uram berea, în orice condiție ar fi fost
o respingere la respingere - căci
probabil asta e realitatea berii -
ceva
amar
care respinge deși pare că te acceptă
- înmuind buzele în respingere uiți de
cîte ori viața ți-a dat cu flit
- așadar,
berea e o respingere acceptabilă,
un pact și un șiretlic călugăresc:
gustă și memento mori -
amarul acesta dulce te duce
și mai ține și de sete
uneori
(o respingere îmblînzită, alors)
simt nevoia - precum profesorii mei vienezi - sa tin un mic excurs despre orhideea salbateca.
filmul, caracterizat undeva ca racy, merita o psihogeografie in psihograma generatiei misa de obedienta strict imediata a anilor 90.
in sensu ca era un fel de ingredient (teribil de eficace si de suculent) al - azi putem zice asta - folclorului neotantric misan.
cum zice amicul meu din franta, femeia are nevoie de un cadru sa se futa, o justificare, o motivatie.
si exista situatii sociale care inlesnesc calea. cu atit mai mult cu cit misa se adresa unor tineri aflati pe turnanta spre viata dezinhib.
habibi dezinhibi - daca ar fi sa rezumam totul caligramatic.
caci - inainte de basic instinct, care a lovit planetar-juisal (dar asta pt ca verhoeven era un maestru dovedit al sucurilor placerii, al libidalitatii peliculare - adica dorinta ca pelicula, pelicula ca dorinta - vezi turkish delight si restul filmografiei neerlandeze) - a existat wild orchid.
poate nu ca top planetar (desi!), dar certo ca a avut o functie de debuseu in millieul misan.
astfel - in capul meu si acum, la o revedere dupa nj de ani - orhideea salbateca era un film...initiatic.
caci asa era decodat la vizionari. somehow we became mesmerized.
imi amintesc momentul preaocult cind, aflat exact unde trebuie, in casa maestrului meu de provincie, el ne-a pus, celor norocosi ce eram acolo, orhideea salbatica.
scena torida de amor din final, cu aspect efectiv de maithuna tantrica, imi ramasese in cap ca un centru al filmului, intr-atit zgiriase mintile unor adolescenti neintrati inca in viata. desi, repet, apare doar in final.
colportarea ca scena filmata a fost reala - trupurile asudau, implicarea era okult-totala - circula de pe atunci.
mickey rourke era un shiva, carre otis o shakti in drum spre plenaritate.
e cert ca noi interpretam sau ni se interpreta un pic altfel tot filmul. ca probe, ca bariere de trecut pe calea de fier forjat a erosului. si, in fond, nu?
sigur ca ajuta atunci exotismul brasileiro din film, cu ceva carnaval dezlantuit, cu bal mascat unde dorinta isi da drumul anonim (bal mascat, dorință nemascată), deci acel ghiveci sambatic-sabatic ne deruta si coplesea si mai mult (figuri ale dorintei dorite, ivite, petractate, flamel), desi destul de kitschos, in fond, dar la limita, asa, gen estetică de hotel, plaja si restaurant, un fel de camp involuntar, mainstream.
de la eros brut, marinaresc, la treci spre noua treapta - cu intermezzo-ul cuplului de juisori germani cu look sado (dar neexplicitat in film - desi triumful ei in pula e efectiv un triumf sadodominatrix) - si pina la trecerea prin obstacularea geloasa (mickey, precum un maestru tine o lectie de deblocheu in limuzina cuplului german care apoi se elibereaza in triumph des willens) - ca in final sa avem o maithuna ca in fotografiile de tinerete ale lui ion grigorescu (la multi ani okulti, maestre, si la mai jurnal).
ok, e cazul sa fac o confesiune aici - sint contele de st. germain, nimeni nu m-a vazut vreodata muncind sau murind. de aceea nu as putea fi generatia 2000 sau ceva etichetat si mersi mult pt asta.
