asa, si fiind pe final de a 12-ea, ma extrage intr-o pauză ilieș de pe coridoare și mă duce în fața directorului liceului, costică rus, prof de fizică.
ilieș, de romana, dar niciodată nu îmi fusese prof direct, însă se ocupa de revista liceului, catharsis, si trimisesem niste texte acolo pe a 10-ea, si debutasem.
iar cînd clasa noastra de filologie a fost mutata, după 2 ani, din cladirea scolii generale in liceul propriu-zis (deci, ne fraieriseră, noi eram in liceu, da mă lași tot in generală, de fapt), am devenit, practic, redactor la catharsis. nu știu ce a mirosit ilieș - care era un fost inspector de limba romana topit după radu petrescu, ceea ce era fin și rar pt zona sălbatecă a nordului, unde, însă, in apropiere de prundu birgaului, la bistrita-birgaului radu petrescu cu adela fuseseră repartizati profi - probabil, totusi, hirtiile pe care le trimisesem redactiei că, la un moment dat, facem un soi de sedinta de redactie si el imi da toate textele trimise de diverse persoane acolo, multe de catre fete si zice, selectezi tu si bagi ce crezi ca merita! dintr-o data, asa. bine, si inainte face si niste observatii, ca, uite, au venit niste texte, dar, domne, uite, unu se semneaza cartofi prăjiți! o dădea cu mantă, pt ca, intr-adevar, exact pe setul de poeme twin peaksiene sau pe unul dintre ele ma semnasem in creion asa. era ceva tipic pt excentricitatile mele. in dosar erau, deci, si propriile mele poeme, teoretic puteam sa ma autopublic, dar alea le-am lasat deoparte, am pus altceva. acuma studiam dosarul, cu responsabilitate, si ma gindeam dracu ca, uite, acuma debutul unei fete depinde de mine, e de viata si de moarte, pentru ca daca ramine un text publicabil pe dinafară, si nici nu aveam mult spatiu in ziarul ala de doar 4 pagini, poate fata aia niciodată nu mai scoate capul, eram conștient.
da, și ilieș, care nu mă cunostea direct, vorbisem foarte puțin în fond cu el, ce gest superb - să delege alegerea și puterea unui cartofi prăjiți. acolo, in morman erau si textele mele si m-am amuzat putin, ilieș le parcursese cu roșu, mai făcuse și cîte o notație, la o twinpeaksiană scria: interesant, cine-i autorul?
cum, domnu ilieș, tot cartofi prăjiți!
acum îmi răsare in minte faza că, tot intr-a 12-ea, mă luase deoparte sa imi zica, vezi ca organizez cu clasa mea o excursie cu autobuzul, mergem, nu-mi aintesc, dar presupun ca la maieru, la prislop, rebreanu, chestii. trebuie să fi fost cu tematică culturală, hai și tu cu noi simbata! adică, omu, gentil! nu m-am dus, poate intimidat ca nu-i cunosteam lui clasa, dar ma si enervase ca scrisese el un articol cu: pe aici au trecut pașii lui maior, lui șincai, iar eu detestam patriotismele astea suprem, pașii, plm. și n-am vrut să mă duc după pașii.
și l-am mai prins intr-o pauza, pe coridor, atunci a murmurat ceva despre proza lui radu petrescu, autoscopică, a zis, opaaa, termenul m-a prins, am tresărit așa, ce e asta? apoi a comentat o impresie despre confesiunile violente ale lui breban, gen, da, domne, ca lucrurile astea trebuiau spuse, ca preda a fost un tip incult, nu a intrat niodata intr-o biblioteca - zdai seama, dacă omu era fan radu petrescu. care, noi, atunci, nici nu stiam cu ce se manica, nordul era inca primitiv in deslușiri si intelecte.
deci ma ia, ma duce in fata directorului costică rus, cu care avusesem un mic conflict destul de recent pt ca... mincasem cu o totală dezinvoltură semințe in fața lui intr-o discuție - uitati, domnule director, pe el in propun pt tabară! costică se uită puțin surprins la mine, nu știe ce să zica, și vrei sa mergi, mă intreabă, că, na, era inuzual sa mergi pe a 12-ea in tabara după bac, ca venea admiterea prin septembrie, oamenii stringeau din fund pt examen, dar eu m-am aruncat: da!
bine, a aprobat costică, ca sa nu-i strice apele lui ilies, care era totusi pă zona lui. fuseseră 2 locuri, unul - pentru moi, si pt celalalt alese ilies un baiat care terminase a 10-ea, iuliu.
dar in ce context - eu, semințe? pe atunci comiteam diverse excentricitati, mai mici, mai mari- pai daca eram tantric!
