literele, doar ca mai inclinate. poate inclinarea vine de la o lovitura primita la cap, conchisese expertul. eram aproape el - aproape eu. cita vreme uniunea baga bani, ma durea in pula. in fond omul asta scrisese niste carti de oarecare rasunet. dupa un timp daduse lovitura, il tradusesera la nemti si de atunci era respectat. pai daca omul asta a facut ceva pt litere, era cazul ca si parazita asta de uniune sa-l ajute pe om. nici contul din banca nu era rau, urma sa aiba acces la el cind se vor clarifica definitiv lucrurile... asa ii explicase procurorul, rărind silabele: de-fi-ni-tiv.

omul cu parpalac nu se putea decide. i-ar fi fost comod sa le zica: sint eu, dar nu-mi amintesc cine sint. vedea ca toti asteapta asta de la el. sa-si aminteasca! sa-si aminteasca ce? nu-l deranja prea mult ca nu stia cine este/fusese (fuse/se futuse). isi gasea, in mod complice, un punct de sprijin in identitatea lui tabula rasa. se simtea insa putin plictisit de situatie. destins, ca dupa un meci cu prelungiri. cind endorfinele te fac sa te simti bine a doua zi, placut obosit. citea ziarele - niente. privea cite un talkshow reusit. un western, un film horror. cind fuma trabuc se simtea cel mai bine (defunctul [in mintea lui il considera mort pe mort] fuma trabuc?, intrebase. - nu, doar pipa) - nu trebuia sa se gindeasca la nimic. doar sa pufaie.mai mult din lipsa de activitate incepu sa studieze cazuri de mari amnezici, toate filmele si cartile ce tratau asa ceva (romanul lui eco). un colectionar lipsit de memorie.

dupa citeva framintari omul cu parpalac decise. nu era el scriitorul botosanean. programul lui zilnic consta in: dimineata isi cumpara ziare de la chioscul din colt, arunca un ochi pe retelele sociale (inutil), o cafeluta cu spuma de lapte facuta la espressor in casa si un trabuc prelung, cubanez (cu adiere de pizda, serie speciala).incetul cu incetul, nimeni nu-l mai sicii cu intrebari. din 3 in 3 luni il mai suna doar un academician din iasi pt a-l intreba, caci asta era menirea lui, daca nu cumva, totusi, isi aminteste? sustinea ca avusesera o fructuoasa convorbire, cindva, la terasa casei pogor. si isi facuse o misiune de onoare din a-l suna la rastimpuri, neobosit, adresindu-i mereu intrebarea, ca un oracol al memoriei prost poleite si pierdute. sa nu i-o ia in nume de rau, ci sa o priveasca ca pe intrebarea sfinxului.