dar vazut azi, caci dupa atitea secole de eternitate devin un pic insensibil, cu simturile tocite, stiti ce zic, crampălul lui zalman king a fost unul reusit, ceva reusit din intimplare oculta, precum mincarea preaslavita de liiceanu, jambalaya. iesind mai mult decit s-a vrut, sau avind loc o ratacire pe un culoar care transmite un plus, pe alte cai decit cele voite.
sa faci mai mult din mai putin, asta e bucatarie sau alchimie.
l-am putea numi trashul ocult.
revenind la demonstratie - nu stiu care a fost istoria acestui film in millieul taberelor yoghine, s-a dat nu s-a dat - e cert ca el nu putea proveni decit din filmele spicy vehiculate la bucuresti in elita misana, de la g, direct, in fond, si nu m-as supara daca as obtine de la martori avizati traseul perceperii acestui film in alte zone de pe acolo.
dar wild orchid a fost una din caramizile pe care s-a cladit misa.
si, desigur, actul manque al acestui text - lipseste analiza figurii in sine ale celor 2 protagonisti (desi mickey avea deja un ten de parca i se arsese benzina pe figura, in acelasi timp cu lookul de schmecheras gitan bercenar, iar ea era, efectiv, orhidereasă, boldeancă) - pt. ca pt. asta trebuie o inspiratie divina sau un scholarship avansat.
ps. enfin, daca acum nu mai e ca atunci e nu doar ca atunci mintile noastre erau mai confuze, mai usor de impresionat, ci e tocmai problema prospetimii, o anume copilarie, ingenuitate si deschidere cu care te apropii de film cind esti fraged. pt ca - filmul se intipareste in tine, devine caligrama sau hiero-glifă in mintea ta 2. efectiv ceva permeaza in tine, trece fara un mecanism de aparare, o duhică elementară isi face loc 3. e o problema de sucuri vitale si corolarul lor ocult, ojasuri.
mesmerizare si neant
in luna aprilie se deschide cursul ocult de ocultism care va fi sustinut de frater blarembergo intr-un spatiu privat, bucuresti, cartier tineretului.
Cursul va consta in aceasta faza într-o introducere in principalele ramuri și figuri exponente ale artelor oculte (curente alternative religioase, necromanție, vrăjitorie, magie, alchimie mesmerism, masonerie, rosacrucianism, spiritism, spiritualism, tantrism etc)
pt. informatii si inscrieri: whatsup 0040747010297
numele infectelor care s-au petardat ar trebui scrise in piatra, ca o infringere a lor insele de catre ele insele.
precum acel monument al lui cattelan unde sint înscrise toate eșecurile echipei de fotbal a angliei.
infringere a vanitatii, a prostiei, a infumurarii, a iluziei ca ele - ca si cretine - inseamna ceva.
nu inseamna nimic, sint niste pirtzuri ale neantului in cautare de validare.
niste simple derbedoaice care cred ca fac puncte la matineul literar.
in realitate, cei mai multi si cele mai multe le dispretuiesc profund - cei/cele ce tac si urmaresc dezaprobator si uluit acest ”scandal”- frectie la gogoasa rinceda a unei lumi in declin.
pt ca n-au reusit decit sa traiasca o dupa-masa de glorie pe un display, o juisare meschină in retea (desi eu le-am indicat bara, instrument exorcist de purificare si shaktizare), hranite cu likeuri de la alte cretine, mai cretine ca ele.
au declansat, aceste attention whores - o, vezi doamne, revolutie morala - a witchcraze, de fapt.
dar vrajitoarele vinate erau propriile frustrari, propriile vinovatii, propriile avorturi sufletesti (pe aceste individe a-wortul, non-cuvintul, le caracterizează cel mai bine - sau cuvintul acefal).
zombate fara capatini, mergind înainte ca armata moarta de porchete cu duh rău în ea, spre prapastia-rigoare, corijatoare.
atunci cind niste imbecile se dadeau ranite...