de exemplu, la un inceput de an scolar m-am prezentat in ziua festiva cu un tricou sters cu east india company, dar nu asta era faza, aveam lipit de unul dinn otteri un bulgăre mare de pamint care se uscase remarcabil de stabil, si mersesem asa. am vazut ca diriga a tras o grimasă de dezgust, dar oamenii astia aveau un mare bun-simt de nu imi ziceau nimic. altădată m-am dus la ore intr-o cămașă de gărzi patriotice, pe minecă aveam stema patriei si la git cravata de pionieri. asta intr-o vreme in care nu venise moda cu ostalgie, dimpotriva, lucrurile astea erau aruncate, abandonate, uitate. eu am zis, ce-ar fi o zi in care sa continui cum fusese planificat sa fie?
erau zile la scoala in care profii intau la ore si nu puteau sa ma asculte. de ce nu vorbeste? fetele explicau - e in mauna, tehnica indiana a tacerii, tehnica de care ma indragostisem la yoga. si chiar nu vorbeste? - mai incerca cite o profa. nunu, ma aparau fetele, degeaba incercati. astazi nu vorbeste. de fapt, 3 zile nu vorbește. nu vorbește toată saptamina, știți.
aveam si o dileală ca, uneori, după ore, ramineam cu baietii cei inca 2 din clasa, ii luam ca asistenti, si incepeam sa construiesc din scaune si uneori si din banci, daca erau mobile, un fel de ansambluri, de sanctuare. reliefuri oculte, le-as zice acuma. intii, incepuse faza in cladirea de generala - jocul era ca unul din noi era intins ca un mort, pe un soi de catafalc din scaune, iar apoi clădeam deasupra lui toate scaunele clasei intr-un morman crazy lego total dezordonat. s-ar fi presupus sa incerci sa iesi singur de acolo, dar era imposibil.
odata a intrat peste noi rebreanu, a deschis ușa intimplator, el era un suplinitor si cabinetul de romana era lipit de clasa noastra. a băgat capul, cred ca era abțiguit nițel după ore, am pus-o, ne-am gindit, a zis doar atit, aproape vesel: ce-i aici, magie?
și dus a fost.
dragos si magdiel ma urmau fara cricnire in constructiile astea, eram regizorul.
cind ne-a mutat in liceu, am inceput sa mai intram unori ilicit in sala festiva de la etajul unu - era un vechi liceu evanghelic german, deci sala arata cumva, o salita de teatru, practic, cu o pianină. făceam chestii si acolo ca mai era recuzita, dar in special eu cu dragost am tras intr-o după-masă un ad hoc concert de muzica ontemporana, culmea e ca l-am si inregistrat. era cage-ian, multa dizarmonie improvizata, guș adusese cu el si un soi de instrument de suflat cu clape, torturam pianul, eu scoteam stranii vocalize, era gespenstig, lungile perdele de plus purpuriu acopereau greamurile enorme, fluturau. pe cage inca nu il stiam, dar il aveam in gene deja, pe stockhausen, da, deci era pian preparat cu flair de stocky. oricum, si la guș acasa facusem deja experimente intervenind direct pe corzile pianului. cind gus baga la pianina, eu faceam niste zgomote zgiriind parchetul cu un soi de trotinetă. cathy berberian m-ar fi invidiar sa mă fi auzit ce vocalizam. ulterior, colegul magdiel ne-a zis: bă, am intilnit o persoana care a zis ca trecea ieri, pe la 5 pe linga liceu si din liceu se auzea o muzica nebunească!
la un moment dat am luat din cimitirul german un soi de urna ornamentală din piatra, am dislocat-o si am adus-o in clasa, era un disc de piatra practic, cu forma stilizata de vas, dar plin, un ornament de mormint.
de ce am adus eu asta aici - pai, ne trebuia, incorona perfect una din constructiile de după ore, sanctuarul de banci. ma mir cum de nu a iesit scandal, pt ca noi lasam alea asa, femeile de servici trebuiau sa le puna la loc, padurea de scaune, băncile etc. eu cred ca cineva si-a băgat obrazu pt mine, or fi zis, lasa-ti-l ca-i nebun sau ceva.
