luni, 4 decembrie 2023

gregorian bivolaru, MIVILUDES si denuntatorii sai sau Grieg huguenotul

grieg nu a fost o mare minte, dar a fost un mare inspirator.

aproape fara sa o vrea. 

avind rolul unui pionier yoga persecutat inainte de 89, cu inzestrari sexuale rasputinale care l-au condus spre practica fara initiere traditionala, dupa carti - a ceea ce specialistii numesc azi neotantra, adica o yoga cu puternica sau preponderenta componenta erotica inspirata din practici traditionale kaula (transmisa pe linii thelemice și new-ageiste, insa) - grieg, un fel de acumulator de texte din care punea baietii sa-i faca sinteze transformate in cursurile incepute in anii 90 - ei bine, grieg, un semidoct pasionat - s-a lasat tot mai permeat cu timpul de cele mai improbabile teorii ale conspiratiei, treptat siteul yogaesoteric pe care il patrona devenind mai imbibat decit oriunde cu astfel de interpretari nerezonabile, unde se propun, de ani de zile, meditatii de sustinere pt cretinul de trump, spre exemplu..

yoghinul grieg a devenit semidoctorul noneliade.

fara a fi capabil sa sustina vreun discurs original, a compilat, a compilat si iar a compilat.

totusi, ce-a fost al lui a fost al lui, un magnetism de mag aproape-negru-dar-alb, care subjuga prin ritualuri pe multi si inspira spre valul yoga pre si mai multi.

un curaj nebun de a face o organizatie cu multistraturi, in care se ajungea de la hatha la tantra, in care se mergea in raspar, a la osho, cu vechile moravuri. 

prin grieg lucra eliberarea (de morav, de ortodoxismul trindav).

tip de guru care isi face discipolii dependenti de el, plimbindu-i de pe  tamo guna pe rajo guna, fara sa faca corectia sattvica, a spus odata un maestru indian cind profilul lui i-a fost descris.

mare  mag de mina stinga (vamacharin), necromant si angelolog, fara sa fie al inspiratiei discursive permeat amant - grieg si-a tras, ca un bivol, cu infinite puteri, dupa el, miscarea mai departe. 

el si cu citeva ajutoare de nadejde.

iar un anume specific griegian a consternat intotdeauna establishmentul sau masa ignoranta - capabil de performante sexuale nemaipomenite, grieg facea in jur massa de femei, grieg polariza, grieg initia, grieg folosea okultal energia erotica transmutind si sublimind, creind efectiv un vocabular pt asta, introducind alchimia sexuala in romania si nonjuisantă, bucuria.. 

avea harem tantric, ca orice maestru potent-cuantic. 

se incarca si urca prin aceste proceduri. el, impreuna cu ele. si ele urcau.

asta a deranjat establishmentu politico-securist din romania, legionarii ortodoxoizi, hemoroizii din fruntea statului: cele mai tari femei erau luate la si de yoghini, si le dadeau cu flit securistilor ejaculativi, care nu aveau cum sa mai reziste in fatza potentzei yoghinilor misani stăpânitori ai seminței, ce tineau in batz femeia de la 8 ore in sus. (claude levi-straussian aici a fost o problema, femeile au fost luate de la cei pina atunci pretinsi tari, niste ignari, de cei acum virili, fara aprobare, doar prin exces de aură și charisma.)

s-au hotarit sa-l rada pe grieg si sa compromita miscarea lui, tirindu-l in exil si intr-un proces cu acuzatii demente care a durat 20 de ani, ce a trenat atit pt. ca enormitatile nu putea fi dovedite. 

astfel, trebuia sa-si spele obrazul si madam justitia romana lasind sa curga timpul pina pretinsele infractiuni se....prescriau.

si atunci au agatat de el, in mod penibil, operatiunea sex cu o minora, care era o discipola lui.

a fost ultima stratagema care le raminea la indemina acestor infecti procurori care  lucrau la comanda mioritica. 

(miorita securista a cazut si si-a rupt pizda, si uite asa a aparut in istorie ilegitimul si imoralul stat roman, o fictiune politica ordinara care speram sa dispara cit mai curind).

dar peste ani, ce sa vezi, un comitet de asa-zisi cercetatori independenti, privati, de fapt infecti delatori franco- si mai mult romano-nefericiti (ca sinistra si frustrata muma a padurii cecilia tiz, cazuta intr-o psihoza a razbunarii pt ca a parasit-o, fireste am zice noi, barbatul, din cauza a la yoga, nu din cauza ca se saturase de ea... desigur) au cercetat si in franta au turnat, la organismul idiotilor vigilenti numit Mission interministérielle de vigilance et de lutte contre les dérives sectaires (également désignée par l'acronyme Miviludes ou MIVILUDES).

deoarece in franta, intr-adevar, se afla puzderie de organizatii religioase, statul francez de laicat mason  a creat un organism unde se poate turna activitatea religioasa pretins litigioasa (cautati siteul sa vedeti ce usor dati in git, site pe care si eu l-am folosit pt. a le programa vigilentilor o sesiune de cocksucking si a le umple frigiderul de carne de sarbatori).

iar acești sfirsiti de lume, niste foști in ale căror parcuri si catedrale ne cacam cu grație l-au găsit pe el, pe romanul grieg, țapul ispășitor al tuturor sectelor puturoase ale decadenței vitale a Franței: și chipurile a Europei: pe grieg hughenotul. 

