moromane, morocane

de peste lac(uri), noaptea, se auzeau glorios versurile cintate, punind intrebarea, hamletiana in fond, dar adaptata la cimpie, in ariile postcucuteniene:

oare-a fost o spargere sau a fost afacere?

da, ma aflam chiar in comana, chiar in curte la mamma lyggia, consoarta naumiana - asa facuse destinul de ajunsesem sa fiu gazduit citeva zile acolo, cu mamma vie inca, dar gellu absenta, iar mamma ly ne spunea ca plinge in fiecare dimineata, de pe la 6 la 8 dupa el.
am plecat cu o zi mai repede decit planificat, intr-un ritual de suspiciune si politete, caci descoperisem intr-un cufar acolo secretul negru al lui naum, si mamma lyggia, cum-necum, ma simtise. am zis ca in aceste conditii e cazul sa ma retrag si am ingaimat o scuza cu litoralul. dar despre asta, altcindva.
acum, peste ape si intuneric, precum cuvintul lui dzeu, plutea acest refren fabulos.
si e un bun intro pt ce va urma.

despre pilonii, fratii alinsicalin cum erau ei denominati, va fi sa scriem mai amplu in alt episod.
decit ca ei erau progeniturile unui cuplu de lumpeni asezat in blocul vizavi de al meu, ala cel mai nasol, confort 3, la care i se vedeau placile de beton la imbinare.
acolo, la etajul 3, era balconul lor.
mama lor era o femeie scunda, durdulie, fara ceva dinti in gura, dar cumva energica, entuziasta.
iar despre tatal lor auzisem prima oara la bloc, cind, jucindu-ne, camarazii au soptit pe un ton conspirativ, fara ca eu sa pot intelege exact ce inseamna asta - s-a intors tata-su lu alinsicalin de la nebuni.
intorsul era o aratare tuberculoasa, la costum ponosit, ceva mai in virsta decit sotia lui, cu o figura blinda, f blinda, chiar cu ceva zaharisit in ea si de ginditor ce sta pe ginduri melancolic. iar aici calin ii semana perfect, in timp ce alin era ticluit dupa chipul exuberant al mama-sii.
aratarea o aflam intii pe balcon, purta si o basca uneori, si mereu acelasi costum de tuberculos iar chipul ii era mereu palid.
de mama imi amintesc ca am auzit-o intr-o duminica tusind si scuipind cu ochii strinsi, ca de cirtita, o flegma lunga lunga care s-a si aninat leganindu-se, de sticla de la balcon.
cred ca tatalui, care avea ceva de spectru romantic in el, i se mai spunea si tebecistul.
nu prea iesea din casa, probabil era pensionat de boala.
ceilalti de la bloc ziceau ca uneori se mai enerva, astia il inchideau in casa, iar el striga la fiii lui aflati afara - alineee, calineee, deschideti, va omoooor, rime paroaseeee! chem procuraturaaaa, chem justitiaaaa! eu insa, nu am prins niciodata asa ceva.

ei bine, imi dau seama ca poezia, in prima ei forma, fara sa stiu, de la alin am invatat-o. poezia si chiar maneaua avant la lettre.
caci, dupa o nunta la care participase, alin imi cinta refrene nemaiauzite ilustrindu-mi si orchestratia in timp ce tinea ritmul batindu-se pe corp cu palmele :

moromaneeee!
tumba tumba tumba tumba!
morocannneeee!
tumba tumba tumba tumba tumba tumba!

sau:

merge badea prin curechi/
tîbîrîbî rîbîî/
cu pula dupa urechi/
tîbîrîbî rîbîî

unde auzise alin aceste miracole, ma intrebam, ce strat de cultura e acesta, interogam obtuz in mine-mi, as fi vrut sa stiu, sa mi se explice, sau aud mai mult....
dar nu detineam nici macar o caseta. nici un cifru. in plus, eram prea mic.

taci, copileee, nu mai plinge
nu plinge cu taaataaaa
ca tata, iti taie
iti taie bucaaaataaaaa

....si pina la o virsta inaintata eu cautam in albatros, peste ani, sa gasesc si bucata cu bucata, care fusese doar adaugata de alin prin contributia lui personala, cum aveam sa constat prin deductie logica retrospectiva.
iar pe strada....pe strada era altceva.
cu figura lui de libidinos indesat si cu ochii lui unsurosi-pofticiosi, el se adresa de la citiva metri chiar femeilor, muncitoarelor, da? intr-un curaj nebun, sisiind ca un sarpe de casa:

cucuruz de toamnăăă
hai la pula doamnăăăă
cucuruz de primăvară
hai la pulă domnișoarăăă !

femeile se făceau ca nu aud, dar alin, pe buna dreptate! , era mindru de isprava lui.

sau, sustinea ca la scoala ii placea de una, aura, si ca s-ar fi dus la usa clasei ei in timpul orei, si ar fi lansat:

auleu auraaaa
ce te-am pacalit
te-am futut o noapteeee
si nu te-am platit!

versurile de aur au ramas pt vecie in mintea mea, conturind ulterior ceea ce avea sa se numeasca poezia, de care pe atuncea nu aveam habar.
in plus, iata cum textul capata la alin o latura actionala clara, el agresind trecatoarele cu el, lansindu-l ca pe un lasou! de mirare ca nu se prindea nimeni in el!

domnisoara domnisoaraaaa
ce program aveti deseara
daca sinteti ocupataaaa
am sa vin si altadata!

pesemne tot la el l-am auzit intii, macinindu-ma mereu ca nu stiu versurile si continuarea.

si, desigur, la bloc mai era refrenul adaptat dupa corina chiriac, pe care tot pe el cred ca l-am vazut intii performindu-l:

nu te enerva!
sugea-mi-ai pula!

cu asta intaritind ceva camarazi dupa ce incalcase probabil vreo regula de joc.
in ce sezatori si unde asimilase alin, prietenul meu, acest repertoir libidinos, imi era peste putinta sa-mi inchipui, iar el nu-mi spunea nimic despre asta.
ma punea, pur si simplu, in fata textului...