dupa un timp o cunoscu pe femeia fara floci. la un vernisaj provincial. ii spunea asa, deoarece adora pilozitatile (probabil, de mic).insa aceasta femeie era epilata si la subsuoara, si jos, spre dezamagirea sa.culmea e ca lucrurile decursesera in asa fel incit, pina la urma, tocmai cu ea ajunsese sa se combine, cu cintareata cheala. aceasta avea ceva de femeie cauciucata, gonflabila, iar pizda ii parea un dispozitiv accesibil, lipsit de mister, ca o yala in care introduci cheia, obligatoriu chinezeasca, ca o fanta a unui automat de cafea. femeia fara floci era studenta la master actorie, deja angajata a teatrului national. ca sa se razbune pe ea, o numea cintareata cheala (sau femeia fara floci), dar, dat fiind backgroundul ei teatral, aceasta nu protesta.prietenul lui cel mai apropiat(pt o vreme) deveni un fost antrenor de gimnastica, nea titi, care umbla imbracat mereu in foita si pumeti. nea titi avea, ca orice om , obsesiile lui, iar povestea lui preferata era cea in care se lauda ca linsese bucile nadiei comaneci pe cind aceasta era o copila de 15 ani. o surprinsese intr-un vestiar, dupa un turneu local, si trasese de ea sa il insoteasca in camera hotelului bucium din suceava, unde cu greu o facu sa-si dea colantii jos, dupa multe insistente. nadia se cam opunea, astfel ca titi nu se alese decit cu un magnific lins de buci, cele mai tari buci pe care le vazuse la viata lui, cum preciza de fiecare data cind evoca chestiunea. era constient ca senzatia aceasta (subiectiva, desigur) ii ramasese in minte asa si pt ca filmul nu durase mult, caci nadia, in mica lor batalie, insfaca pe neasteptate elasticul chilotilor si-i trase la loc. nea titi, pe atunci un antrenor aratos, cu mustata, la 33 de ani, isi dadu seama ca o luase prea tare, ca nu pregatise atmosfera cum se cuvine (se gindi brusc, ca singura solutie acum, ar fi sa o loveasca, dar, din pacate, alunga gindul). schimba insa planul, si comanda niste limonada la camera. deoarece comanda intirzia, se hotari el sa coboare pina la bar. in hol, insa, fu reperat de presedintele CJEFS-ului, care il ruga staruitor sa mearga sa supervizeze ultimele pregatiri ale chefului care avea loc cu antrenorii sportivilor, la cabana vinatoreasca la care urma sa fie prezent si prim-secretarul judetului. urcind pe scari, lui titi, constantin pt fete, ii veni sa se dea de citeva ori cu capul de pereti. ii comunica nadiei schimbarea de program si-i spuse ca abia asteapta s-o vada la cina finala de la sfirsitul competitiei, care avea loc peste o zi la restaurant corbul. e si ultima data cind el o mai vazu vie, caci ziua urmatoare nadia nu mai aparu, iar la nationalele din 78, de la brasov, titi nu putu sa se deplaseze, fiind cu piciorul in ghips.privind in urma, nea titi isi musca si acum buzele de furie.lui nea iti ii placeau la nebunie povestile cu iz erotic, chiloti, secretari de partid si secretare de judeteana, ingineri si economiste, cu sarit peste cal (cu minere) pt ca...s-ar putea sa te astept dincolo. daca te luai dupa el, arsese destule sportive, muierusti, aprozariste, contabile si chelnerite (chiar si frizerite!), prin birouri, vestiare, magazii, hoteluri, sufragerii si pe unde se mai nimerea (pe nevasta lui x o regulase direct pe scara blocului, linga usa apartamentului).si i se infatisa ochilor: o pizda - puppp (aici producea un pocnet infundat, cu degetul mare introdus in gura, izbit de obrazul dinlauntru) - ca un paharut! nea titi il incuraja in demersurile cu actrita, ii dete citeva sfaturi sexuale (tian li), ii repara orice de natura electrica din casa, iar uneori mai trecea seara la un vin. pina intr-o zi, cind nu-i mai deschise usa.

descrierea muntelui venus. acțiune accelerată.

muntele lui venus se aseamană în principiu altor munți. în realitate, fiece munte nu seamănă cu altul. alpinistica energiei sexuale.

portavionul din camera meditatorului de mate. brusc și-l aminti. îl chema purcelean. pe perete era un poster. tipu dădea probleme și pleca la ale lui.
își spuse: poate voi scrie ceva, dar nu ca celălalt. omul cu și femeia fără. varianta prescurtata pt prieteni. omul cu era mai respectat devreme ce nu se știa cine era. își privi mîna păroasa. se termina cu un toc. un unchi care completa cu frenezie 1,2, x-uri la pronosport. ca și cum ar scrie, iar el scrie, de fapt. omul acela îl dusese într-o rachetă, racheta anului 2000, unde putea fi văzut un film despre univers, despre stele. era vremea cînd te puteai încă păcăli cu tavane false, cu viitorul. mai încolo, pădurile de floci aveau să apară drept ceva mult mai misterios. de nepătruns. întunecimea coridoarelor de pădure dintr-o poveste. pădure seculară. cale de 3 zile. unde ajungi după 3 zile și după cale lungă, să ne-ajungă?

omul cu parpalac constată ca nu există nici un tîlc. cel puțin nu acum, nu pt el. nici alții nu păreau să știe ceva. pădurile de floci: din ce în ce mai misterioase. imersate. nimeni nu trecea dincolo, doar puteai contempla pădurile curbate, ca de cleștar/de basm, aveau un luciu argintiu. (povești nimicitoare)

eu, omul cu parpalac am scris acest text. nu i-am găsit un final potrivit. nu am citit încă nimic din opera celui care se presupune ca aș fi. (am fost sfătuit să nu mă citesc înainte de a scrie ceva, ca să nu mă autopastișez).
am predat aceste foi celui mai distins critic al municipiului botoșani. 
tu nu ești tu, mi-a răspuns, după momente grele de tăcere în care mă privi lung prin lentilele-i groase, tip mircea ivănescu.
tu nu scrii așa... asta e... o porcărie.