infectul propagandist tolontan si asa-zisul caz frankfurt

derbedeul - am putea spune chiar criminalul securistoid tolotan, securici si copil de securici precum i se stie faima, si-a permis sa imi elimine un decent comentariu de pe pagina lui de rahat. (well, nu a, dar comentariul a aparut mai tirziu, nu importa, omul este un criminal orisicum).

atunci, sintem nevoiti sa repetam ideile, nu pt urechile murdare tolontanesti, el e un timpit care nu mai conteaza. 

ci pt urechile nespalate ale jegosilor scriitori care s-au cerut pișați pe ei in careul mare la frankfurt, in penibila jalbă a eternului petitionar vaffanculo, cunoscut si sub numele de vafanculeaev in varianta ucraineana.

anume - este bine ca ei sa afle ca o participare ca tara invitata la frankfurt  presupune mult mai mult decit tîrîrea unor stîrvuri scriitoricesti care au ceva carti traduse.

o asemenea participare e, in primul rind, o problema de arhitectura si design social. 

subiacent si implicit e despre carte si scriitori/autori.

sa analizam putin pavilionul - ca nu e vorba de un simplu stand, e un spatiu destul de generos - de anul trecut, al filipinelor. pe linga cartile, fie traduse, fie nu, dar aratind excelent grafic, cu foraje in diverse zone culturale si istorice ale multistratificatei societati filipineze, de la analize antropologice pe grupuri etnice, la disecari ale dinastiei marcosiote sau de problematicele raporturi coloniale cu asupritorul american; pe linga zona de productie de comicsuri  bogat reprezentata (traduse, destule, in engleza, sau nu), era vorba si de 2 podiumuri inteligent amenajate pe care se desfasurau zilnic proiectii de film, discutii (cu cineasti, muzicieni, sociologi, filosofi, istorici de arta etc), podiumuri care erau in asa fel dispuse incit nu interferau si activitatile se puteau desfasura paralel. aveau loc, din ora in ora, spectacole, conform unui plan bine conceput si concerte, performance-uri, reprezentatii. 

un spatiu panoramic cultural, unde nu isi tirau hoiturile - cum vor sa faca ai nostri - doar scriitori. aceleasi figuri obosite, in general, persistente, insistente, de la mos visniec la alti abonati al caror vis este sa sucombe in plin tirg, pe o scena, adulati de o multime care la ei nu vine decit in vis.

ce legitimitate are uniunea scriitorilor in acest sens, cu al ei varujan escrochian guzganian sau cum poti privi plingacioseniile unui grafoman vanculiot decit cu imensa compasiune sau cu dispret suveran?

am zice ca uniunea ar putea, in cel mai bun caz, sa cureze ceva, nu sa curatorieze.

pleșcarii, gălușcarii, ucrainarii de la noi ard de nerabdare sa ucraineze puțin in public si la frankfurt, in speranta că...ce. 

pina in 2028 zelenski nici nu va mai exista ca metodă de a pătrunde in literatură. iar nemtii e posibil sa sparga farfurii ucrainene in capul autorilor romani defazati politic.

aici e nevoie fie de un curatoriat cultural solid, fie de o personalitate mai versata si mai bine informata literar decit cuviosiile lor, plingaciosii care se cer trecuti pe lista de la frankfurt. un radu jude s-ar califica de minune aici. ori un cristi puiu. doar ca cristi, pesemne, ar pune mai mult accent pe cronicarii munteni, e adevarat ca net superiori scriitorilor nostri contemporani.

ori, uniunea sau alti breslasi plingaciosi si petitionari nu au decit aport de nerusinare si mafie inclusă, nicidecum o privire ampla si o tentativa de a expune ramificatiile unei intregi culturi, cum a fost proiectul filipinez. 

ce sens ar avea o participare la tirg a romaniei fara expunerea unui stefan tiron, ca sa nu mai vorbesc ca el ar trebui sa fie moderator si selectioner al unor anumite zone de dezbateri de acolo? el, si altii de acelasi croi.

cum e posibil sa se autoexpuna, practic, aceleasi mumii de borcan antipa-icr? cu ce rezonanta, cind noi, anul trecut eram reprezentati de cvasipenibila editura germana pop la frankfurt? daca editura pop din ludwigsburg a ajuns ambasadoarea culturii romane, puteti sa va spinzurati! sau era popp cu 2 de p? nu, aia cu pp e editura de ilustrate.

ce mai conteaza! vancu, guzganian si de pe patul de diabet, plesu - vor cu pop, sa rupă literatura la dop, daca altfel nu se poate.

cam asta ar trebui sa afle javrele ucraineze - aici ministrul demeter andras a fost de-a dreptul mithraic in alegerea lui, facind delegarea unui oficiu de film care sa gindeasca totul. 

