radio europa libera

unchiu sandu era baiat descurcaret insa. pcr, pile cunostinte, relatii
stia sa faca rost, astfel ca, de undeva, casa s-a umplut de stilouri chinezesti cu spirale colorate serpuind pe ele, bluze albastre din bumbac, flausate pe dinauntru (tot chinezesti), izmene (desigur, chinezesti), si niste badoace cu lapte praf sau cu o glucoza, de fapt.
iar cind bunica-mea a avut o operatie grea de i-au scos cincizecisidepietre de linga pancreas, a avut un rol esential la spaguire astfel incit si la reanimare zicea ca i-au pus o sonda, saracuta, sa respire si sa scoata spuma aia din stomac...
cind a fost sa se desparta insa, de otti, lucru la care otata lucra sau pe care il spera in secret, omu a venit cu contabilitatea, cu niste carnetele cu cit a cheltuit el si, scurt, a cerut vreo 75 mii lei ca sa plece. nu stiu cit i-a dat bunicu-mio, dar sigur i-a dat, numai sa se faca pierdut.

aici, la sibiu, s-a petrecut si primul episod dizident.
intii, ca noi aveam in curtea scolii, scris mare cu vopsea alba, groasa, jos ceausescu.
asta in 86!!!
iar colegii, cum am ajuns in scoala, au tinut sa ma urce la etaju 2 al scolii, de unde inscriptia se putea descifra inca, ca indivizii nu putusera sa o stearga si au turnat un pietris marunt peste ea.
era, practic, pe terenul de sport al unitatii.
tin minte cum mintea mea obscura a descifrat mesajul invaluit.
era un secret urias si nu realizam decit difuz si confuz cit de important e.
scoala noastra era fruntasa pe judet, ca avea un director chel, oportunist, care raporta cele mai bune cifre.
asta nu se simtea in scoala, nu era prea mare constringere, ori pt ca erau clase cu  multi nemti, ori pt ca omu, smart, raporta cifrele si il durea in pula.
eram un grup de 3 baieti, eu, udo si claudiu opris. eu cu udo imparteam admiratia pt aceeasi fata fruntasa a clasei, harriet. opris a zis ca se multumeste cu ana-maria, o nou venita negricioasa si parca putin de la tara.
apoi, in casa, prinsesem frinturi de la europa libera, ca bunicu-mio era fan, baga seara mereu, cu tot cu bruiaju undelor. ori aia il cacau tare pe ceausescu. ziceau ca face un palat la bucuresti, cu porti de aur si diamante. chiar si cu mintea mea de atunci am realizat ca, da-o dracu, n au cum fi porti de-astea ca-n povesti, e gogonata.
apoi, un aer subversiv ne-a cuprins pe noi 3 mai tare cind opris a zis ca fra-su facuse la strung un stilet din 2 bucati, care se insuruba, cum ar veni, in el insusi. ne-a promis si noua unu.
plus, a adus textu de la o piesa de phoenix, canarul galben, si a zis ca e cu cheie piesa, ca canarul galben e ceausescu. sau de la alta piesa a fost, in plm, noi am inteles ceva printre rinduri, e clar.
am copiat cite ceva din textele astea, cind ma apuca pe mine brusc o inspiratie, iau un caiet nou, din ala cu coperte mai lucioase cu alecsandri pe el, si incep sa scriu, tata, pt prima oara nispe poeme hitleriste si impotriva lu ceausescu. si cu legiunea ceva, desi nu stiam noi ce e legiunea, da auzisem.
in fond, trebuia o opozitie, si cine o putea face mai bine la ceau decit un grup hitlerist.
efectiv mi se parea ca am fost chiar maiastru, aveam deja citeva piese scrise frumos, doar de mine, si ma gindeam ca ii voi ului pe baieti la scoala. erau marsuri in care se proclama in clar ca luptam sa-l dam jos pe ceau, ca asta dorim.
dar imi gaseste otata nush cum caietul si, cu toate eforturile mele, mi-l smulge, si mi-l rupe, si nu-l mai vad niciodata.
astfel, exceptionalele poeme se pierd pt totdeauna, sa-l fut, si el, aflu mai tirziu, merge chiar la director sa avertizeze ca copiii astia au dat de un cuib de idei legionare, fasciste, pe undeva.
de, saracu, se speriase, el, cu baraganu la activ, si s-o fi gindit sa preintimpine, sa nu patim ceva.
nu se gindise ca cuibul era chiar radioul lui.
dar la scoala nici diriga, nici nimeni, nu ne zice nimic.
e drept ca se cam ferea de mine cu ascultatul, cind intram in bucatarie el inchidea sonorul, deja se auzea: aici radio....si eu completam in gura mare, europa libera!
el corecta siret: nu , ma baiatule, bucuresti!