tu, zînă

intre blocurile socialiste ale anilor 80 era multă  vorbă despre limbaj. 

care se manifesta natural.

ca emanat din zeita, dar pe atunci nu stiam asta, doar asistam la flux.

astfel, am putea spune ca, dincolo de vizual (nici vizual nu exista propriu-zis, vizivul traieste intr-un soi de inarticulare, nu are gramaj/gramare decit difuz/ă, hipocodificare) era acest strat al cuvintelor, apareau si se conturau, desi vag, concepte precum: berilă, baluba, fc bureauca, hoher, aruncate de cite cineva - sau sintagme ca noi si restu lumii, cum se enunta la inceput, cind se faceau echipele (acest rest al lumii ascundea mai mult, nu era un simplu rest, restul lumii era chiar lumea, apel la lumea intreaga, cosmopolit) ori, lozincard, la finele unui meci - ati cistigat cupa de cîcat. 

trebuie sa fi fost destul de multe, nu era clar insa pt toti ce si de unde venea berilă sau ce insemna hoher (păluga era putin mai clar), iar cei mici, nu intrebau, desi concretiunea literelor incarnate nu era deplin multumitoare.

sau: tu, zînă!, asta mi se parea ingenios - cine adusese in cimpul de joc acest tu, zînă! care avea ceva ironic, caci nu-mi amintesc sa fi fost rostit in prezenta vreunei fete ci, in mintea mea, desi e posibil sa fie falsa memorie, e rostit in alb de marius turuță. 

sa fi fost ceva auzit in casa, in lumea adultilor? tatal lui marius era un maistru istet si subversiv si nu e de neimaginat sa fi adaptat vocabularul discurilor sau casetelor cu povesti intr-o maniera oarecare. poate adresindu-se fiicei sau nevestei lui stirbe. 

sa fi fost un imprumut din filmul cu zmei al lui tatos (nu-l vazusem) sau ineptele filme ale elisabetei bostan?

zina era asadar fata, feminină entitate, ea, ceva ideal, dar care.... nu împlinea, si atunci acel tu, zina era o persiflare, de fapt. de gen.

zîna exista si nu exista. imprezent era numele ei, si totusi un vocativ. 

desi puteai si privi ca atare, cu ecoul ramas din miracularul fapturii zînă, depindea de context. 

ni la zina aia....ce vrei, tu, zina? - se marca o distanta si totusi o dorinta generata in instanta distantarii. 

zina era o pelicula, ceva ce flota, chiar de neatins, dar si putintel aratat, caci iata, se indica prin zina la o, catre o (zina). 

o inteligenta cinica marca (insa) lipsa: tu, zina. 

(o lipsa cu tu sau in față cu (un?) tu. o lipsă de față cu tu. care tu? , stai ca nu tu, ci acel tu    mai in-departat)

si tu ce pl mea vrei, zina, sau unde pl esti sau ce esti, tu, zina (chestiuni implicite, nearticulate)..

dar contras, tu, zina!, era chiar un imperativ, pe care baiatul (această entitate) si-l rostea pt sine, tu, zina, ca si cum se invoca abrupt si tenace. 

era o constatare oculta: asa ceva exista. abrupt, prabusit, taios, brutal. imperios necesar.

si nu e lipsit de importanta ca asociez asta cu marius. 

vom vedea altadata de ce