o singură dată a intrat val-virtej la ora 8 fix intr-o dimineață săcărea, asta era o tipa de germana cu freză punk (ea insasi germana) foarte straight, era singura care in comunsim venea si zicea, cind in manual aveam lectie cu combinate de chimie, cu rahat, eu asa ceva nu predau, copiati singuri lectia, eu porcăriile astea nu pot sa le predau! să le predea ei. ii atacasem clasa cu o instalatie, chiar la marea impresie, ca aveau si ei perdele lungi, practic pusesem un perdeloi de ăsta de de abia puteai intra in clasă pe usa, trebuia sa te strecori prin văln intii ca să intri, se deschidea greu. si alte aranjament scenografice de care eram f multumit. si a intrat săcarea val-virtej, mă, ce ai facut, mă, in clasa mea, du-te și te caută, mai, băiete! nu am fost afectat deloc, dar absolut deloc, pe mine asta mă valida, cred că juisam total, dar nu-mi dădeam seama. lasă ca vezi tu, nu stiu ce. nu a urmat nimic. nici măcar sa-mi zică diriga vreo vorbă.
chiar pe finalul clasei a 12-ea am trecut next level, am luat si o fată cu noi, am urcat-o pe un scaun pe catedră, i-am acoperit total fața cu un văl si am filmat-o cu camera lui guș. ceva isisiac, in mintea mea. treceam la ansambluri ocult-rituale cu persoane, incet incet, nu doar cvasiloje initiace. care o fi fost discutia in cancelarie nu imi dau seama, dacă o fi fost vreuna, că poate n-a fost?
doar odata iar era sa izbucneasca ceva: lăsasem un astfel de ansamblu după ore chiar in clasa noastra, astia mai faceau ore de seral dupa-masa si nu stiu cum are treaba magdiel pe la 4 pm pe acolo, ce dracu facea, ca intră la noi sa ceara o creta, un burete, nu-mi dau seama ce treabă avea la ora aia magdi acolo. si a intrat, si era unu la ora, botiș. preda la seral, eu credeam că boțiș nici nu mai exista, e pensionat, pt ca asta era, il stiam vizual de mai mic, un soi de politruc al școlii, avea nasul mare, roșu, borcănat si se ocupa cu aranjarea elevilor cind se mergea la trageri in comunism, era deci genu urlător. botiș, conform magdiel era rosu ca racu, in pragul congestiei, cine a făcat asta, urla, am intrat in si clasa era.... imi amintesc vag ca parca batusem si niste cuie de data asta si suspendasem un obiect pe perete, linga tabla, ceva de genul, asta pe linga restul. ne-a trebuit juma de oră numai să degajam clasa! domnule, ăsta care a făcut asta trebuie imediat exmatriculat din scoala!, ii spunea lui magdi. iarași, nu stiu cine l-a calmat pe botis, dar boțiș, săracu, de la militarele lui, trecuse fara sa vrea in cremaster gen. era o fosilă a trecutului, cine il mai lua in seamă pe botiș, ăsta era prof de seral la disperare. cine dintre colegii lui, i mean. era trecut, botiș, era un spectru.
așadar, ne prinsese intr-o dupa-masa costică ca foloseam, noi, citiva, o clasa fara permisiune cu un fost absolvent al liceului, horatiu. pen ce: pen niste exercitii de teatru initiatic pe care ni le daduse carmen sa le facem. teatru initiatic la liviu, asta mai lipsea. detaliez altadata cu carmen, cu yoga, cu acest tip de teatru, adica toată conexiunea. costică ne prinsese si ne mustruluia, mai ales pe horațiu, că, bă, cum intrați voi asa, fara aprobare si faceți ce vreți acolo, tu ești fost absolvent, cum faci tu așa ceva. discuta si cu mine, iar eu spărgeam superdezinvolt semințe in fața lui. nu a zis nimic. doar i s-a plîns lu profu de filosofie, cazacu: ăsta mînca semințe cînd vorbea cu mine! o lipsă de respect. nu, domne, eu eram doar un tantric spontan atunci.
veniseră alte vremuri acum. lucrurile rigide, nepermise, deveniseră mult mai permise. iar eu profitam din plin. la teza de istorie ii scrisesem profei, in teză, că istoria nu există, ca sa faci istorie e sa scurmi cu betigasele in excrementele unei mumii, citasem din constantin barbu, de pe coperta 4 a unei carti cioran piratate de el. sau nu, din prefata. va dati seama, biata femeie, să leșine. o sa povestesc cazul.
uneori, in plina vara purtam manusi de piele la ora. cred ca unele profe erau ingrozite, in ritmul ăsta mai lipsea sa sugrum pe cineva. dar nu, nu erau, erau inteligente.
deci asa. dar fulguța, va trebui sa scriu de fulguța, fabuloasa noastra profă de romana dintr-a 9 si a 10-ea. apoi ne-au luat-o, s-a mutat la alt liceu si am devenit văduvi de eternitate. se va vedea de ce.
ea a pus bazele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu