acasa se vorbeste in soapta

Acasa se vorbeste in soapta, (dosar&jurnal din anii tirzii ai dictaturii, ed. compania, 2002), alertul montaj de fragmente de jurnal cu extrase din dosarul de securitate al lui stelian tanase (jurnalul intreg in ora oficiala de iarna, 1995, institutul european), e una din scrierele frisonante despre intunecatii ani 80 si lasitatile intelectualului roman fata cu epoca.

stelian tanase a avut taria, pt contrapunct, sa publice si niste extrase publicate mai tirziu de calatorii englezi , studenti sau masteranzi oxfordieni care strabateau romania acelor ani cu misiuni fulgurante si speciale, nearatind interlocutorilor ca inteleg si romana. ulterior acestia au devenit publicisti si autori de prestigiu.

de acolo aflam ca tanase era pt unii suspect, teatral si chiar considerat provocator, desi altii sesizau in el o fibra de disident autentic, dar si un egotism si o bintuire de spectru soljenitian in personaj.

tanase are de 7 ani probleme la 2 romane cu cenzura, care nu mai apar, si ii place sa se afle in contact cu functionari ai ambasadelor straine.

isi spune mereu ca trebuie facut ceva, isi reproseaza lasitatea si frica, dar totul ramine la stadiu de discutii si analize politologice intre amici.

habar nu are ca cel mai bun prieten, dan oprescu, toarna asiduu rapoarte despre el la securitate pina si in ziua de 20 decembrie (iar in 21, securistul ce trebuia sa se intilneasca cu acelasi don dan  nu mai apare), si atunci oprescu petrece revolutia in mase alaturi de stelian tanase.

cind, in sfirsit, in noiembrie dupa ce toate regimurile  cad pe rind in jur se decide o actiune, aceasta e doar o scrisoare adresata lui....d.r.popescu si nu lui ceausescu, si ataca problemele interdictiei unor nume in viata literara pastorita de usr si camuflata cenzura de la consiliul culturii si educatiei socialiste. 

umblatul dupa semnaturi e o saga in sine - grosan zice ca textul e prea...moale si trebuie sa mearga la paris si se intoarce sa bea o bere, andrei cornea se uita lung si initial refuza, dar revine dupa 2 zile, sorel vieru zice ca isi pierde slujba si na, manolescu il sfatuieste sagace sa isi scrie cartile, ca doar el le poate scrie, lasa-i pe altii sa faca agitatie, ce are arta cu politica, henri wald si gheorghe bratescu sint alaturi , dar nu pot semna (ultimii doi in 21, pt o noua scrisoare), paleologu se baga, mihai sora orisicum, se bagase deja mai dinainte samd. fie si asa, pare o victorie marunta in ultimul ceas, dupa tone de lasitate.
cind e vorba, mai inainte, de o scrisoare pentru havel, dinescu arunca o privire peste cantina uniunii scriitorilor si zice - la o adica o semnam doar noi doi, cu astia vrei sa faci ceva?

primeste un telefon de la tru, bbc pt prima oara in viata si discuta de scrisoarea-protest catre d.r. popescu, dar la o intrebare mai ampla, care ar fi cauzele sistemului social colapsat din ro, raspunde ca nu poate raspunde in interviu, cauzele zac in ultimii 300 de ani. e drept ca il ia gura pe dinainte si incepe sa zica ceva de dizidentii polonezi. dar legatura se intrerupe.

fisa de observatie a securitatii consemneaza ca telefonul mai suna si dupa, dar nimeni, nimeni nu mai raspunde ca sa continue interviul.

la scurt timp, dupa ce e dat afara si din partid, tanase se ascunde, savurind un aer de ilegalist si reapare ca sa monteze statia la care vorbise ceausescu in 21, degustind un sentiment al puterii nemarginite in fata maselor ce reverbereaza la spusele lui. 

incet, in cc reapar figurile suspecte, observa tanase, si dispar lumpenii, ofiterii stiu cum sa dea ordine, cum se face,  merge si la uniune unde d. r. popescu, livid , raporteaza ca lasa casa cu 106 milioane lei in ea. stia el ce stia cind facea precizarea, d. r. popescu!

enfin, document infrigurat si de prima mina, cartea lui tanase e obligatorie atit pt intelegerea psihologiei intelectualului roman sub frica, cit si pt spectrul dezolantilor ani 80, cu saracie in alimentare, in idei si-n (ne)cuvinte.

mai vii sint relatiile cu englezoaice de la consulat si oxfordieni juni in vizita, folositi ca si canale de comunicare cu lumea de dincolo in care si tanase viseaza ca isi va publica romanul interzis playback.

obsesia permanenta a ascultarii telefoanelor, pueril manifestata de victime care se intreaba mereu e sau nu e asa, in timp ce in realitate fisele securitatii consemnau orice apel plus stiau aproape fiecare miscare planuita, plus filajul cu echipaje, demne de un film burlesc uneori.
intr-o buna zi cineva da drumul unui ciine in piata romana pe care scrie epoca ceausescu. ciinele e urmarit de securisti in timp ce populatia se face ca nu vede.
avem in fata si cel mai bun performance al acelor ani raportat la arta inerta si plastica.
in 87, un camion de muncitori leaga cauciucuri de statuia lui lenin si le aprinde cu benzina. tanase primeste un manifest gasit in posta impotriva lui ceausescu pe care scrie  - citeste si da mai departe! rezultatul - il rupe instantaneu, uluit el insusi de reactia lui.

e mai sumbru, mult mai sumbru decit mi-am permis sa simplific aici, cert este ca unul din oxfordieni sesizeaza intr-o nota referitoare la acei ani, aerul de soljenitin roman suprapus spectral peste un tanase gogolian, cu aspiratii, si mai cu seama, ezitari marete si egocentrice chiar si atunci cind taie brinza in bucatarie. ba chiar tanase, remarca el, e singurul care isi propune o legatura intre intelectuali si muncitori (ramasa in proiect , insa).
tanase adauga, intr-adevar, cunoscusem niste muncitori intransigenti de la grivita..

iar acum, dupa 30 de ani, o recadere in clepsidra, in sumbru, nu intr-o aceeasi epoca, ci intr-un soi de mutatie neagra, prelungire-tumorala a ei in plin avint digital, o noua epura in gri-mincinos si imoral politic scandalos, fara reactie, ca atunci, ca intr-o tara destinata nimicniciei, din care, spre deosebire de atunci, putem insa fugi.