o postare extrem de importantă a cristinei pănculescu - 3

Cristina Pănculescu

--------------------------------

11.06.2022

despre

A TREIA "ÎNTÂLNIRE ÎNTÂMPLĂTOARE"

Ca să închei „trilogia”, voi relata şi cea de a Treia "Întâlnire Întâmplătoare” care a avut loc luni 27 aprilie 1987 când era „PAŞTELE BLAJINILOR”, şi după cum am arătat în carte („Taina Kogaiononului - Muntele Sacru al dacilor”) nu reuşiserăm să ajungem la VÂRFUL OCOLIT.

Împreună cu Doina, care făcuse şi ea parte din grupul cu care încercaserăm cu o zi înainte să ajungem la VÂRFUL OCOLIT şi pentru că oricum ne luaserăm liber de la serviciu pentru excursia ratată, amândouă am decis să rezolvăm o problemă pe care o aveam în plan, la Redacția revistei „Flacăra” a lui Adrian Păunescu, al cărui sediu era la „Casa Scânteii”.

Este Semnificativ și trebuie menționat faptul că "problema" pe care o aveam în plan la Redacția revistei "Flacăra" consta în depunerea unui MEMORIU în care demascam o anume "mafie". Acest MEMORIU a însemnat DEBUTUL "RĂZBOIULUI MEU" CU "STATUL PARALEL" care acționa deja de multă vreme în România (fapt remarcat de mine în anii '70 - '71 fără să înțeleg la acel moment ce se întâmplă) - un fel de "Coloana a Cincea" tocmită, după cum s-a dovedit, de către Soroș cu tot ce reprezintă el. Este vorba deci despre același STAT PARALEL a cărui acțiune a continuat și continuă până în zilele noastre fiind autorul dezastrului României pe toate planurile.

Era dimineaţă, o dimineaţă frumoasă cu mult soare. Ne îndreptam pe lângă Cişmigiu spre capătul tramvaiului 3 care urma să ne ducă la „Casa Scânteii”.

Din sensul contrar, pe acelaşi trotuar cu noi, venea UN BĂTRÂN pe lângă care am trecut în viteză, dar mie mi s-a părut că bătrânul spusese „ÎMI ARDE SUFLETUL DE SETE !”. Am întrebat-o pe Doina dacă a auzit şi ea dar ea nu auzise nimic. Totuşi ne-am întors. L-am întrebat pe bătrân dacă a spus ceva iar el a repetat: „ÎMI ARDE SUFLETUL DE SETE !”. M-am uitat în jur iar peste drum era o ţâşnitoare, i-am spus iar el mi-a răspuns că nu vede. Atunci am observat că în mâna stângă avea un BASTON ALB, deci era ORB; cu mâna dreaptă lua fulgi de porumb dintr-o pungă din buzunar şi mânca. Ceva mai departe, în colţul străzii de unde veneam noi, vis-à-vis, la intersecţia cu bulevardul era o cofetărie. L-am întrebat dacă un suc ar merge, a răspuns afirmativ şi chiar a făcut un gest să-mi dea bani, dar evident că am refuzat.

I-am zis lui Doina să rămână ea cu bătrânul dar a preferat să vină cu mine.

Lângă cofetărie era un mic magazin numai cu sucuri în sticluţe (de sticlă), iar vânzătoarea nu a vrut în ruptul capului să ne lase să plecăm cu ele chiar dacă i-am zis că i le plătim. Am mers la cofetăria de alături după un pahar dar nici acolo nici pe bani n-au vrut să ne dea, cu toate că le-am explicat situaţia. În final una dintre vânzătoare ne-a adus o caserolă de plastic, măricică, dreptunghiulară. Am mers în magazinul de alături, i-am dat lui Doina să ţină caserola şi am turnat în ea două sticluţe de suc. Am trecut vis-à-vis şi ne-am îndreptat către bătrânul care venea spre noi. Mergea bălăbănindu-se din toate încheieturile, de aveai senzaţia că se va dezmembra în orice moment. Doina mi-a dat caserola care rămăsese la ea ca să i-o dau eu bătrânului - a doua zi am aflat de ce. Am rămas lângă el ca să intervin la nevoie, pentru că având în vedere că acea caserolă era dreptunghiulară şi după cum se bălăbănea bătrânul, era evident că cea mai mare parte a conţinutului o s-o verse pe el. Dar surpriză: după ce a lăsat să cadă jos câteva picături (libaţie?), a sorbit de pe latura mare a caserolei tot conţinutul fără să mai piardă o singură picătură - ceea ce cred că este o performanţă greu de atins pentru oricine. La asta însă am cugetat mai târziu, pentru că atunci eram foarte preocupate de problema noastră.

Voi face o descriere a bătrânului: era înalt, drept, subţire, îmbrăcat în alb de sus până jos, dar jacheta şi pantalonii păreau confecţionaţi din petece din acelaşi material, cusute unul de altul. Avea tenul foarte închis la culoare dar trăsăturile erau foarte fine, parcă erau sculptate; avea o claie mare de păr alb care arăta ca proaspăt spălat şi îi încadra capul ca o aureolă, şi per ansamblu emana un aer de curăţenie, de prospeţime chiar. În plus, când venea atunci spre noi iar noi veneam cu sucul, m-a frapat privirea - OCHII LUI PĂREAU CA DOUĂ LASERE (orb?!).

