2.2. Desfăşurarea cronologică a evenimentelor.
Ziua de 15 decembrie 1989
Ca un preludiu la evenimentele ce urmau a se desfăşura, în noaptea de 10/11.12.1989, persoane neidentificate au împrăştiat pe străzile Timişoarei manifeste cu conţinut exclusiv anticeauşist „Jos Dictatura!”, „Jos tirania ceauşistă!”, „Moartea dictatorului!”. În dimineaţa zilei următoare (11.12.1989), întregul personal al Miliţiei Judeţene a fost mobilizat pentru adunarea acestor hârtiuţe ce umpluseră străzile oraşului.
În ceea ce-l priveşte pe pastorul Laszlo Tokes organele de securitate ale judeţului au adunat suficiente probe penale pentru a propune Procuraturii şi Justiţiei punerea pe rol a cazului. Raportate la Bucureşti lui Nicolae Ceauşescu chiar de Iulian Vlad, dictatorul a dispus neaplicarea măsurilor propuse, pentru a evita înrăutăţirea şi mai mult a relaţiilor cu Ungaria. Ca atare, împotriva pastorului au fost luate numai măsuri administrative pe linie de cult şi a fost pus sub supravegherea permanentă a securităţii.
Pentru unele din acţiunile sale protestatare împotriva regimului dictatorial, Laszlo Tokes a fost mutat disciplinar de către şefii săi ierarhici într-o altă parohie, din altă localitate (la Mineu). Refuzând părăsirea oraşului, episcopul reformat i-a intentat o acţiune de evacuare în justiţie, s-a obţinut o sentinţă definitivă de evacuare şi s-a programat executarea silită pentru ziua de 15 decembrie 1989.
La slujba religioasă din 10 decembrie 1989 Laszlo Tokes a invitat credincioşii să participe ca martori asistenţi la evacuarea sa forţată din locuinţă şi din parohie. Enoriaşii cei mai apropiaţi au organizat pichete de pază în incinta bisericii, iar în dimineaţa zilei de 15 decembrie, tot mai mulţi credincioşi s-au adunat în apropierea locaşului de cult. Cei adunaţi au trezit curiozitatea trecătorilor, dintre care mulţi sau oprit.
În jurul orelor 1700 (15.12.1989) temându-se de complicaţii, de la fereastra casei parohiale, pastorul solicită cetăţilor adunaţi să plece acasă, iar pe uşa bisericii a fost aplicat un afiş cu acelaşi îndemn. Cu toate acestea, mulţimea a crescut, astfel că spre seară numărul participanţilor a ajuns la circa 1000 de persoane. La căderea nopţii s-a format un cordon viu (oameni prinşi de braţ) în jurul bisericii reformate, s-au aprins lumânări, iar miliţienii şi lucrătorii de la securitate stăteau de-o parte şi priveau, manifestaţia ce se desfăşura paşnic, fără incidente. Aproape de miezul nopţii o delegaţie locală în frunte cu primarul oraşului, Moţ Petru, şi-a făcut apariţia în piaţă. Lumea nu l-a lăsat să intre în locuinţa pastorului decât împreună cu reprezentanţi ai demonstranţilor, în prezenţa cărora s-au purtat apoi şi discuţiile. Primarul a promis că nu va mai avea loc nici o evacuare şi că soţia gravidă a pastorului va primi asistenţă medicală, deci lumea poate pleca liniştită acasă. Dar mulţi dintre asistenţi au rămas toată noaptea şi au vegheat în faţa bisericii.
În aceeaşi noapte, în jurul orelor 2300 (15.12.1989) Radu Bălan informează pe Emil Bobu despre cursul evenimentelor din Timişoara. Se pare, aşa cum rezultă după unele surse, că acesta din urmă ar fi dat dispoziţii de împrăştiere violentă a manifestanţilor.
2.3. Ziua de 16 decembrie 1989
Ziua de 16 decembrie 1989 poate fi socotită ca ziua începerii revoluţiei, datorită evenimentelor ce au avut loc în decursul ei.
În această zi, vestea celor întâmplate la biserica reformată s-a răspândit în tot oraşul şi sute de oameni au început să vină pentru a vedea ce se întâmplă la casa parohială. Încet, încet se adunau tot mai mulţi oameni, se opreşte circulaţia, iar în Piaţa Maria se scandează: „vrem mâncare şi căldură” şi se cântă Hora Unirii. La apariţia unui grup de miliţieni, lumea îi huiduie iar câţiva tineri aruncă spre ei sticle goale de lapte ce se găseau în faţa unei alimentare.
