wild orchid

simt nevoia - precum profesorii mei vienezi - sa tin un mic excurs despre orhideea salbateca.

filmul, caracterizat undeva ca racy, merita o psihogeografie in psihograma generatiei misa de obedienta strict imediata a anilor 90.

in sensu ca era un fel de ingredient (teribil de eficace si de suculent) al - azi putem zice asta - folclorului neotantric misan.

cum zice amicul meu din franta, femeia are nevoie de un cadru sa se futa, o justificare, o motivatie.

si exista situatii sociale care inlesnesc calea. cu atit mai mult cu cit misa se adresa unor tineri aflati pe turnanta spre viata dezinhib.

habibi dezinhibi - daca ar fi sa rezumam totul caligramatic.

caci - inainte de  basic instinct, care a lovit planetar-juisal (dar asta pt ca verhoeven era un maestru dovedit al sucurilor placerii, al libidalitatii peliculare - adica dorinta ca pelicula, pelicula ca dorinta - vezi turkish delight si restul filmografiei neerlandeze) - a existat wild orchid.

poate nu ca top planetar (desi!), dar certo ca a avut o functie de debuseu in millieul misan.

astfel - in capul meu si acum, la o revedere dupa nj de ani - orhideea salbateca era un film...initiatic.

caci asa era decodat la vizionari. somehow we became mesmerized.

imi amintesc momentul preaocult cind, aflat exact unde trebuie, in casa maestrului meu de provincie, el ne-a pus, celor norocosi ce eram acolo, orhideea salbatica.

scena torida de amor din final, cu aspect efectiv de maithuna tantrica, imi ramasese in cap ca un centru al filmului, intr-atit zgiriase mintile unor adolescenti neintrati inca in viata. desi, repet, apare doar in final.

colportarea ca scena filmata a fost reala - trupurile asudau, implicarea era okult-totala - circula de pe atunci.

mickey rourke era un shiva, carre otis o shakti in drum spre plenaritate. 

e cert ca noi interpretam sau ni se interpreta un pic altfel tot filmul. ca probe, ca bariere de trecut pe calea de fier forjat a erosului. si, in fond, nu?

sigur ca ajuta atunci exotismul brasileiro din film, cu ceva carnaval dezlantuit, cu bal mascat unde dorinta isi da drumul anonim (bal mascat, dorință nemascată), deci acel ghiveci sambatic-sabatic ne deruta si coplesea si mai mult (figuri ale dorintei dorite, ivite, petractate, flamel), desi destul de kitschos, in fond, dar la limita, asa, gen estetică de hotel, plaja si restaurant, un fel de camp involuntar, mainstream. 

de la eros brut, marinaresc, la treci spre noua treapta - cu intermezzo-ul cuplului de juisori germani cu look sado (dar neexplicitat in film -  desi triumful ei in pula e efectiv un triumf sadodominatrix) - si pina la trecerea prin obstacularea geloasa (mickey, precum un maestru tine o lectie de deblocheu  in limuzina cuplului german care apoi se elibereaza in triumph des willens) - ca in final sa avem o maithuna ca in fotografiile de tinerete ale lui ion grigorescu (la multi ani okulti, maestre, si  la mai jurnal).

ok, e cazul sa fac o confesiune aici - sint contele de st. germain, nimeni nu m-a vazut vreodata muncind sau murind. de aceea nu as putea fi generatia 2000 sau ceva etichetat si mersi mult pt asta.

dar vazut azi, caci dupa atitea secole de eternitate devin un pic insensibil, cu simturile tocite, stiti ce zic, crampălul lui zalman king a fost unul reusit, ceva reusit din intimplare oculta, precum mincarea preaslavita de liiceanu, jambalaya. iesind mai mult decit s-a vrut, sau avind loc o ratacire pe un culoar care transmite un plus, pe alte cai decit cele voite.

sa faci mai mult din mai putin, asta e bucatarie sau alchimie.

l-am putea numi trashul ocult.

revenind la demonstratie - nu stiu care a fost istoria acestui film in millieul taberelor yoghine, s-a dat nu s-a dat - e cert ca el nu putea proveni decit din filmele spicy vehiculate la bucuresti in elita misana, de la g, direct, in fond, si nu m-as supara daca as obtine de la martori avizati traseul perceperii acestui film in alte zone de pe acolo.

dar wild orchid a fost una din caramizile pe care s-a cladit misa.

si, desigur, actul manque al acestui text - lipseste analiza figurii in sine ale celor 2 protagonisti (desi mickey avea deja un ten de parca i se arsese benzina pe figura, in acelasi timp cu lookul de schmecheras gitan bercenar, iar ea era, efectiv, orhidereasă, boldeancă) - pt. ca pt. asta trebuie o inspiratie divina sau un scholarship avansat.

ps. enfin, daca acum nu mai e ca atunci e nu doar ca atunci mintile noastre erau mai confuze, mai usor de impresionat, ci e tocmai problema prospetimii, o anume copilarie, ingenuitate si deschidere cu care te apropii de film cind esti fraged. pt ca - filmul se intipareste in tine, devine caligrama sau hiero-glifă in  mintea ta 2. efectiv ceva permeaza in tine, trece fara un mecanism de aparare, o duhică elementară isi face loc 3. e o problema de sucuri vitale si corolarul lor ocult, ojasuri.

mesmerizare si neant