buza-de-iepure 25 septembrie 2014

azi-noapte am visat un dialog cu o actrita-bomba din generatia veche (nu vreau sa-i dau numele), cea mai shakti dintre shakti, care, printre altele, poseda si un piept impresionant.

o femeie de a fi in misa, intotdeauna m-am gindit la asta cind imi venea in minte.

la un moment dat am intrebat-o, stiti, in tineretile mele am facut un an de regie si acolo am cunoscut un tip, sicu dimitrovici, imi era prof , un domn in virsta care facuse asistenta la padurea spinzuratilor si, cindva, fusese chiar director in buftea.

odata incepuse sa imi povesteasca ce s-a intimplat de nu a mai putut sa faca marele lui film, cum initial i-au aprobat un buget imens, dar am intrat in examen si povestea asta a ramas neterminata.

citea enorm literatura si mereu arunca cu nume, dar le stilcea putin, berberov ai citit?

nu stiu de ce, studentii ziceau ca ar fi gay, poate pt ca la o petrecere de deschidere a anului aparuse cu o bandana pe frunte. omul era pirpiriu si energic, plin de umor. in pauze imi povestea o droaie de intimplari si de birfe din lumea filmului, picanterii colosale, asa cum niciodata nu am mai auzit, de la sex la trafic de diamante, de la iubiri in capite in pauzele de filmare la armurile lui sergiu n., de la nimfomane venite din strainatate care cumparau masini tinerilor de 17 ani de care erau indragostite la certurile din catedra de la unatc pornite din cauza dentistului-amant al regizorului buza-de-iepure (gaozul de laurentiu d.). in tinerete fusese bun prieten cu irina petrescu.

intr-o zi, ne-a invitat pe noi, studentii, sa mergem la o piesa la national, primise mai multe invitatii. cind m-am dus, ma astepta in usa, am urmarit piesa alaturi de el. o sa zica lumea ca traim impreuna, a strecurat. i dont give a damn, am completat.

altadata a invitat grupa noastra la ramasitele unui chef-ospat care se petrecuse la el acasa, mi-a povestit inainte de asta, zicea ca gateste foarte bine si are nustiuce cognac fin si extrem de rar, sa venim sa terminam ce ramine. dintr-un oarecare motiv, nu am mers. n-ai venit, pacat de cognacu ala. am mai avut cu el o faza pe strada, brusc am  auzit vocea lui chemindu-ma, era o acustica speciala intre blocuri, si vocea lui suna ca din cer, asa ca, cu naturalete m-am uitat fix in sus. dar el nu era sus, era pe trotuar. va suna vocea ca din ceruri, dom profesor, el a completat: am pile acolo.

voiam sa ma transfer la stat si i-am zis, mi-a recomandat sa ma duc intii in audienta la elisabeta bostan cu un buchet imens de trandafir. bineinteles ca n-as fi facut asta, dar sfatul lui era absolut corect, si , cred eu, destul de eficient. avea atunci mina bandajata, ranita, i se prabusise in casa un ghiveci cu o planta enorma. a fost ultima fotograma cu el.

dupa aia, vreo 3 ani m-am tot gindit sa il contactez, sa ii propun sa facem o carte cu povestile alea infinite, suculente. a, pai dimitrovici a murit de mult, cam la citeva luni dupa ce ai plecat tu, a facut un cancer, a zis o colega.

s-a purtat mereu impecabil cu mine. a aparut in acest vis, dupa ce fusesem la o actiune cu totul speciala, unde participasera 40 de femei cu totul goale. una dintre aceste femei era de o opulenta nemarginita, precum actrita cu care vorbeam.

uneori m-am intrebat daca nu am totusi ceva de homosexual latent in mine, caci dispretul meu pt ei este fara seaman.

pe sicu, insa, l-am iubit.