Radu Bălan, prim-secretar al judeţului Timiş, informat de cele întâmplate, a ordonat la ora 1445 col. Popescu Ion, inspector şef al Inspectoratului Judeţean Timiş al M.I. să alarmeze unităţile M.I. ce îi erau subordonate pentru a acţiona „împotriva manifestanţilor potrivit prevederilor planului unic întocmit pe baza ordinului nr. 002600/1986 al M.I.”
Alertate, în orele serii, apar în Piaţa Maria forţe de menţinere a ordinii: miliţieni, militari cu scuturi, cu câini şi maşini de pompieri. Cu jeturi de apă şi lovituri de bastoane se încearcă alungarea şi dispersarea oamenilor din piaţă. Manifestanţii la rândul lor aruncă cu pietre, sticle şi borcane – s-a spart o vitrină la o alimentară şi se operează reţineri pe persoane. S-a dat foc unei maşini de pompieri şi un ARO a fost răsturnat. Sub presiunea forţelor de ordine, o parte din manifestanţii din Piaţa Maria s-au îndreptat atunci spre Comitetul Judeţean de Partid, chemând cu ei pe toţi cei întâlniţi în cale. In jurul sediului era deja constituit un cordon de apărare format din militari ai M.I. şi grăniceri, astfel că cele câteva sute de manifestanţi n-au reuşit să pătrundă în clădire.
În schimb au dat foc unui chioşc de ziare şi broşurilor lui Ceauşescu şi au aruncat cu pietre până când au fost împrăştiaţi. Mulţi dintre ei s-au îndreptat spre căminele studenţeşti pentru a-i chema pe studenţi să li se alăture.
În pofida măsurilor dure luate de forţele de ordine, amploarea acţiunilor revendicative ale manifestanţilor creştea cu fiecare clipă pe străzile oraşului pe care treceau, luând cu ele ca un tăvălug pe toţi cei pe care-i întâlneau în cale, îngroşând astfel rândurile nemulţumiţilor ce strigau lozinci anti-ceauşiste ca „jos Ceauşescu, jos dictatorul” şi „vrem libertate”. Au fost sparte vitrine şi ulterior din vitrine s-a furat, iar unele magazine au fost devastate de lumea interlopă înfometată a oraşului.
Faţă de extinderea manifestaţiilor din oraş şi de revendicările solicitate acum de demonstranţi ca „libertate” şi „jos Ceauşescu”, reiese clar că din acest moment nu mai putea fi vorba de o acţiune protestatară referitoare la evacuarea pastorului Laszlo Tokes, ci de o acţiune protestatară cu caracter politic, căci oamenii solicitau acum dreptul la o viaţă mai bună şi militau pentru schimbarea regimului politic ceauşist din ţara noastră.
Manifestaţia a luat amploare şi tot mai mulţi cetăţeni nemulţumiţi de condiţiile de viaţă ies în stradă îngroşând rândurile demonstranţilor.
Pe parcursul întregii zile, chiar şi după căderea întunericului, în oraş au loc ciocniri violente îndeosebi în Piaţa Maria, între manifestanţi şi forţele de securitate şi miliţie, ce s-au soldat cu multe arestări. Arestaţii au fost adunaţi în beciurile Miliţiei Judeţene, interogaţi şi bătuţi cu cruzime. A doua zi au fost transportaţi la închisoarea din str. Popa Şapcă, unde a continuat maltratarea lor. Din anchetarea arestaţilor de către organele de procuratură s-a constatat că aceştia erau în marea lor majoritate muncitori şi studenţi, cetăţeni români şi nu străini, şi a reieşit că manifestaţia de la Timişoara nu era opera unor „huligani”, aşa după cum pretinsese Nicolae Ceauşescu, ci aceea a unor oameni ai muncii care-şi revendicau cu vigoare drepturile lor elementare la viaţă. Ea era expresia unor acţiuni de masă a întregii populaţii din Timişoara ce constituia epicentrul unei furtuni, ce creştea vertiginos şi avea să cuprindă în curând întreaga ţară.
Faptul că forţele de ordine ale securităţii şi M.I. n-au fost în măsură să reprime singure, acţiunile manifestanţilor şi să stăpânească situaţia, a constituit o surpriză neplăcută pentru conducerea de partid, fapt ce-l va determina ulterior pe Nicolae Ceauşescu să ordone intervenţia forţelor armate, pentru a restabilii ordinea şi a se menţine mai departe la putere.