in loc sa fie utili cuiva, la prima turnătorie care implică vreo curva franțuzoaică căreia i s-a dat atentie sau și-a dat-o ea (in caz a fost atras și un fost profesor CNRS care în trecut a fost infiltrat de o... altă secta! - de stabilit ce rol a avut aici acest șobolan extra!!!, iar curva pretinsă victimă a fost desigur stimulată de... denunțătorii români, probabil e și instabilă psihic!) - acești gindaci birocratici au împins niste hirtoage și finalmente o hoarda de polițai bezmetici împotriva cui - a lui grieg hughenotul! 

vezi bine cine impurifica Parisul: o mina de tantrici degenerați români care mai și dețineau proprietăți pe care derbedeii anchetatori speră să le transfere statului putrid francofanatic.

grieg hughenotul, cu trecutul lui de temnițe comuniste si cu tinichelele mediatice legate de coada era candidatul perfect pt. acești cretini -adevaratii degenerați mintali in chestie. 

un țap ispășitor perfect și prilejul de a ventila niste bani, multi, intr-o operațiune care ar trebui imediat investigata la ordinul ministrului de justiție francez, pt. a clarifica cum a putut avea loc o asemenea activitate simulata, sfirsita in vid complet, și cu ce scop? 

dar ministrul justiției eric dupont-moretti, un apropiat al lui macron, e el însuși un potențial infractor abia scăpat dintr-un proces acum 5 zile...

deși sesizările in cauză fuseseră făcute încă din 2022,  a dat abia acum unda verde operațiunii ca sa faca uitata proaspata sa achitare (sa nu ne imaginăm că în acest timp cineva a cules vreo proba...). Macron and Co își acoperă astfel urmele, incepem sa-ntelegem de ce toată vîlva mediatică.

enfin, fenomenul sectar are uneori tenebrele lui, doar ca, sa nu uitam, totul in india a fost si este secta, iar intregul crestinism e compus din secte care se pretind altceva decit mari secte (aka religii), secte dominante, nelasindu-i pe aia mici sa respire de ele.

aici ajungem la gravitatea faptei acestor DENUNTATORI (INFAMI), POLITAI (IGNORANTI) SI JUDICIARI (INCOMPETENTI SI CASTRANTI) - care se baga intr-un teritoriu pe care nu il stapinesc deloc, si pt. care orice practica mai stranie e....spalare de creier. 

aceasta e o chestiune pe care doar teoria culturii o poate dezbate. Nu poliția,nu procuratura.

nu punem cazul in care, daca vrei sa te speli pe creier, trebuie totusi sa iti fie ingaduit sa o faci... 

aici e relevant, extrem de relevant, studiul lui gabriel andreescu, care atrage atentia ca in acest caz avem de-a face cu diabolizarea unui minoritati sexuale, efectiv - vezi: 

Minorities of sexual practice? aparut in 2010 in Journal: Noua Revistă de Drepturile Omului.


minoritati neotantrice, dar infectii acuzatori vin cu un cirnat enorm de acuze nedovedibile vreodata, de la viol la sechestrare de persoane, pina la grup organizat specializat in rapire de persoane...
enormitati ce ii vor costa zeci de mii de euro despagubiri.

cu timpul, datorita unor rigiditati si fanatisme, precum si a faptului ca a fost o yoga romaneasca, adaptata, facuta fara initieri pe linii tibetane sau indiene autentice - misa s-a transformat si intr-o secta. dar acestea sint discutii de doctrina. ele privesc specialiștii istoriei religiilor sau ai catedrelor de esoterism occidental.
sau a fost de la inceput, ca orice organizatie noua, autonoma. 
ca orice organizare care DIFERĂ.
dar secte erau, pt autoritati, in comunism, si baptistii, penticostalii, si secte sint si ortodocsii si catolicii, chiar daca statutul lor e unul schimbat din punct de vedere juridic dupa 90.

o secta e un mod de gindire, de practica, iar diferenta de gindire sau practica religioasa ori oculta exercitata in miezul ei e pretioasa pt. umanitate.

asa ca, derbedeiii de procurori si judiciari francezi ar fi bine sa vina cu probe, nu cu acuze sforaitoare.

toate femeile venite in vizita la paris erau acolo din proprie vointa pt speciale initieri tantrice. 
nimeni nu le aducea cu forta. 
ca ele provin dintr-un millieu de idei neotantrice nu poate fi calificat ca proxenetism camuflat, cum pretind formulari penibile ale judiciarilor francezi (inspirate de delatorii romani).

ca ele s-au lasat permeate de doctrine e problema lor personala, ca s-au angajat pe o cale spirituala implicind practici transgresive - de asemea. 
asta nu e spalare pe creier - fiecare decide din proprie vointa.
 
iar cine se iluzioneaza in viata si pe calea spirituala, o poate face oricind si oriunde.

astfel incit, derbedoaica  aia care a reclamat in finlanda sa nu spuna acum ca s-a razgindit si a pacalit-o grieg, cind ea s-a dus la paris stiind ca merge la o initiere tantrica. iar franțuzoaica că a fost amăgită (sa se consoleze cu profesorul CNRS, tras pe sfoară și el de o pipitza din altă secta, cîndva, care acum a descoperit că se poate penetra și cu degetul..).

la un futai okult, ca sa vbim pe limba gregarilor, grosierilor procurori romani sau francezi 
(acestia din urma, mai rafinati decit primii, sintem siguri ca o iau periodic la popo de la colegii lor gendarmes, in timp ce primii string din rozeta cind suna telefonul de la superiorii din sri, recrutorii lor).  

pe care ea l-a visat. dar nu l-a si meritat



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

disperați și bere caldă

uram berea, în orice condiție ar fi fost o respingere la respingere - căci probabil asta e realitatea berii -  ceva amar  care respinge deși...