judiană alegere. adică justă. adică juridică.

pt ca literatura nu e altceva decit film, cel mai (im)pur film.

iar la frankfurt filmul literaturii primeaza.

a, iar in proximitatea pavilionului filipinez, un restaurant de tranzit servea specialitati filipineze.

voi ce o sa puteti oferi - mămăligă la pahar?

o sedinta de partid si o rolă de film

pina acum nu mi-a fost clar ca acea calatorie cu masina de la medias la sibiu, facuta in copilarie prescolara cu bunicul meu, ingloba cele 2 momente de mai jos. le receptasem separat pina acum.

bunicul meu care reintemeiase cindva casa de copii din medias, sub directoratul lui se construise noua casa de copii - m-a luat intr-o zi intr-o duba, aro, ims (mai degraba), nu stiu sigur ce era, cu un sofer si am pornit intr-o calatorie.

prima fază era ca trebuia sa bifeze o sedinta de partid la sibiu, probabil pe linie didactica. m-am trezit dimineata intr-o sală mare pt mine, unde niste indivizi stateau pe un podium, la o masa lunga, restul in sala, rasfirati. mi s-au parut batrini, si treaba plicticoasă. a, iar pe masa era o glastra  sau o carafa cu apă? nu retin sa fi stat insa mult, senzatia era insa ca m-am plictisit din prima clipa. imaginar si vag, retin sters doar figura sau ideea unui barbat cu par alb si imbracat in costum, cravata, rotofei, intre 2 virste, la prezidiu. e posibil ca bunicul meu sa fi bifat doar smechereste sedinta, s-a dus dimineata, a fost notat prezent si s-a topit de acolo rapid. deci asta e o sedinta de partid, mi-am zis, cu mintea mea de copil.

la intoarcere, mai era o discutie in masina, despre film! ideea era ca soferul zicea ceva de o rolă de film, daca va ajunge la timp sa o ia de undeva, ceva de genul. in fine, obscur am inregistrat -  pt ca perceptiile nu erau prea clare , iar drumul in sine nu retin sa imi fi produs placere - ca pina la urma noi cărăm o rolă de film ca sa fie proiectata la casa de copii. dar fusese un suspans, un dubiu, daca rola/rolele vor fi disponibile, daca soferul va putea intra in posesia lor. proiectiile de la casa de copii depindeau de un astfel de drum, cineva aducea sau nu rolele. 

aici trebuie sa marchez alta perceptie oarecum obscura - altadata, aflindu-ma in oras cu otata, probabil, trecem pe linga o cladire. din ea ies un elev sau doi, pe o usa laterala tip cladire de cinema. a avut loc un mic dialog, nu mi-e clar, erau oare prietenii mei, fratii macavei, surdomuti, de la casa de copii, cu care ma intelegeam asa de bine?  tocmai iesisera de la un film? sau alt elev care era cu noi, mi-a zis ceva de genul ca uneori, acolo, mai merg ei la film? pt mine a ramas o cladire în soare, un bloc de cladire, un zid, inauntrul careia este/se petrece ceva. intrigant e ca intuiam un bloc compact de intuneric. senzatia sa fi fost liminala - oare elevul/elevii aia tocmai iesisera in plin soare de dupa draperiile de intuneric ale cinemaului? si de aici intuisem vag ca inauntru se afla un cub de intuneric? nu mai fusesem la cinema pina atunci, iar acum il percepeam intuitiv, din afară. un bloc compact de intuneric, un mister opac.

iar acum noi aduseseram filmul - in aceeasi zi, seara, s-a proiectat chiar la casa de copii.

un film naprasnic, cu un submarin care ajungea pe sub un ghetar intr-o lume preistorica, unde crocodili uriasi, tiranozauri si pterodactili inghiteau oameni. dar se gasea si petrol acolo, pe final. stăteam pe jos, in semicerc si priveam uluiti.

ceva nemaivazut. 

daca omul ala cu masina aducea rolele de undeva, se proiecta filmul, daca nu, nu.

chestia insa nu s-a repetat. sau, cel putin, pe mine nu m-au mai chemat.

chronovisor

daca am un merit in aceasta viata este doar acela ca, intilnindu-ma cu tiron in anticariat unu (cum altfel), ambii degermanizati de curind, el doar provizoriu - l-am ghidat sa vie cu mine la fulminantul chronovisor din bieff, pt mine fiind a 2-a vizionare.

stefan, prompt, a si dat in aceeasi zi o mesmerizanta cronica pe letterboxd, iar eu nu am intentia de a face decit niste mici fantasmo-notule, nefiind asa de in forma precum in vară. 

daca tibetanii spun ca un ciclu de 7 zile gen pina mincarea se transforma in singe, piele, oase, sperma, fiecare strat de substanta durind mai multe zile pina la transformarea subtil-materiala, atunci si eu mai am de reasteptat pina mi se va reface aura spermatica a creierului.