Vânarea şi arestarea manifestanţilor a continuat toată noaptea. De remarcat este faptul că între persoanele reţinute nu a existat nici un cetăţean străin.
Iată deci, cum o acţiune întreprinsă în ziua de 16 decembrie 1989, mai întâi cu caracter administrativ, s-a transformat dintr-o dată prin manifestarea spontană şi viguroasă a maselor populare într-o acţiune prioritar politică.
La căderea întunericului, persoane neidentificate au spart vitrinele magazinelor după care au plecat mai departe, dar s-au produs însemnate pagube materiale, căci au fost practic devastate toate magazinele dispuse pe o distanţă de circa 1 km de către lumea interlopă şi înfometată a oraşului.
Reprimarea manifestanţilor a fost condusă de primul secretar de partid al judeţului Timiş, Radu Bălan şi Matei llie fostul prim-secretar al aceluiaşi judeţ, iar dispoziţiunile date de ei pentru lichidarea demonstranţilor sunt confirmate prin „Nota privind informaţiile şi activităţile desfăşurate în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, de grupa de comandă a Inspectoratului Judeţean Timiş, a M.I.”.
Dându-şi seama că nu pot face faţă situaţiei alarmante numai cu forţele M.I şi ale securităţii de care dispuneau, aceştia, au cerut să le fie puse la dispoziţie şi trupele M.Ap.N. De aceea în seara zilei de 16 decembrie 1989, ora 2045, primul secretar al judeţului Timiş, Bălan Radu, cere lt.col. Zeca Constantin, comandantul garnizoanei Timişoara, să aprobe scoaterea trupelor şi tehnicii de luptă în stradă, pentru a participa alături de forţele M.I. la restabilirea ordinii în oraş. Până la sosirea acestor forţe, Radu Bălan a luat măsuri pentru combaterea manifestanţilor ce demonstrau prin oraş şi în noaptea de 16/17 decembrie 1989, a cerut să se intervină cu toate forţele disponibile pentru împrăştierea demonstranţilor, dispunând să fie arestaţi toţi cei care vor fi găsiţi umblând pe străzi.
Înfuriaţi de riposta dură a forţelor M.I., manifestanţii au început să strige „democraţie”, „libertate” şi s-au încolonat pentru a demonstra împotriva asupririi, fapt ce a iritat şi mai mult organele de conducere ale partidului.
Ca urmare a cererilor insistente ale lui Radu Bălan, încă de la orele 2130, din seara aceleiaşi zile gl. Milea Vasile, ministrul apărării naţionale, ordonă lt.col. Zeca Constantin – comandantul Diviziei 18 Mecanizate – să scoată în oraş 15 patrule cu un efectiv de 10 militari fiecare, care să patruleze în municipiu, iar col. Rotariu Constantin, celălalt comandant de divizie din Timişoara, să trimită şi el 9 patrule cu aceeaşi componenţă şi misiune. Toate patrulele s-au înapoiat în cazarmă, după îndeplinirea misiunii, la ora 0800dimineaţa, a doua zi.
Tot în cursul nopţii de 16/17 decembrie 1989, organele de miliţie şi securitate împreună cu reprezentanţii puterii locale, au forţat uşa de la locuinţa pastorului Laszlo Tokes şi l-au evacuat pe acesta împreună cu familia sa, cu ajutorul unui autovehicul, într-o alta parohie din judeţul Sălaj, la Mineu.
În toată această perioadă de timp, de la 16 decembrie 1989 la 17 decembrie 1989, ora 0700, acţiunea de reprimare a forţelor de ordine a fost condusă în mod direct de col. Popescu Ion, inspector şef al M.I. şi col. Sima Traian şeful securităţii judeţului Timiş, care folosind unităţile subordonate au acţionat cu brutalitate împotriva demonstranţilor în diferite puncte fierbinţi ale oraşului unde aveau loc manifestaţii şi au blocat ieşirile din Timişoara cu trupe de grăniceri. În plus, col. Sima Traian a întărit filajul în reţeaua de informaţii, căutând a stabilii care erau liderii demonstranţilor, participând astfel, în mod direct la neutralizarea lor. Cu acest prilej au fost reţinute ilegal 200 persoane ce manifestau în oraş.