Ulterior, după ce am ajuns acasă, imaginea bătrânului îmi tot revenea în minte. A doua zi, la birou, am întrebat-o pe Doina (eram colege) dacă nu i se păruse nimic CIUDAT LA BĂTRÂNUL acela, iar ea mi-a spus că da, dar dacă eu nu am zis nimic...Ca să n-o influenţez, i-am zis să spună ea întâi ce i s-a părut ciudat. Mi-a spus că PRIVIREA cu care mă fixa pe mine a speriat-o, i s-a făcut frică şi din acest motiv mi-a dat caserola cu suc să i-o dau eu; pe urmă CULOAREA FOARTE ÎNCHISĂ a TENULUI; şi a impresionat-o cât de sărac putea fi acel bătrân de nu avea NICI măcar DOUĂ ÎNCĂLȚĂRI LA FEL. Asta eu nu observasem (?!) şi am întrebat-o pe Doina, cum adică? Ea s-a mirat că n-am văzut că BĂTRÂNUL AVEA DOUĂ ÎNCĂLȚĂRI COMPLET DIFERITE.

Fără a pierde din vedere formularea „ÎMI ARDE SUFLETUL DE SETE” pe care nu cred că este nevoie să o analizez eu, să analizăm pe rând cele trei elemente puse în evidenţă de Doina.

-- PRIVIREA BĂTRÂNULUI

Deși spusese că NU VEDE, deci că ar fi ORB, PRIVIREA lui era extrem de PUTERNICĂ, de PĂTRUNZĂTOARE, de o speriase pe Doina.

După cum spune Dicționarul de Simboluri, în cadrul valorizării pozitive a acestui Simbol, "ORB este acela care ignoră aparențele înșelătoare ale lumii, având astfel privilegiul de a-i cunoaște realitatea secretă, profundă".

-- În poemul filosofic sanscrit „Bhagavad-gītā”, zeul KRISHNA aflat în CARUL de RĂZBOI al lui Arjuna este reprezentat NEGRU iar Arjuna, omul, este reprezentat alb. Simbolismul acestor două culori este extrem de complex şi bivalent, dar ca să nu-l stresez pe Andrei care se tulbură când zic ceva de vreun „zeu”, am să prezint un detaliu din biografia lui Krishna: „se spune că el a venit în lume numai pentru a duce lupta împotriva demonilor.”*

-- În ceea ce priveşte cele două ÎNCĂLȚĂRI DIFERITE, tradiţiile spun că NEMURITORII mergeau cu un picior încălţat şi cu unul desculţ, asta simbolizând faptul că ei controlau două Lumi. Cele două ÎNCĂLȚĂRI DIFERITE ale BĂTRÂNULUI nu puteau simboliza decât acelaşi lucru. Mai trebuie remarcat faptul că eu care cunoşteam Simbolul nu am văzut, în schimb Doina care nu-l cunoştea l-a văzut. Explicaţia este simplă: „BĂTRÂNUL” s-a protejat, pentru că dacă eu observam, uitam complet de Redacția "Flacăra” şi nu mai scăpa de mine. Pe de altă parte, TREBUIA SĂ ȘTIU de acest simbol pe care îl purta, aşa că am aflat de Simbol într-un mod comod pentru purtător, adică de la Doina.

Ar mai fi de menționat două detalii extrem de importante:

- BĂTRÂNUL mânca fulgi aurii de PORUMB. „În culturile mexicane şi înrudite, PORUMBUL este expresia totodată a Soarelui, a Lumii şi a Omului. În Popol-Vuh, creaţia omului nu este desăvârşită decât după trei încercări: ...doar al trei-lea ne este părinte, şi era făcut din porumb. PORUMBUL este simbolul prosperităţii considerate în chiar originea ei: sămânţa” .

- Spuneam că BĂTRÂNUL avea în mână un BASTON ALB pe care l-am remarcat în momentul în care acesta a spus că nu vede, deci că ar fi ORB. Evident că la acel moment nu i-am dat nici-o importanță însă mi-a rămas cumva pe retină. BASTONUL nu era de o formă simplă, cilindrică, ci avea CÂTEVA FORME SCULPTATE ÎN LUNGUL LUI. Ce mi-a rămas pe retină a fost UN CUB PROEMINENT plasat cam pe la mijlocul înălțimii tijei și a cărui latură depășea binişor diametrul tijei bastonului. Dar CUBUL este forma spațială a pătratului și în Simbolismul Tradițional este, ca și pătratul, SIMBOLUL PĂMÂNTULUI; iar CUBUL străbătut de o tijă / AX nu este altceva decât PĂMÂNTUL PENETRAT de AXUL LUMII / AXIS MUNDI.

Adică BASTONUL - pe care se sprijinea mâna BĂTRÂNULUI ce ne-a ieșit în cale de „Paștele Blajinilor”, pe lângă o GRĂDINĂ (Cișmigiu), spunând: „ÎMI ARDE SUFLETUL DE SETE!” - reprezenta de fapt CARTEA LUI DE IDENTITATE.