un ideologeamăt spre tine

 

noroc ca comisarul politic lypkhan a fost prezent la spectacolul gianinei carbunariu pt a-i putea demasca ideologemul.

ideologemul e falsa constiinta sau trufasa constiinta pe care o vei gasi infiltrata in sinteza operei de artă.

aici, incercind sa prezinte cele 2 părți ale societatii romanesti divizate politic din prezent, mereu constati ca, totusi, exista o tendinta elitara, intolerantă, o părtinire. 

iti dai seama repede ca nu vei avea de-a face cu un corpus obiectiv, cum vrea sa ne creeze 2 clipe iluzia, ci cu o caricare/infierare a dusmanului neiubit, expulzat din sufragerie....daca nu o fi cumva vorba de-a dreptul de un dusman inventat de mintile si interesele celorlalti.

nu vom discuta deloc calitatile de regie ale piesei. daca acesta este tratamentul ideologic aplicat, nu vom dori sa evaluam realizarea. de altfel, cel mai izbutit moment, cel al evocarii cinematico-spectrale a lui jean parvulesco e si un prim moment de martelare a unei figuri mult mai ambigue decit un simplu fascist.

trickster, trisor, fantasmator, jucator, ocultator, farsor, jocheu, jocker, diversionist, anarho-ocultist - jean pare sa fie mult mai mult decit poate concepe gianina c., o simplă carbonară transformată in burgheza de salon. caci de ar fi ramas cărbunară ar fi fost bine.

ideologeamătul piesei ramine totusi, vin rusii, vin fascistii, ce prosti sint georgistii, ce prosti ocultistii si newagistii.  ce amăgiți. dreptate avem noi, sri-istii, nonconspirationistii, educații, bine famații.

algoritmu, ce sa vezi, ne face zile grele - cind intii la algoritm au umblat ticalositii liberalo-pesedei si nu au fost arestati nici pina in prezent.

iar față cu algoritmul e mereu conștiinta umană, care e libera sa decida si creada orice, e libera si sa se inșele sau sa revină asupra înșelării. dar înșelații lor nu sint si inselatorii nostri, ma-ntelegi? algoritmu ne-a luat swagul. așa că ni-l luăm noi înapoi cu curtea aia.

că, da, in societatea ro s-au trezit spectre, s-au rotit spectre, dar cînd nu s-au rotit? dar acum lipsa de defazare istorică a unora e folosită pt labelizare oricum, pt excludere si defaimare. 

ce facem cu spectrul cel mai criminal, capitalistoliberal, care ne bintuie insa vietile mult mai grav de 3 decenii si ne spoliaza existentele si substanta? paseismele prezente nu sint decit niste reactii de exasperare la adresa acestor spoliatori si cotropitori  - pe ei gianina nu-i vede, ea vede doar oportun verde in fata si brun. soluri din alte epoci cu care se lupta brusc viteaza, in pas cu moda. mergind pina la incongruenta de a imagina ca cineva ar vrea sa introduca in playlistul unei petreceri un cintec legionar care, fie si numai sonor ar distona vajnic cu o asemenea  posibilitate. 

regizoarea lupta cu nălucile din capul ei, dar,  mai degrabă sint nălucile din sufrageria ei - e drept, nalucile - am putea sa le numim digi - instrumentate ca tentative de argumentare in laboratoarele sristo-liberale ale capitalismului de cumetrie care ni se serveste astazi, ca si ieri. o tentativă de a ramine agatat de status quo.

a ajuns, fara sa vrea, gianina carbunariu o bertold brecht a sri-ului?

spectacolul ei e un acvariu ideologic care se autodemască. 

nu doar ca prinde in insectar - se prinde în insectar și pe sine.

ce ironic, sri ar putea considera ca un asemenea spectacol ar fi el proba cea bună a anulării alegerilor. 

pe vremuri ada milea fusese invitata la un sediu sri din provincie sa sustina un concert. cind au auzit ce le-a cintat, ăia si-au inghitit limbile.

acum, insa, daca am duce acest acvariu ideologic in sala festiva a sri, ar tine loc de versiunea oficială aka am făcut bine ce am făcut, vedeți?, si intelectualii ne legitimează. noi sintem ăi destepti, iar ei sint ăia prostii. i-am salvat de prostia lor.

gianina brecht ne-a revelat versiunea oficială a societatii noastre.

pesemne o să comut mai bine pe dan diaconescu, în online. 