Între timp, ca urmare a informaţiilor primite de la Radu Bălan, că situaţia de la Timişoara s-a agravat, Nicolae Ceauşescu a dat dispoziţii: ministrului de interne Postelnicu Tudor, gl.col. Milea Vasile, ministrul apărării naţionale şi gl. Vlad Iulian, şeful Securităţii Statului, să ia măsuri de restabilire a ordinii la Timişoara, prin organele şi unităţile subordonate.
2.4. Ziua de 17 decembrie 1989
Pentru îndeplinirea ordinelor lui Nicolae Ceauşescu, un grup de ofiţeri de securitate sub comanda gl. Macri Emil, pleacă cu trenul la Timişoara, încă din noaptea de 16/17 decembrie 1989, împreună cu un alt grup de ofiţeri din Inspectoratul General al Miliţiei, sub comanda gl. Mihalea Velicu, iar în dimineaţa zilei de 17 decembrie 1989 va pleca cu avionul la Timişoara şi un alt grup de ofiţeri din M.St.M. al M.Ap.N. sub comanda col. Ionescu Dumitru, precum şi ofiţeri din Consiliul Politic Superior al Armatei.
Cu toate că s-a raportat lui Ceauşescu, în dimineaţa zilei de 17 decembrie că situaţia din oraş s-a calmat şi este stăpânită, totuşi, grupuri din ce în ce mai compacte ale populaţiei Timişoarei, au început să se adune în diferite puncte, de unde au pornit apoi spre centrul oraşului, în Piaţa Catedralei şi la Consiliul Judeţean. În acest timp, lucrătorii din serviciul de filaj al securităţii, au transmis de la Timişoara, că în oraş au loc mari manifestaţii la care se scandează lozinci antidictatoriale. Pentru a preîntâmpina extinderea manifestărilor violente din oraş, la cererea lui Radu Bălan, în baza aprobării comandantului suprem, gl. Milea Vasile ordonă la ora 645 ambilor colonei, comandanţi de divizii din Timişoara, să pregătească o defilare prin oraş, cu 500 militari constituiţi în 4 detaşamente, cu fanfară militară şi drapele de luptă. În ziua de 17 decembrie la ora 900, ofiţerii din Marele Stat Major şi din Consiliul Superior al Armatei au sosit la Timişoara. În aceiaşi dimineaţă soseşte la Timişoara şi gl. Mihalea Velicu, însoţit de un grup de ofiţeri M.I.
Lt.col. Zeca Constantin, ajutat de ofiţeri din Marele Stat Major a organizat defilarea prin oraş a celor 500 de militari, astfel: (vezi schema nr. 1).
–
– Coloana U.M. 01185 Timişoara, compusă din 165 militari, a început defilarea pe itinerarul Calea Şagului – Bulevardul 6 Martie – Piaţa Măria – Catedrală – Operă – Piaţa Mărăşeşti – Cazarma Oituz;
– Coloana U.M. 01008 Timişoara – compusă din 100 militari a început deplasarea pe itinerarul: str. Chişor – str. Emile Zola – str. Constantin Brâncoveanu – Piaţa N. Bălcescu – Bulevardul Victoriei – hotelul Continental – cazarma Oituz;
– Coloana U.M. 01115 – Giroc – compusă din 80 militari, a început deplasarea pe itinerarul Calea Girocului – pod Michel Angelo – Poştă – cazarma Oituz;
– Coloana U.M. 01942 – compusă din 200 militari a început deplasarea pe itinerarul cazarma Oituz – Comitetul Judeţean de Partid – Poştă – cazarma Oituz.
Defilarea a început la ora 1000 dimineaţa şi a durat până la orele 1330 (17.12.1989) fără incidente deosebite, cu excepţia coloanei U.M. 01185 Timişoara, care, în zona Podului Maria şi în Piaţa Operei a fost atacată de grupuri de manifestanţi (vezi schema nr.2). Aceştia i-au agresat şi huiduit pe militari aruncând în ei cu pietre şi alte obiecte dure şi punând în pericol drapelul de luptă al unităţii. În acelaşi timp s-a încercat şi smulgerea armelor din mâinile ostaşilor. Militarii, la ordin, s-au regrupat în jurul drapelului în poziţia pentru luptă, determinând astfel calmarea agresorilor. Ulterior, militarii şi-au reorganizat formaţia şi au continuat deplasarea. De menţionat este faptul că militarii nu au ripostat în nici un fel provocărilor la care au fost supuşi. Din ordinul ministrului, ei nu aveau asupra lor muniţie.
