roscatii

si iata-ma aliniat cu ai mei de la bloc, ca in gangs of new york, la 30 de m in fata altei bande, si urma sa ne bombardam cu... bucati de pamint? 

sau fusese un alt truc al lui alin, maistro gonzo zis dupa propensiunea lui pt karate imaginare, in care dadea picioare in gura si facea aci-aci...

poate le zisese alora sa arunce cu pamint, dar noua ne-a zis sa luam pietre ...

in mod cert fusesem luat din scurt si pus acolo, in rind. 

nu prea imi convenea, dar nu se facea sa parasesti frontul. la un semnal, bombardamentul a inceput. era cam riscant, in spatele adversarilor nostri se afla acoperisul de tigla al casei roscatilor, 2 gemeni din zona limitrofa blocurilor noastre. la ultima rafala cred ca alin ne-a zis sa dam direct cu pietre in acoperis, sa spargem tiglele de pe casa roscatilor. 

s-a auzit sunetul ala ascutit cind o piatra loveste o tigla.

dintr-un motiv nestiut de mine, avea boala pe roscati.

roscatii, niste gemeni tacuti, care erau si pistruiati si aveau ceva de pisici oparite, stateau, spre deosebire de noi, intr-una din putinele case ce ramasese in picioare in cartier intre blocurile muncitoresti. 

si batalia avusese loc intr-un dreptunghi delimitat de blocuri muncitoresti ocupat de spatiu verde, doar latura dinspre aia era casa roscatilor. de fapt, nici nu stiam cu cine ne batem, dracu stie cum organizase alin, libidinos inca de pe atunci, treaba asta. el locuia mai aproape de zona, alea erau alte blocuri, alte parcele cu care nu ne intersectam. 

cred ca s-a spart un cap de partea aia? de partea noastra? oricum, nu a durat mult, dar senzatia aia de fata in fata avea ceva infricosator, ca la razboaie. era ceva grav, in plm, dintr-o data, o expunere. jokerul plebeu rautacios maistro gonzo reusise si asta.

am fost o vreme prieteni apropiati, o alianta improbabila, dar cu atit mai sudata. 

eu, copilul procororului, cum mi se spunea in cartier, el, fratele mai mic al lui calin, cuplu de golani din fasa la bloc, raul aflat in manifestare si progresie. 

copii ai nebunului de la etaju 3, si al  muncitoarei necalificate durdulii si stirba in gura, poreclita tebecista, o vazusem intr-o duminica dind drumul unei flegme de 20 cm, care a ramas aninata de marginea balconului de dedesubt, balansind generos in aer. 

probabil atunci s-a nascut in mine cinemaul fara sa stiu. din gura ei pungita si acra, dupa o betie de weekend lasata cu mahmureala ...

dar, dincolo de stirbenia ei, parea o mama cu elanuri maniaco-depresive, expansiva, un punk fara de punk. un prepunk pauper. era mama defavorizata. 

si iubirea nebuna se simtea in ciuda dintilor ei lipsa, prin obrajii bucalati, iradiati de alt soi de nebunie. taticu isi facuse pt noi intrarea intr-o dupa-masa, era un tip palid, cu frunte plesuva de geniu tuberculos, imbracat mereu intr-un costum ponosit, un fost costum de care nu se despartea niciodata. 

acum, era pe balcon, facea pasi acolo, drept ca o scindura. ta-su lu alin si calin....

s-a intors de la nebuni, se soptea intre noi. desi putea veni din ceva gherla adinca, comunista. 

figura lui era insa de intelectual luminos-tuberculos-cavernos pierdut. un intelectual ce nu mai ajunsese intelectual, o floare palida, bolnava. calin semana cu ta-su, alin cu gura pungita, felliniana a lu ma-sa, care ma-sa avea chef de viata, iar asta era bolnav. 

nebunia nebuniilor, astia aveau si 2 surori mai mari, carla si.... turnate tot dupa prototipul mama, tata.

eu, unit cu pegra, cu alin batausul, ghidusul si obscenul. mai tirziu hotul de prin magazine. oare ce dadeam la schimb? gustul pt aventura, explorare? doar tot el mai ducea de mina afara din cartier....

daca nu ma mutam cu ai mei de la blocurile alea, urma sa devin spargator. oricum, mi-a placut sa fur si mai tirziu...dar nu apucasem sa ma profesionalizez la bloc. 

am plecat, dar, pe undeva, viata mea fericita s-a si terminat dupa aia.

dar roscatii... cine plm erau roscatii? pt retina mea erau niste stersi prafuiti, de parca niste pisici oparite iesite dintr-o lemnarie. casa lor era ermetica, nimeni la geamuri, in curte nu se vedea... 

odata alin incercase sa dea foc la....obloane. nu am fost de fata, dar dadusera vina pe....mine.

in cartier se practica dezinformarea, operatiuni false flagg.

deci roscatii erau fapturi de la marginea cunoscutului. 

alin, pt el insemnau mai mult, mergeau la aceeasi scoala si se spunea ca erau nu doar gemeni, ci si repetenti. iar alin incerca sa porneasca o vinatoare contra lor. 

dar nici nu-i prea vedeam, altele erau teritoriile noastre, iar ei dracu stie pe unde o ardeau. cine erau parintii lor, ii cresteau, oare, doar o bunica?

au trecut ceva ani. n-am mai avut de-a face cu roscatii. eram la juniori 3, la mecanica. 

cind vine la echipa unul din...roscati. florin. si acum doar tacut. si acum, ca si atunci. nici nu-mi amintesc sa-l fi vazut pe asta la antrenamente. l-a bagat direct in echipa. intr-un meci oficial. de pe tusa vedeam totul. 

bai frate, asta era calm, mai matur decit toti. era jupin in teren. a dat o lovitura libera, a fost gol. a mai dat o boaba sau pasa de gol, am cistigat noi cu 2 zero. stateam pe margine si il respectam. 

plm, roscatii, fata palida a unuia ma intrigase inca de pe vremea alin. as fi vrut atunci sa stiu, cine is roscatii... erau o enigma pura. nimeni nu ii vazuse, probabil, vreodata, vorbind.

ce cool juca florin asta, inainte de a se inventa termenul asta in limba romana. numero diego. si unde dracu era fra-su? putea sa joace la fel de bine? nu mai conta, un roscat ajungea. 

apoi nu a mai venit la echipa. cred ca-l durea in pula de tot.

celalalt, dar exista celalalt?, raminea invaluit in latenta universala.