bd story part 2

dar textul intii despre bd era luckenhaft. stiam ca trebuia completat cu 2.

o virsta la care, la medias fiind, mi se achitioneaza de la o librarie niste volume din ddr, de la mosaik verlag, die digedags. pentru romania era o senzatie, un soi de roman grafic cu aventuri exotice ale celor 3 frati cowboys in america  latina, unde se descopera intr-o pestera artefacte mayase sau alt volum cu o insula colonie, un oarecare don serafino pe metereze, ghiulele, trafic de sclavi.

nu exista ceva echivalent in romania, nu stiam inca sa citesc, dar treaba avea un neajuns: nu se vorbea in bule ci, textul era explicativ, descriptiv, stranie solutie.

si aici e o falsa memorie, se pare, pt ca aveau si bule, dar si casete narative care mi s-au parut atunci prea greoaie. cel putin, daca nu aveam acces la rahan (doar furtiv, cind in fata blocului cineva aducea unul ca sa se laude, cum s-a intimplat odata, si ni l-a rasfoit in fata destul de rapid, cu ceva explicatii), am avut la asta. a fost un import de carte din rdg, 12 volume erau in total, numerotate, nu le-am avut toate, dar vreo 5-6 sigur. erau in germana, statul roman nu facuse un efort, ar fi cistigat enirm. atunci nu stiam ca digedagsii fusesera eroiii redegeului efectiv.

o perioada undeva pe la jumatatea anilor 80, ind descopar o revista care avea niste westernuri desenate de autohtoni. lumea copiilor sau almanahul sau asa ceva.

undeva pe clasa a 7ea, eram iara la bistrita, achizitionez dintr-o librarie un bd sub forma de carte, haiducesc. o poveste asa, cam patriotica, si extrem de rigide figurile, dar de, ne multumeam si cu asa ceva.

cind eram mai mic, zaresc din intimplare la robert in casa un bd german science fiction, rachete, spatiu, chestii, ceva nemaivazut. imi dau seama ca, auleu, lumea e mult mare mare. parasesc chestia cu gindul (fiindca nu aveam acces, nu-i asa) - auleo, ce au astia. occidentalii.

tot atunci, la sibiu, unul din bedeurile imprumutate de bernd era ceva mai special - episoade bazate pe intilniri cu ozenee. sure, era un vibe acolo, un thrill aparte. spunea ca ar fi concepute dupa cazuri reale, la inceput. hm. 

episod care se redeschide oarecum recent, cind ma contacteaza, in urma unui articol din 2017 publicat in revista arta (si singurul, despre misa), si descoperit cine stie cum, debora goldstern, din argentina, care imi pune niste intrebari cu privire la identitatea lui radu cinamar. ea fiind o specialista in teorii, sa le zicem conspirationiste, precum pamintul gol si colaborind la o renumita revista de ufologie braziliana, printre altele. iar eu, vorbindu-i de bozaru, imi reamintesc si proiectul lui, galactis, in care incercase sa construiasca efectiv o religie ozene, un  ufo-cult. 

experimentul a fost intrerupt brusc la ordinul lui bivolaru, si filmele sa le zicem documentare , cele 7 sau 8, sterse, dar le=am regasit recent. seria se deschidea cu portalul, unde, o femeie straina (nu i se dezvaluia nationalitatea) povestea cum achizitionase un teren pt ca avusese viziuni cu alieni in zona aceea, cu ozenee etc, si ca practic acolo era un portal acolo, de comunicare cu fiinte extraterestre. si cind l-a gasit pe grieg cu scoala lui, a decis sa le doneze lor terenul cu portalul. ei bine, acum revazind cu atentie, am putut pe baza unui indiciu intui unde se afla portalul - in portugalia. initial inclinam spre america de sud.

fapt care se leaga  oarecum (povestea bozariana intreaga) cu sergio macedo, bedistul care, cu moebius, au facut si ei parte dintr-un ufo cult, iso-zen, siderella ,macedo raminind pina in prezent membru al asa-zisei secte (vinati de statul francez, precum grieg azi, s-au mutat in tahiti), si ezoterizind grafic superinspirat pe atunci, la liziera anilor 70 cu 80 in voyage intemporell si karibis si telechamp, vibratiile, calatoriile astrale, corpurile eterice in ritual maithunic. 

avea radacini vechi o alien religion, si bozaru a intrat pe un teren fertil. a reintrat, ca inainte intraera deja altii, dar bozaru reintra cu schwungul anilor 90 si 2000 in spate, cind se channelizase la greu in zona, se inovase masiv.

prescolar, un perete pe care biche sau cineva, sau eu, lipsem mijlocul de pif cu omul, oamenii preistorici, cu homo sapiens. biche stia mai mult, vecinul meu mai mare, si a explicat ceva.

acolo, linga peretele ala in care uneori inca scobeam, uneori poate ma si pisam pe perete (era tentant, varul sfiriia si avea un miros atractiv), acolo, ingenuncheat la baza lui, ca in fata unui perete de caverna, in fata plansei poate m-am trezit. in fata oamenilor preistorici, a craniilor, a oaselor, eu m-am trezit. am inteles difuz ceva. poate era sa ma trezesc oricum, ca toti, dar asa a fost la mine.

biche, zis bichelangelo. a zis ceva de homo sapiens, de fapt scria si acolo. intr-un fel viata mea s-a desfasurat, pe anumite coordonate ale ei, intre bichelangelo si vichelangelo, vara mea mult mai mare, atit de mare ca o matusa. dar despre asta, altadata.

un fost elev al lui otata de la casa de copii, pe cind eram pe o terasa artificiala  aflata pe un deal de  unde vedeam tot mediasul, imi spune si ne spune ca arabii au posturi unde toata ziua dau doar desene animate. comenteaza cu dezgust oarecum, pe ideea ca nu dau comunistii suficiente desene. e un om tinar, poate la 30, cu aer de burlac. ce spune pare de neinchipuit.

desenele care se mai pun in cinematografe inainte cite unui film, cu patratel sau la tv cu misiunea spatiala delta sint stupide. patratel e chiar incredibil de stupid, iar misiunea are episoadele prea scurte, nu te poti lamuri.

vad deunazi coperta la stramosii, un bd autohton avind coautor pe geal theodoru, generalul elie wiesel.

decebal - regele dacilor, burebista - vulturul carpatilor. grafica cu figuri fumegoase, spectrale, alunecind vag a la cintarea romaniei intr-o parte, scurgindu-se - am avut asa ceva, sau poate am prins doar un epidod in cartoiul acela eclectic de care imi amintesc? 

de fapt un  format a4 gen bd mai gros. bd carte.

in tot cazul, e o supriza, chiar generalul ucis de wiesel, ponegrit de florian si marincea a fost in coautorlik. sa ne traiesti generale! moarte lu elie wiesel si bandei de escroci intelectuali eliewizonati!

si iar ultima pagina din cutezatorii, niste batalii aeriene, dar totul puternic ideologizat si nesatisfacator grafic. si prea scurt totul.

deci, crimpeie, crimpeie, atita ni s-a dat,. iar altora nici atit, iar altora mai mult.

am trait in rataciri