Concomitent cu defilarea armatei, manifestanţii s-au regrupat şi ei şi afluind în grupuri numeroase, în care tineretul era elementul preponderent, s-au îndreptat spre centrul oraşului, strigând din nou „jos Ceauşescu”, „democraţie”, „libertate”.
La orele 1100, Radu Bălan, cere ministrului apărării naţionale ca U.M. 01024 Timişoara, să intervină cu circa 200 militari pentru a bloca accesul manifestanţilor spre Consiliul Judeţean de Partid. Acesta a aprobat.
S-a blocat astfel, circulaţia spre Podul Michel Angelo, Calea Girocului şi s-a patrulat pe itinerarul Stadionul 1 Mai – Str. Cluj – complexul studenţesc. S-au blocat, de asemenea, şi căile de acces către consiliul Judeţean de Partid, păstrându-se o rezervă de 480 militari.
În acest timp, revolta din municipiul Timişoara şi-a extins aria cuprinzând acum aproape întregul oraş, manifestanţii însumând în colanele lor alte mii şi mii de aderenţi, ce se îndreptau cu toţii hotărâţi spre centrul oraşului.
În acest mod, străzile municipiului aveau să se umple din nou de manifestanţi. În Piaţa Maria, în jurul Comitetului Judeţean de Partid şi Bulevardul 23 August, acţiunile protestatare ale demonstranţilor iau proporţii, numărul lor crescând rapid la peste 4000 de oameni.
Reacţia forţelor de ordine va fi promptă, în zonă fiind aduse forţe importante din trupele de securitate şi miliţie care se dedau la acţiuni violente. Vor fi folosite gaze lacrimogene şi jeturi de apă din două autocisterne. A fost respins orice dialog între părţi, iar sub comanda gl. Mihalea, mulţimea este lovită sălbatic şi fără discernământ. În această situaţie, Radu Bălan a solicitat din nou ajutor militar ministrului apărării naţionale şi acesta a ordonat comandanţilor de unităţi militare din Timişoara să intervină pentru aplanarea conflictului cu încă 200 de militari, care trebuiau să limiteze circulaţia peste Podul Michel Angelo, Giroc, să patruleze pe itinerarul Stadionul 1 Mai – Str. Cluj – Complexul studenţesc şi să blocheze căile de acces spre consiliul popular judeţean.
Cu toate acestea, manifestanţii au reuşit să se infiltreze printre cordoane, ori să le străpungă forţat şi astfel s-au adunat mii de manifestanţi în jurul Comitetul Judeţean, unde strigau lozinci anticeauşiste şi anticomuniste şi cereau eliberarea arestaţilor. Primul secretar de partid ai judeţului, Radu Bălan, a încercat să vorbească manifestaţilor de la balcon, dar nu a reuşit, fiind huiduit.
La ora 1200, Marele Stat Major a transmis indicativul „Tabela A.B.C.” prin care toate unităţile militare din garnizoana Timişoara au trecut la întărirea pazei cazărmii şi asigurarea continuităţii comenzii.
La ora 1330 gl. Milea Vasile, ministrul apărării naţionale, a comunicat pentru toată armata „Situaţia la Timişoara s-a agravat”. Este ordin să intervină armata. Armata intră în stare de luptă şi în judeţul Timiş este stare de necesitate.
La ora 1340, gl. Vasile Milea, ministrul apărării naţionale ordonă direct comandantului U.M. 01942 să trimită 150 de militari la următoarele obiective: Poştă, Bancă, depozitul de armament al G.P. din Piaţa Unirii, iar comandantul U.M. 01024 să organizeze paza hotelului Continental şi a Consiliului Popular Judeţean.
La orele 1345 (17.12.1989) ministrul apărării naţionale a ordonat scoaterea şi a unor maşini de luptă, tancuri de instrucţie cu echipaj, constituite din comandant şi mecanic conductor. Apariţia tancurilor pe Calea Girocului a scos lumea din case. Prima coloană s-a scurs cu destulă greutate datorită unor lucrări la terasament. Până la apariţia celei de a doua coloane s-au ridicat baricade formate din camioane şi troleibuze, iar trei tancuri au fost blocate. Pentru cetăţenii din cartier era evident că rolul tancurilor era acela de a lichida manifestaţia din centrul oraşului. Pe timpul deplasării, tancurile ce se îndreptau spre Comandamentul Marii Unităţi au fost incendiate şi lovite parţial cu sticle incendiare. De asemenea, şi tancurile ce se îndreptau către Consiliul Popular Judeţean au fost atacate şi împiedicate să se deplaseze spre obiectiv. Tancurile blocate au fost legate de şinele de tramvai, vizoarele conducătorilor au fost acoperite cu vopsea, iar la unele dintre ele au fost sparte cu răngi butoaiele cu motorină şi ulterior incendiate.