ca să ascult versiunea suboficială.

infectul propagandist tolontan si asa-zisul caz frankfurt

derbedeul - am putea spune chiar criminalul securistoid tolotan, securici si copil de securici precum i se stie faima, si-a permis sa imi elimine un decent comentariu de pe pagina lui de rahat. (well, nu a, dar comentariul a aparut mai tirziu, nu importa, omul este un criminal orisicum).

atunci, sintem nevoiti sa repetam ideile, nu pt urechile murdare tolontanesti, el e un timpit care nu mai conteaza. 

ci pt urechile nespalate ale jegosilor scriitori care s-au cerut pișați pe ei in careul mare la frankfurt, in penibila jalbă a eternului petitionar vaffanculo, cunoscut si sub numele de vafanculeaev in varianta ucraineana.

anume - este bine ca ei sa afle ca o participare ca tara invitata la frankfurt  presupune mult mai mult decit tîrîrea unor stîrvuri scriitoricesti care au ceva carti traduse.

o asemenea participare e, in primul rind, o problema de arhitectura si design social. 

subiacent si implicit e despre carte si scriitori/autori.

sa analizam putin pavilionul - ca nu e vorba de un simplu stand, e un spatiu destul de generos - de anul trecut, al filipinelor. pe linga cartile, fie traduse, fie nu, dar aratind excelent grafic, cu foraje in diverse zone culturale si istorice ale multistratificatei societati filipineze, de la analize antropologice pe grupuri etnice, la disecari ale dinastiei marcosiote sau de problematicele raporturi coloniale cu asupritorul american; pe linga zona de productie de comicsuri  bogat reprezentata (traduse, destule, in engleza, sau nu), era vorba si de 2 podiumuri inteligent amenajate pe care se desfasurau zilnic proiectii de film, discutii (cu cineasti, muzicieni, sociologi, filosofi, istorici de arta etc), podiumuri care erau in asa fel dispuse incit nu interferau si activitatile se puteau desfasura paralel. aveau loc, din ora in ora, spectacole, conform unui plan bine conceput si concerte, performance-uri, reprezentatii. 

un spatiu panoramic cultural, unde nu isi tirau hoiturile - cum vor sa faca ai nostri - doar scriitori. aceleasi figuri obosite, in general, persistente, insistente, de la mos visniec la alti abonati al caror vis este sa sucombe in plin tirg, pe o scena, adulati de o multime care la ei nu vine decit in vis.

ce legitimitate are uniunea scriitorilor in acest sens, cu al ei varujan escrochian guzganian sau cum poti privi plingacioseniile unui grafoman vanculiot decit cu imensa compasiune sau cu dispret suveran?

am zice ca uniunea ar putea, in cel mai bun caz, sa cureze ceva, nu sa curatorieze.

pleșcarii, gălușcarii, ucrainarii de la noi ard de nerabdare sa ucraineze puțin in public si la frankfurt, in speranta că...ce. 

pina in 2028 zelenski nici nu va mai exista ca metodă de a pătrunde in literatură. iar nemtii e posibil sa sparga farfurii ucrainene in capul autorilor romani defazati politic.

aici e nevoie fie de un curatoriat cultural solid, fie de o personalitate mai versata si mai bine informata literar decit cuviosiile lor, plingaciosii care se cer trecuti pe lista de la frankfurt. un radu jude s-ar califica de minune aici. ori un cristi puiu. doar ca cristi, pesemne, ar pune mai mult accent pe cronicarii munteni, e adevarat ca net superiori scriitorilor nostri contemporani.

ori, uniunea sau alti breslasi plingaciosi si petitionari nu au decit aport de nerusinare si mafie inclusă, nicidecum o privire ampla si o tentativa de a expune ramificatiile unei intregi culturi, cum a fost proiectul filipinez. 

ce sens ar avea o participare la tirg a romaniei fara expunerea unui stefan tiron, ca sa nu mai vorbesc ca el ar trebui sa fie moderator si selectioner al unor anumite zone de dezbateri de acolo? el, si altii de acelasi croi.

cum e posibil sa se autoexpuna, practic, aceleasi mumii de borcan antipa-icr? cu ce rezonanta, cind noi, anul trecut eram reprezentati de cvasipenibila editura germana pop la frankfurt? daca editura pop din ludwigsburg a ajuns ambasadoarea culturii romane, puteti sa va spinzurati! sau era popp cu 2 de p? nu, aia cu pp e editura de ilustrate.

