sâmbătă, 6 iulie 2019

bichescu trăind


biche. i se spunea biche. probabil s-a nascut dintr-un vis american, fiind conceput in timp ce un film american spalacit se dadea pe postul tv.
da, caci pt mine, nu stiu de ce, biche, prescurtare de la numele tatalului sau, sticlarul bichescu, a fost intruchiparea unui adolescent american.
poate pt ca figura lui era mereu deschisa, vesela, entuziasta si cu pistrui. si un geniu al explorarii zacea acolo.
probabil a fost primul meu om de joaca, imi amintesc ceva vag, ca si cum fusesem tinut in casa mai mult decit trebuie si acum se incerca socializarea mea. cum intii biche a venit la mine in casa si am intors doua fotolii din alea portocalii (probabil design italian recopiat in socialism, unica piesa de valoare din casa, imi dau seama acum) cu fundul in sus, iar stativul metalic cu 4 brate care se si invirtea, era acum un perfect volan. am calarit masinariile astea alaturi de biche si cre ca el inventase toata povestea.
totusi, despre el circula la bloc o poveste umbroasa. era mistocarit ca ramasese in mintea copiilor, in timp ce noi cresteam. in sensul ca se zicea ca in timpul orelor biche se joaca cu robotei, de unde avea si o porecla care nu i se prea spunea in fata, robotel imperial. se joaca cu robotei pe banca si scoate diverse sunete, probabil ca cele vazute in razboiul stelelor. caci  da, razboiul stelelor contaminase copiii de proletari dinte blocuri, eram singurul care avusesem interzis la cinematograf si nu intelegeam despre ce se vorbeste. probabil atunci am devenit pt prima data semiotician pt ca se faceau referiri lingvsice la imagini, iar misiunea mea era aproape imposibila ,sa stiu cine erau si ce faceau luke, vader chewbacca, robotelul r2. adica incercam o imagine mentala, dar constatam ca nu se poate reconstitui nimic din asta. era o incifrare mult prea mare, cu imaginea-sursa ascunsa.
revenind la biche, se zicea ca, si asta am auzit-o si de la maica-mea, ca da, e un baiat f inteligent, dar avusese niste viermi intestinali care i-au urcat la creier si de aceea el ar fi stagnat.
nu stiu daca aceasta tinerete eterna a lui biche avea legatura cu asta, sau pe el sistemul nu l-a putut scana si l-a trecut cu vederea. cert e ca biche e primul mare povestitor pe care il vazusem, desi nu-mi amintesc multe din povestile lui. dar.... da, el era acesta, era celebru pt povestile cu roboti si nave spatiale, era science fiction live el. si il asociam si cu filmul forever young sau undeva, cindva, cum ii zicea la filmu ala?
mereu bine-dispusul biche, cel care le prindea pe laura si andreea in scara si le gidila pina mureau de ris,in ritual cvasi-erotic, de fapt le dadeau tricoul laoparte si le pupa si pe burta, purta acest vis al deschiderii occidentale totale, al unei lumi vesele si explorative asa cum ne-o aratau et (sau hangar 18, tot auzeam la bloc si de hangar 18) sau filmele video (cine avea noroc sa prinda asa ceva, not me). societatea de consum era ceva perfect, chiar perfect si filmele astea aratau drumul.
si atunci, nu stiu de ce, nu am interactionat mai mult cu bichescu, doar stateam usa in usa. e adevarat, cind el se spunea ca se juca cu robotei la ora (putea fi o calomnie inventata de flaviu, care avea darul de a descrie cite o scena din asta malitioasa care te ingropa) el era pe-a opta si noi mult mai mici.
odata gasisem in stratul din fata blocului, o minigradinita absurda acum, un desen pe o foaie e caiet. ceva impresionant. o gorila care tinea o sula in mina. ceva foarte bine facut, o revelatie.
era evident ca acest desen fusese aruncat de pe un geam, iar biche avea geamul la 4. cred ca mai tirziu mi-a spus ca el facuse acel miraculos si nelinistitor desen.
desi, imi dau seama ca si tatal lui balaban, tot de la 4, de 36 de ani, si ala desena bine.
o fi fost biche, o fi fost balaban-tatal? dzeu stie. dar iata o foaie care scurtcircuita tot sistemul pe care-l stiam.
tin minte acum doar o poveste geniala cum merge biche iarna sa imprumute un video de la un coleg de-a lui ta-su, si ala ii zice, bine, ba, da nu cumva sa futi o trinta cu el. si biche sigur, promite, nunu, dar cind face transportul aluneca pe un ghetus cu tot cu video si oricit incearca sa-l protejeze ii fute o lovitura zdravana. si merge acasa disperat si vede ca era belit la spate si nu stiu ce face el pe acolo, lipeste la loc, mascheaza cu banda izolatoare pina vine ta-su, desigur, n-am cum sa am farmecul povestirii lui, si videoul ala era si brand nou, si deci vine ta-su si zice, hai ba, da drumu la video, da asta nu pornea, ce nu porneste ba? stai ba tata, sa se incalzeasca, ca condensatorii plm, biiguie biche ceva, ca e rece afara, tre sa stea juma de ora, enfin, pina la urma magaoaia porneste si mai tirziu returneaza si videoul, neobservat, doar mai incolo ii reproseaza ala lu ta-su lu biche, ba, ce pula mea mi-ati facut la videou?
asta era bichescu, mai tirziu m-am mutat de acolo si si mai tirziu am auzit ca bichescu s-a facut crestin, intrase la o secta de asta neo, intitulata crestinii si eram dezamagiti cumva cu paul de asta, dar asta se intimplase si cu urcus si dreptu, si de ei se auzise ca se pocaisera, familiile lor fiind mai demult.
apoi biche s-a dus in spania, are 3 copii, s-a dus, s-a reintors pe criza, s-a redus.
i-am vazut acum mai multi ani, pe el si pe impozantul ta-su, care a fost gras mereu si arata asa, ca un gangster italo-columbian, f simpatic si probabil ca m-au vazut dar imi era rusine sa ma apropii de ei, ce sa le fi zis, ca-s un ratat?
si alta faza cu biche batrinul, ne intilnim noi la scurt timp dupa ce ciorbea devenise prim ministru, si biche batrinul se bagase secretar la pntcd local , ne intilnim deci cu el pe strada, eu si cu ai mei si el le zice alor mei, pe trotuar: daca aveti nevoie de ceva, o audienta la ciorbea, o doleanta, imi spuneti si....se rezolva. orice!, a precizat el plin de importanta, cu ochelarii fumurii pe el. am intrare.
noi atuncea ne-am amuzat, dar acuma imi dau seama ca era perfect plauzibil.

disperați și bere caldă

uram berea, în orice condiție ar fi fost o respingere la respingere - căci probabil asta e realitatea berii -  ceva amar  care respinge deși...