cinema imprivibil, cinema imprescriptibil, anemic cinema, desktop cinema, clinamen.
slow cinema, fluxus, whatever, vimarsha.
cinema ca una cosa mentale - plus a vedea orice, oricînd.
camera de supraveghere prin extensia ei inumană e înghițitea fluxului timpului și spațiului, surogatul de netrăit al unei conștiințe absolut vigilente, suprafirești..
acest inuman al extensiei suprafirești ar vrea orice conștiință privitoare să și-l însușească.
și alții.la scara aceasta se desfășoară imprivibilele experiențe propuse de warhol, jude, loșniță, alții.
imprivibil pt caă transprivibil, transpectiv prin mediul per se.
care per se e străbătut de privire (întîi), apoi de conștiința noastră (în fond, tot întîi), într-un exercițiu de asimilare a imposibilului, a nedigerabilului.
totuși, încercăm să percepem beyond sau ca simțuile să înceteze în fața muntelui de sublim agravat de proporții covîrșitoare (pleonasm) - efectul: să ne lăsăm striviți de materie. și meandre, ar adăuga iliesco.
cinema nedesfășurabil - totul s-a întîmplat deja, cu formula metafizicianului cotul dariu, prezent la proiecție, o formulă din tinerețe și alt context, care însă se potrivește aici.
(la un moment dat rămăsesem în sală doar eu, cotul și guș, gașca mea/oamenii mei - nu e extrem de relevant că în condițiile astea 2 dintre aceștia își mai și rețineau pișarea, nu vroiau să rupă fluxul neîntreruptului? căci aproape neîntrupt e filmul, în intenția lui, chiar dacă, desigur, sublimul și imanentul vine la mormîntul lui warhol sub forma unor căpriori sau iepuri nocturni - chiar dacă, adică, se mai selectează și taie din imperturbabilul ciclu al naturii.
kalachakrica făptură.
ca și neîntrurupt, întreruptibil, mereu întrerupt - să ne înțelegem, ca viața asta mică de aici.
da, e somnul de dincoace al lui warhol, într-un fel somnul percepției noastre la interfața cu ceilalți care vin și vizitează mormîntul. cu mormîntul în sine.
e interfața noastră cu mormîntul - pelicula de vedere, (ne)vederea.
iar noi, privind atîta timp mormîntul (pe care gravitează aleator din cînd în cînd campbell soup cans, 3, 4, 5) nu devenim/ sîntem oare noi înșine mormîntul-privire?
dacă ne-am înmormîntat vreodată cu ceva, e cu tot ceea ce vedem, ce trăim.
înmormîntați în privire - trebuie să repet asta pt că sună bine.
și - cu asta vroiam să încep - ninsoarea sau lapovița din sleep2 e ninsoarea din filmul concept al lui porumboiu - al doilea joc - e aceeași ninsoare a clinamenului în care e încapsulată orice desfășurare, atomul cade, curge, formează ceva, iar asta e finalmente mediumul, un format de vedere al celor înconjurătoare.
al doilea joc, al doilea joc al văzului, iar de aici urmează aruncarea în abisul oglindirii.
totul s-a-ntîmplat deja, se întîmplă, iar filmul e un mod de exercitare a conștiinței reflexive, vimarsha.
ca orice act de privire, de altfel, cînd îl însoțim de atenție.
totul s-a întîmplat deja, oricum - (adaosul lypkhanian de ultimă oră) -
- e viciul posibilității (iova)
(conștiinței, materiei - notulă limitatoare la formula ioviană propusă în context de același l).
clinamenul e viciul posibilității.
ps: dacă vrei să-ți testezi prietena, du-o la sleep#2. dacă iese, să știi că nu e bună de nimic.