ce mai conteaza! vancu, guzganian si de pe patul de diabet, plesu - vor cu pop, sa rupă literatura la dop, daca altfel nu se poate.

cam asta ar trebui sa afle javrele ucraineze - aici ministrul demeter andras a fost de-a dreptul mithraic in alegerea lui, facind delegarea unui oficiu de film care sa gindeasca totul. 

judiană alegere. adică justă. adică juridică.

pt ca literatura nu e altceva decit film, cel mai (im)pur film.

iar la frankfurt filmul literaturii primeaza.

a, iar in proximitatea pavilionului filipinez, un restaurant de tranzit servea specialitati filipineze.

voi ce o sa puteti oferi - mămăligă la pahar?

o sedinta de partid si o rolă de film

pina acum nu mi-a fost clar ca acea calatorie cu masina de la medias la sibiu, facuta in copilarie prescolara cu bunicul meu, ingloba cele 2 momente de mai jos. le receptasem separat pina acum.

bunicul meu care reintemeiase cindva casa de copii din medias, sub directoratul lui se construise noua casa de copii - m-a luat intr-o zi intr-o duba, aro, ims (mai degraba), nu stiu sigur ce era, cu un sofer si am pornit intr-o calatorie.

prima fază era ca trebuia sa bifeze o sedinta de partid la sibiu, probabil pe linie didactica. m-am trezit dimineata intr-o sală mare pt mine, unde niste indivizi stateau pe un podium, la o masa lunga, restul in sala, rasfirati. mi s-au parut batrini, si treaba plicticoasă. a, iar pe masa era o glastra  sau o carafa cu apă? nu retin sa fi stat insa mult, senzatia era insa ca m-am plictisit din prima clipa. imaginar si vag, retin sters doar figura sau ideea unui barbat cu par alb si imbracat in costum, cravata, rotofei, intre 2 virste, la prezidiu. e posibil ca bunicul meu sa fi bifat doar smechereste sedinta, s-a dus dimineata, a fost notat prezent si s-a topit de acolo rapid. deci asta e o sedinta de partid, mi-am zis, cu mintea mea de copil.

la intoarcere, mai era o discutie in masina, despre film! ideea era ca soferul zicea ceva de o rolă de film, daca va ajunge la timp sa o ia de undeva, ceva de genul. in fine, obscur am inregistrat -  pt ca perceptiile nu erau prea clare , iar drumul in sine nu retin sa imi fi produs placere - ca pina la urma noi cărăm o rolă de film ca sa fie proiectata la casa de copii. dar fusese un suspans, un dubiu, daca rola/rolele vor fi disponibile, daca soferul va putea intra in posesia lor. proiectiile de la casa de copii depindeau de un astfel de drum, cineva aducea sau nu rolele. 

aici trebuie sa marchez alta perceptie oarecum obscura - altadata, aflindu-ma in oras cu otata, probabil, trecem pe linga o cladire. din ea ies un elev sau doi, pe o usa laterala tip cladire de cinema. a avut loc un mic dialog, nu mi-e clar, erau oare prietenii mei, fratii macavei, surdomuti, de la casa de copii, cu care ma intelegeam asa de bine?  tocmai iesisera de la un film? sau alt elev care era cu noi, mi-a zis ceva de genul ca uneori, acolo, mai merg ei la film? pt mine a ramas o cladire în soare, un bloc de cladire, un zid, inauntrul careia este/se petrece ceva. intrigant e ca intuiam un bloc compact de intuneric. senzatia sa fi fost liminala - oare elevul/elevii aia tocmai iesisera in plin soare de dupa draperiile de intuneric ale cinemaului? si de aici intuisem vag ca inauntru se afla un cub de intuneric? nu mai fusesem la cinema pina atunci, iar acum il percepeam intuitiv, din afară. un bloc compact de intuneric, un mister opac.

iar acum noi aduseseram filmul - in aceeasi zi, seara, s-a proiectat chiar la casa de copii.

un film naprasnic, cu un submarin care ajungea pe sub un ghetar intr-o lume preistorica, unde crocodili uriasi, tiranozauri si pterodactili inghiteau oameni. dar se gasea si petrol acolo, pe final. stăteam pe jos, in semicerc si priveam uluiti.

ceva nemaivazut. 

daca omul ala cu masina aducea rolele de undeva, se proiecta filmul, daca nu, nu.

