vointa sibiu

multi ani dupa 1989, in scara blocului p21 din aleea taberei, cartier hipodrom 3, sibiu se mai puteau distinge pe pereti, scrise cu creionul, niste mesaje usor scorojite in zugraveala ingrijita si inca neasteptat de bine pastrata pt cit timp trecuse.
m-am apropiat, atunci, in 1997, de perete si am constatat surprins ca era scrisul meu:
Eu sint Piturca!
kolosal.
se face cam trimestru 2, oricum, primavara, si auzim nush cum de o selectie la un club aflat la marginea orasului.
imediat imi convoc prietenii si mergem 4 indivizi din clasa, cu totul, la selectie, ca ii luasem si pe udo si pe opris.
acolo era un tip distins, prea distins pt un antrenor de fotbal, la vreo 50 de ani, puriu deci.
un cap distins, dar pe un trup de atlet, solid si inalt omu.
el organizeaza un meci-scoala intre 2 echipe cu noii veniti, pe teren de 100.
care era faza insa, el avea deja o echipa si, probabil, din motive de el stiute, voia sa o mai imbogateasca cu ceva.
pe vremea aia ma bagam virf, cind era de postul pe care jucam, desi cum imi voi da seama mai tirziu, locul meu ideal era de inter, mijlocas stinga sau ceva intre virf retras si mijlocas. imi placea sa vin putin mai din spate ca eram bomber la sut.
dar atunci, eu, timidul, eram la tupeu. ce joci?
virf!
era clar ca cine zice asta la juniori, are deja koaie, si nu ma refer la categoria de pomanagii-virf, pomanarii care doar asteptau mingea fara sa alerge si cica ei jucau virf.
facem jocul ala, udo se pune fundas stinga, plm, timid, si nu se afirma cu nimic. pe mine si pe opris ne retine tipul, ca echipa noastra cistigase cu 10 la ceva din care 4 am marcat eu.
urma sa ne prezentam la antrenamente.
incep drumul ala lung pina acolo, cumva ma si intrebam asa, plm, ce club e asta ca nu e inter, desi, ma rog, vointa cica era un club de traditie acolo si jucau in c, dar in comunism sa fi in c era rahat pt noi, copiii, desi se juca atunci in c cum se joaca acuma in prima divizie.
deci, un pic nemultumit in plm, ca vointa, vointa, ce plm de club si nume e asta.
vointa. suna comunist tare.
merg eu frate la primu antrenament, cind, de fapt era direct un amical cu o grupa de virsta cu 2 ani mai mare decit noi. aia , in tricouri albe, echipament, parca erau dinamo.
am tras si noi niste tricouri pe noi si asta, antrenorul, care se prezentase niculescu, ma baga direct in echipa lui formata.
titular, la bataie, ce mai. astia aveau in aparare un tigan care dadea la ficat, aveau deja smecherie de fundas in ei, da nu-mi da mie, ii da altuia. auzeam cum vbeau fundasii centrali in ei.
se arbitra de pe margine.
cind, prind in sfirsit o minge, ma duc tare si aud cum tiganu zice catre alb (albu mai grasut) sau invers, prinde-l!, si asta din spate, fara jena, face un cleste cu bratele si imi apuca tot mijlocul in cleste si ma opreste.
penalty, in plm, ma uit catre margine, nimic. ba, zic, astia ori nu vad pina aici, ori ii doare-n pula, ne lasa sa jucam ca-n fotbalu greu, pe nedreptate, sa ne invatam.
in tot cazu, le-o tragem cu 2-o la juniorii mai mari, aveam un pitic care i-a pizdit cu gol de la distanta, eu ma zbat, dar nici nu ma stiam cu echipa, nu primeam multe mingi.
la pauza sau dupa niculescu imi zice, da asa, pedagogic - parca ti-e frica de minge, n-am avut tupeu sa zic, nene, a fost penalty, eram uimit ca uite ce magarii fac aia in aparare, era deja fotbal profesionist, cu futai, nu asa.
se intimpla ceva ca niculescu anunta ca 2 saptamini nu vine, da noi sa ne intilnim acolo sa facem antrenamentu, il lasase pe lideru echipei sef. astia cam aveau toti ghete de fotbal, ma duc intr-o zi noroioasa, face ala ceva incalzire, ma simt f prost ca nimeni nu-mi adreseaza nici un cuvint, astia se stiau toti, erau probabil si cam din zona, iar io si pe vremea aia nesociabil.
plm, nu m-am mai dus la echipa asta, era si la mama dracului, era si vointa, iar antrenoru disparuse pe moment, ca omu imi placea, tacit ma incurajase.
am anuntat doar acasa , la bunici , ca imi trebe niste crampoane.
si in vara aia, inainte sa ma car din sibiu, imi cumpara matusa-mea niste crampoane, costasera 400 lei, si le trimite la bistrita.
cu ideea sa-si recupereze banii de la ai mei.
stau crampoanele intr-un dulap, noi-noute, si eu deja comentez ca nu pot sa le iau?
nunu, fac astia, parintii, sa-i fut, deci ce-or facut idiotii, or trimis crampoanele inapoi.
asa preveneau ei sa nu prind io gustu sportului de performanta, sa nu cumva.
iara bloq karmic.
peste ani citesc eu cine era niculescu, de fapt.
mare antrenor de juniori, tatal pachetului de muschi ulterior, virful radu niculescu, stea puternica, dar pierduta la mijlocul anilor 90 la fc national.