lucescu trăind

 

lucescu, acest spirit saturnian, jupiterian, cum să-i spunem?

l-am văzut jucînd intr-un meci de oldboysi la sibiu, in 87. dădea o centrare înșurubată de mare precizie, juca extremă și, în afară de asta, cam atît. 

era deja din altă epocă și, pt mine ca copil, impresia a fost de fotbalist mediocru. 

nu înțelegeam ce putea să caute el în națională în afară de calități lingvistice, de comunicare, de reprezentare. sub mine n-ar fi prins un minut.

iar centrarea aia venea tot dintr-o epocă revolută, îl imita pe pîrcălab, cum singur a spus-o, doar că pîrcălab a fost inubliabil pt cei ce l-au văzut.

e semnificativă povestea lui bumbescu cu il luce jucînd încă la corvinul, într-un meci în care lucescu i-a reproșat că nu l-a lăsat să treacă și să dea gol. bumbi avea 20 de ani și nu i se spusese de vreun aranjament. dar reptila lucescu vroia să treacă.

mai tîrziu, sigur, toată romania a trepidat pe lucescu - tisnirea lui ca antrenor, corvinul, nationala, dinamo, cupele europene. a reinventat fotbalul romanesc.

blestematul meci cu irlanda de nord. prietenia cu pădureanu, cantonamentele și la bistrita. un croitor din oras, nea gicu, mi-a povestit personal saga pachetelor de craciun trimise de nea jean lui nea mircea și nationalei la bucuresti. 

iar la tv, după meciul cu irlanda de nord, ce s-a auzit la finalul transmisiei, din off? 

o voce care a zis : la bistrița cu voi, putorilor!

mai tirziu, am citit ca in febră cartea scrisa de chirila despre perioada bresciană - lucescu și drogul său. 

proverbialul ghinion, legenda, imperturbabila charismă, lupta cu îngerul - toate s-au conturat pas cu pas.

triumful greu regăsit în tărîmuri depărtate, tătărăști.

și cu toate astea...

raminea ceva - umbra. 

hybrisul lui lucescu, pedigriul lui tulbure, favorit și om al regimului. 

disimularea de rasă. lucescu-sărac nu a zis vreun cuvînt în apărarea etniei lui. a jucat-o ca michael, a trecut la albi. de ce, nea mircea - era o rușine asta, o stigmă pt tine?

secretul cumplit al lui lucescu a fost această teribilă sete de a învinge. pt ea și-a vîndut sufletul. a încălcat legi și coduri morale, a fost un cumplit aranjor, pe lîngă creator.

îl putem glorifica, idealiza, există datele pt asta, a fost bîntuit de fotbal ca un fel de artă magico-strategică supremă care pune în joc toate forțele spiritului.

aș vrea să scriu cu mult mai multă căldură, o vor face alții.

secretul lui lucescu - și povara lui  - e povara nemărturisirii, a nesincerității.

precum un heidegger al fotbalului, s-a sustras să ofere explicații, să accepte în public că a greșit, că a mințit, că a trucat. 

refuza aceasta confruntare - în primul rînd cu el însuși.

mi-ar plăcea să se poată trezi și mai încolo să accepte, să povestească și să se ierte.