chestia insa nu s-a repetat. sau, cel putin, pe mine nu m-au mai chemat.

chronovisor

daca am un merit in aceasta viata este doar acela ca, intilnindu-ma cu tiron in anticariat unu (cum altfel), ambii degermanizati de curind, el doar provizoriu - l-am ghidat sa vie cu mine la fulminantul chronovisor din bieff, pt mine fiind a 2-a vizionare.

stefan, prompt, a si dat in aceeasi zi o mesmerizanta cronica pe letterboxd, iar eu nu am intentia de a face decit niste mici fantasmo-notule, nefiind asa de in forma precum in vară. 

daca tibetanii spun ca un ciclu de 7 zile gen pina mincarea se transforma in singe, piele, oase, sperma, fiecare strat de substanta durind mai multe zile pina la transformarea subtil-materiala, atunci si eu mai am de reasteptat pina mi se va reface aura spermatica a creierului.

sa spunem acum, ca in noua editie, abia ea definitiva, a jurnalului de la paltinis livrata in trilogia paltinisului (nu mi-as fi permis-o daca nu aparea la juma de pret pe anticariat unu, iar acum ma felicit vînjos la quaie ca am luat-o, nestiind ca e mult adaugita - bine, Ai-ul zisese el ceva ca e cu mult mai mult, ca e premium, apoi a intors-o mai tirziu, cum face, de m-a lasat confuzat) - in prefata liiceanu se intituleaza cameraman al fenomenului noica, paltinis.

paltiniseana hutte/coliba bintuita de filosofie a fost prinsa de el pe peliculă precum un soi de the blair witch project, aici bintuirile fiind de idei, iar witcheritza/bitcheritza fiind magul noica. liiceanu se descrie deci ca un captor al istoriei/evenimentului. un aparat de inregistrare, un chronovisor viu, in fond. cum sintem toti: vizete, cronovizoare, vizoare de privit in afara, fante de văzut ceva etc.

la fel cum - ajutat de functia reportofonului deja (liiceanu afirma ca atunci, in 70, nu ajunsese pina la ei ceva de genul reportofonului - adevarul e ca strict teoretic - deja exista acel reppo pe caseta mica, fuji, deci noica ar fi putut fi si îmbandizat, îmbălsămat în înregistrare. din fericire, a existat imprejurarea unui film de scoala facut de lazar dinu, pt care film noica a compus si un text - am putea spune ca a derridarizat in marginea filmului noicasius, cu toate rezervele lui asupra mediumului film pe care le avea, dar asta e de tematizat altadata) - eu putusem sa il insotesc pe cotul dariu in periplurile conferentiace de pe la 20 de ani. iar prima inregistrare fusese, cum altfel, ratata....setind gresit un parametru excedentar, enfin. astfel ca, din conferinta cotiaca mai ramasesera un fosnet si 2 propozitii sau nici atit.

dar, avind geniul cronovizorarii il documentasem pe cotul si ale sale doctrine masiv, avusesem constiinta ca ceva important se petrece, ca sint martor, dar ca trebuie sa salvez pt istoria umanitatii totul.

astfel a inceput saga cumpararii de baterii si casete, de stocari, dar si mici esecuri cind ne lasau bateriile reincarcabile sau, din idiotenie, inregistram odata pe aceeasi parte pe care fusese deja ceva, failuri de genul...

dar, important e ca in ciuda unor rateuri, corpusul cotian a crescut constant.

la fel cum - in alti parametri, am realizat un corpus iovian, cu iova - avind o intelegere/deal de artist conceptual cu el: sa ma lase sa inregistrez orice intilnire cu dînsul.

iar acum, toate aceste arhive sint in pericol inca, pt ca nedigitalizate - cotul, sau stocate digital, dar nesistematizate si date circuitului public - iova. ferite doar de recopieri de siguranta in cazul ultim. dar orice accident ar putea distruge in minute arhiva nediseminată încă.

sigur, cronoviziunea se aplica si e ceruta in cazul unor fiinte exceptionale si, cronoviziunea pretinde discursul sau cel putin aura, efectul mesmerizant al, sa-l numim, vrăjantului, seducătorului, al învertijatorului. si, ca in dialogul platonic, lipsa memoriei, lipsa capacitatii de intelegere si captare totala a discursului, a fenomenului de viata produce necesitatea supleanței prin scris-inregistrare.