sa spunem acum, ca in noua editie, abia ea definitiva, a jurnalului de la paltinis livrata in trilogia paltinisului (nu mi-as fi permis-o daca nu aparea la juma de pret pe anticariat unu, iar acum ma felicit vînjos la quaie ca am luat-o, nestiind ca e mult adaugita - bine, Ai-ul zisese el ceva ca e cu mult mai mult, ca e premium, apoi a intors-o mai tirziu, cum face, de m-a lasat confuzat) - in prefata liiceanu se intituleaza cameraman al fenomenului noica, paltinis.

paltiniseana hutte/coliba bintuita de filosofie a fost prinsa de el pe peliculă precum un soi de the blair witch project, aici bintuirile fiind de idei, iar witcheritza/bitcheritza fiind magul noica. liiceanu se descrie deci ca un captor al istoriei/evenimentului. un aparat de inregistrare, un chronovisor viu, in fond. cum sintem toti: vizete, cronovizoare, vizoare de privit in afara, fante de văzut ceva etc.

la fel cum - ajutat de functia reportofonului deja (liiceanu afirma ca atunci, in 70, nu ajunsese pina la ei ceva de genul reportofonului - adevarul e ca strict teoretic - deja exista acel reppo pe caseta mica, fuji, deci noica ar fi putut fi si îmbandizat, îmbălsămat în înregistrare. din fericire, a existat imprejurarea unui film de scoala facut de lazar dinu, pt care film noica a compus si un text - am putea spune ca a derridarizat in marginea filmului noicasius, cu toate rezervele lui asupra mediumului film pe care le avea, dar asta e de tematizat altadata) - eu putusem sa il insotesc pe cotul dariu in periplurile conferentiace de pe la 20 de ani. iar prima inregistrare fusese, cum altfel, ratata....setind gresit un parametru excedentar, enfin. astfel ca, din conferinta cotiaca mai ramasesera un fosnet si 2 propozitii sau nici atit.

dar, avind geniul cronovizorarii il documentasem pe cotul si ale sale doctrine masiv, avusesem constiinta ca ceva important se petrece, ca sint martor, dar ca trebuie sa salvez pt istoria umanitatii totul.

astfel a inceput saga cumpararii de baterii si casete, de stocari, dar si mici esecuri cind ne lasau bateriile reincarcabile sau, din idiotenie, inregistram odata pe aceeasi parte pe care fusese deja ceva, failuri de genul...

dar, important e ca in ciuda unor rateuri, corpusul cotian a crescut constant.

la fel cum - in alti parametri, am realizat un corpus iovian, cu iova - avind o intelegere/deal de artist conceptual cu el: sa ma lase sa inregistrez orice intilnire cu dînsul.

iar acum, toate aceste arhive sint in pericol inca, pt ca nedigitalizate - cotul, sau stocate digital, dar nesistematizate si date circuitului public - iova. ferite doar de recopieri de siguranta in cazul ultim. dar orice accident ar putea distruge in minute arhiva nediseminată încă.

sigur, cronoviziunea se aplica si e ceruta in cazul unor fiinte exceptionale si, cronoviziunea pretinde discursul sau cel putin aura, efectul mesmerizant al, sa-l numim, vrăjantului, seducătorului, al învertijatorului. si, ca in dialogul platonic, lipsa memoriei, lipsa capacitatii de intelegere si captare totala a discursului, a fenomenului de viata produce necesitatea supleanței prin scris-inregistrare.

e reflexul notației, reflexul cuneiform al fluxului de marfuri, palpitul vietii in semne, semnale, semnalmente.

doctrina cliseelor akashice vine sa compenseze aceasta trecere perpetua a vietii pe linga noi, aceasta scurgere de blocuri de devenire. cum ca, tot ce s-a vorbit, spus, expus, făcut, e inca acolo, intr-un soi de peliculă fin-visibilă, extrafină, accesabil, accesibil unei revizitări.

asa ca, pe buna dreptate, și liiceanu se simțea un cameraman al gîndurilor, un consemnator, un scrib, un copist, un duplicator, un multiplicator de manifeste aproape comunist. 

un columnist al clipei (ne)petrecute, imortalizate, grafemate, gramaticalizate intr-un semn care da seama de o consistență, ne-rupere de flux. con-semnare. un moșitor de idei la gura sobei.

ps: deunăzi, pusesem ochii pe o caseta audio fara insemne de la tirgul cartii. 

pustoaica de la casa, si ma asteptam la asta, s-a uitat putin la ea, a vazut ca nu scrie nimic si a intrebat: dumneavoastra stiti ce e pe această caseta? nu - am raspuns: asta si e ideea! 

casetă-surpriză, si-a tradus ea.