aceste fufe... numai cu filmul kodak...
spinzura-ti-va, imbecilelor! pt un ultim catharsis -groh,groh!
niste derbedoaice care au vrut sa capitalizeze pe niste dialoguri virtuale pe care nu au stiut sa le controleze nicicum. care nu au avut loc, in fond.
acestor capete seci, snitcheritze lipsite de rușine - merita sa li se toarne hirdaie de fecale in cap.
snitchereala - una din manifestarile cele mai degradante din toata istoria umanitatii...
individele vor ramine in analele anonimitatii pt aceasta turbata isterie de grup.
de aceea merita sa le imortalizam izbucnirea pe o placa (dintr-un material urit si ieftin și pe care sa urineze un ciine).
fiintele puternice - precum barbatii și unele nobile femei - pot face o literatura din asa ceva daca vor.
cite derbedoaice si demente nu le scriu zilnic (eruditilor, criticilor, scriitorilor, editorilor, era să zic - zeilor) - si si-au pus acestia vreodata poalele-n cap?
de la Rozanov știm că literatura e ca pantalonii, - avantaj, javrelor.
derbedoaicele ce au putut insa sa faca - postarea unor conversatii private la limita ofensivitatii. citeste benigne, chiar pline de duh si umor!
in echipa titulara - o bolnava psihic suicidara; o groupie si arivista basarabeanca ce si-a uitat limba si accentul la trecerea granitei; una care traduce cu deepl pe nea 'nishe' (nietzsche - pt cunoscatori) din engleza in franceza si apoi in romana ca sa sune a tradus; alta care dupa ce a lins peretii unor redactii de ziar, a ajuns sa linga si peretii observatorului cultural, precum si alte aspirante la fuferie literara.
this is getting sicker. and sicker, eeekkk.
(...) dar care e cea mai gravă chestiune din acest montaj -
despre ce e vba aici.
un razboi intre 2 beizadele care se bat pe resturile epocii de
aur ramase din cenusa imperiului.
- ea, fiica de derector depozit
lemn-metal cazat in blocul zis al securistilor, de linga judeteana de
partid/hotel coroana, facut pt a astupa biserica minoritilor sa nu o vada
ceausescu cind vine in vizita.
- el, fiu de popa al ortodoxiei hemoroidale care
a uzurpat si furat biserica minorita de la greco-catolici pt vecie.
el ii reproseaza ca a intrat in presa racolata de celebrul colonel emil dreptate-securitate (ca scria in timpu liber si poezii, colonelu) care se ocupa de infiltrarea de ziaristi in fituicile judetene si ca a ramas corigenta cindva - ea, ca el e preot de staniol si mitosof ca da locatie pe fb cum ca ar locui la paris, in timp ce parohiaza pe un deal linga oras.
astia 2 efectiv au fost prieteni in copilarie,
probabil claudia fantazind sa ajunga cindva duamna preoteasa, dar n-a fost sa
fie.
daca analizam geografia si simbolica locului, pe
o axa/diagonala a pietei judetenei de partid odata cu blocul securistilor, la
celalalt capat e blocul zis al partidului.
axa intersecteaza efectiv si o statuie jalnica a
lui petrica rares ca primul prefect de bistrita, precum si monumentul de arta
contemporana din fibra de sticla rosie numit informal hidra, cocotat peste
vechea fintina arteziana comunista, dar si direct inima lui radu moldovan,
conducatorul actual al consiliului judetean si ciumat rosu notoriu (se spune
ca-i hospodar).
viorel trage clopotele dogite ale anticomunismului in amintirea scarii de bloc in care s-au pipait prima data!
proasta de claudia (e un titlu de carte) da cu
bufeul de masa facindu-l obraznic si nesimtit ca nu a tras-o si pe ea in colaj
cu patriarhu si nu si-a sters sotia din cadru.
se lasa cu tantra mantra daca ii mai lasam pe
astia mult 2 impreuna!