e reflexul notației, reflexul cuneiform al fluxului de marfuri, palpitul vietii in semne, semnale, semnalmente.

doctrina cliseelor akashice vine sa compenseze aceasta trecere perpetua a vietii pe linga noi, aceasta scurgere de blocuri de devenire. cum ca, tot ce s-a vorbit, spus, expus, făcut, e inca acolo, intr-un soi de peliculă fin-visibilă, extrafină, accesabil, accesibil unei revizitări.

asa ca, pe buna dreptate, și liiceanu se simțea un cameraman al gîndurilor, un consemnator, un scrib, un copist, un duplicator, un multiplicator de manifeste aproape comunist. 

un columnist al clipei (ne)petrecute, imortalizate, grafemate, gramaticalizate intr-un semn care da seama de o consistență, ne-rupere de flux. con-semnare. un moșitor de idei la gura sobei.

ps: deunăzi, pusesem ochii pe o caseta audio fara insemne de la tirgul cartii. 

pustoaica de la casa, si ma asteptam la asta, s-a uitat putin la ea, a vazut ca nu scrie nimic si a intrebat: dumneavoastra stiti ce e pe această caseta? nu - am raspuns: asta si e ideea! 

casetă-surpriză, si-a tradus ea.

florance 2

 Ich möchte nicht von Ihnen mit "Sie" angesprochen werden, das bin ich nicht wert! Sie sehen meinen "schönen" Namen, vielleicht vermuten Sie auch, dass ich beruflich erfolgreich bin... aber Sie wissen gleichzeitig auch, dass ich innerlich die perverse Stute bin. Vielleicht sind Männer wie Sie so selten und deswegen war noch keiner da um mich so zu erkennen, oder meine unbewussten Mechanismen mich immer moralisch und anständig zu zeigen sind meine Barriere. Ich wünsche mir immer, dass Männer mein ehrliches inneres immer sehen oder riechen müssten. In meiner Phantasie nach lesen Ihrer Anzeige habe ich mir vorgestellt, von Ihnen in den Stall geführt zu werden und wie ein Tier untersucht zu werden auf Fruchtbarkeit, Empfangsbereitschaft, Besamungseignung, Aufnahmefähigkeit, Duldsamkeit und Hörigkeit.... oder was sonst für Sie wichtig ist, damit ich für Sie als nützlich erachtet werde, was mich gerade noch geiler macht, dass ich meine Erregung nicht mehr aushalten könnte. Aber vielleicht ist das ja deswegen gar nicht gut, wenn ich das weiß, was ich gar nicht wissen muß oder nicht verstehen kann...

Nu vreau să fiu adresată cu «dumneavoastră», nu merit asta. Vedeți numele meu «frumos», poate presupuneți că am succes profesional… dar în același timp știți că în interior sunt o iapă perversă. Poate că bărbații ca dumneavoastră sunt atât de rari și de aceea nu a existat încă cineva care să mă recunoască astfel, sau mecanismele mele inconștiente de a mă arăta mereu morală și respectabilă sunt bariera mea.

Îmi doresc mereu ca bărbații să vadă sau să adulmece adevăratul meu interior.

În fantezia mea, după ce am citit anunțul dumneavoastră, mi-am imaginat că sunt dusă de dumneavoastră într-un grajd și examinată ca un animal — pentru fertilitate, disponibilitate, capacitate de a fi fecundată, receptivitate, docilitate și supunere… sau orice altceva considerați dumneavoastră important pentru a fi considerată utilă pentru dumneavoastră.

Iar acest lucru mă excită atât de mult încât simt că nu-mi mai pot controla starea.

Dar poate tocmai de aceea nu e bine, dacă știu ceea ce nu ar trebui să știu sau ceea ce nu pot înțelege...

florance

 Ich habe Ihre Anzeige gesehen und mehrmals gelesen und ich hoffe, Sie fühlen sich nicht belästigt, weil ich nicht anders konnte als Ihnen zu schreiben. Ich weiß nicht mal warum, aber ich hab mich persönlich angesprochen gefühlt als wenn Sie mich besser kennen, als ich es jemals könnte. Und dann noch mit dem Stall...

Ich weiß auch nicht, warum mich Ihr Bild so sehr erregt... vielleicht, weil ich pervers und geil bin und Sie das wissen und meine Gedanken kennen... und weil Sie mich dahin führen können, wo ich alleine nicht kommen kann, was ich aber auch nicht mal wissen kann.
Florance

Am văzut anunțul dumneavoastră și l‑am citit de mai multe ori, și sper să nu vă simțiți deranjat, pentru că nu m‑am putut abține să vă scriu. Nici măcar nu știu de ce, dar m‑am simțit personal vizată, ca și cum m‑ați cunoaște mai bine decât aș putea eu vreodată să mă cunosc. Și apoi chestiunea cu grajdul…

Nu știu nici de ce imaginea dumneavoastră m‑a tulburat atât de tare… poate pentru că sunt o persoană cu impulsuri puternice și dumneavoastră știți asta și îmi cunoașteți gândurile… și pentru că mă puteți conduce acolo unde eu singură nu pot ajunge, deși nici măcar nu pot ști asta.

florance

molti baci bacini

 eram in anterioara incursiune veneziana, proptit in locul din fundul vaporettoului cel mai bun, ala cu spatele. un grup de 4 tipi venisera si ei, dar ei erau 4 si doar 4 locuri din care unul ocupm eu. sorbeau dintr-un vin la burduf, iar vaporettoul ducea spre lido, era noapte. seful, liderul grupului, era un tip cu sapca cum poarta moldovenii, rusii, bască d-aia. il banuiam ca fiind moldovean, dar ei se exprimau intr-o italiana. care era poblema, al 4-lea era cel caruia i-am zis maurul, un tigan extrem de inalt si de puternic. astia rideau de el ca nu avea loc si il trimiteau repetat in cabina. dupa un timp revenea nervos si se uita spre mine. mormia ceva, dar seful tinea situatia sub control. il trimitea la loc si era ascultat. acest gigant negru ne-ar fi putut sfarima si arunca pe toti 4 in apă daca si-ar fi pierdut lesa. iar u ii bănuiam, ii bănuiam totusi de a fi romani saumoldoveni si ma gindeam daca sa arunc o vorbă spre sefu. in acelasi timp, imi era putin teama ca seara ar sari in aer, daca se dovedea ca imi vorbeau limba, f probabil as fi fpst invitat la burduf si am fi stat pe lido, in nisipuri, pina dimineata. ceea ce nu ar fi fost neaparat rau, dar  nu ii cunosteam. nu aveam de unde sa stiu cum fac la betie. asa ca am ramas in rezerva mea si nu am riscat nimic. nu mă felicit pt asta. eram intr-un noiembrie rece, pt oras si bienala, dar eram singur si cu siguranta ca acesti lucratori care pornisera sa se distreze in weekend putin...cu siguranta ca aveau multe povesti de zis. dar domnisorul nu a riscat.

dar tocmai cind am trecut de statia bacini seful a zis: molti baci bacini! si asta mi-a plăcut! bacini, molti bacci! iar asta mi-a rămas pe viață. iar deunazi, cind am părăsit venezia am scris in carnet - molto bacci bacini! - cum altfel.

bine, ca sa fim corecti, in memoria mea afectiva a ramas - molto baci, nu molti!

asta - una. ce doream sa mai zic era ceva despre contorsiunile artei. că am vazut (pe acid) era sa zic giardinale (iti dai seama ce iesea daca mergeam asa cu o zi inainte la abramovici, la cristalele alea - ne rupea capu fluidul cristalelor) - am vazut, deci, florentina holzinger, pavilionul austriei. care e cu intemeieri deasupra celorlalte. si cind te uiti la girueta aia cu un fel de eros rasturnat care trage arcul cu picioarele in virf (sculpturată e chiar performera brazileiro sau sudamericano care face numărul live in reprize la bienale) - asta mi-am zis : contorsiunile artei, stuntul artistic, inversarea de vedere/viziune - de la urina/rahat/dejectie la virful straluce al sagetii care va sageta auric, de la wc la străpungere, acesta e drumul clopoțial al ceea ce numim artă. si in ultima zi, plimbindu-ma prin canareggio am vazut niste figurine cocotate pe o biserica iezuita. semanau asa de mult cu cocoțarea produsă de holzinger. 

arta ca și cocoțare, rezultatul final, ultim, unde cuptorul, purificarea, sublimarea nu apare decăt in produsul final. dar forja, scafandrierea, tura de 6 ore, tura-performance a hibridului numit she a scafandrului cre scafandreaza in acel acvariu pune in lumină necesitatea unui filtru pt dejectiile in care traim, transmutarea lor, pina sa ajunga la erosul sagitant ca vocație a săgetării.