Cu toate măsurile de apărare luate, manifestanţii au ajuns în faţa Comitetului Judeţean de Partid străpungând mai multe cordoane de miliţieni şi înfruntând furtunele cu apă ale pompierilor precum şi loviturile scutierilor, au luat cu asalt clădirea Comitetului Judeţean de Partid. Cu această ocazie, s-au produs pagube, s-au spart geamuri, s-a distrus mobilier, s-au incendiat câteva camere la parter şi s-au ars în piaţa tablourile şi operele lui Ceauşescu.
La orele 1400 (17.12.1989) primul secretar al Comitetului Judeţean de Partid Timiş – Radu Bălan, s-a deplasat la sediul Securităţii de unde a comunicat agitat la Bucureşti că, Comitetul Judeţean de Partid a fost atacat şi incendiat. Pe fir guvernamental i-a raportat şi lui Nicolae Ceauşescu situaţia din municipiu. Pentru a confirma cele relatate, gl. Macri a rugat pe col. Deheleanu Ion -şeful Miliţiei Judeţene să se deplaseze la comitetul Judeţean de Partid si să facă constatări directe la faţa locului asupra situaţiei de fapt. La înapoiere, acesta a raportat că în clădirea Comitetului Judeţean de Partid nu mai era nimic întreg, totul era distrus, cu excepţia cabinetului primului secretar a cărui uşă nu a putut fi forţată. Lupta din faţa sediului a fost extrem de dură. Asaltul mulţimii nu s-a oprit nici atunci când cei din faţă au tras în plin. Camioanele şi autocisternele au fost incendiate sau obligate să plece, iar sediul a fost cucerit. Cornel Bociort distruge firma PCR de pe comitetul Judeţean de Partid. Dar la ora 1500 (17.12.1 989) în urma intervenţiei forţelor de ordine sediul era recucerit, iar manifestanţii obligaţi să se retragă
Informat despre această gravă evoluţie a evenimentelor de către Radu Bălan, aşa după cum am văzut, Nicolae Ceauşescu a ordonat lui Ion Coman, secretar al CC al PCR, care răspundea de probleme militare şi de justiţie, să se deplaseze imediat la Timişoara pentru a coordona activitatea de restabilire a ordinii în ipoteza reprimării şi dispersării demonstranţilor la manifestaţie.
În acest sens, Nicolae Ceauşescu a dispus „…Vei acţiona în numele meu, aşa cum ţi-am spus. Luaţi măsuri să fie înarmate toate unităţile militare ale Ministerului Apărării Naţionale, Miliţiei şi Securităţii…” (Declaraţie Tudor Postelnicu).
Cu acest prilej, Ceauşescu i-a mai comunicat acestuia că va fi însoţit de un grup de ofiţeri şi generali din M.Ap.N. şi M.I. şi că el va consulta Comitetul Politic Executiv în legătură cu măsurile ce urmează a fi luate pentru combaterea demonstranţilor. În aceeaşi zi, la orele 1500, un avion special a decolat de la Otopeni la Timişoara, avându-l la bord pe gl. Coman Ion, însoţit de o grupă operativă de ofiţeri şi generali.
Având ca scuză posibilitatea unei agresiuni din exterior în zona de operaţii de Vest, în jurul orelor 1530(17.12.1989), pentru conducerea unităţilor din garnizoana Timişoara a fost constituită o grupă operativă din Marele Stat Major şi Organele Centrale ale Ministerului Apărării Naţionale. Grupa era condusă de gl.mr. Ştefan Guşă – prim-adjunct al ministrului apărării naţionale şi şef al Marelui Stat Major. Din aceasta mai făceau parte: gl.lt. Victor Stănculescu – prim-adjunct al ministrului apărării naţionale şi şef DPAIA, gl.lt. Mihai Chiţac – comandantul Trupelor Chimice şi comandant al Garnizoanei Bucureşti, col. Gheorghe Radu – locţiitor al Şefului Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major, gl.mr. Constantin Nuţă – adjunct al ministrului de interne, şeful Inspectoratului General al Miliţiei, col. Gheorghe Cîrneanu – locţiitor al comandantului Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Grupa s-a deplasat în aceiaşi zi cu avionul la Timişoara, împreuna cu secretarul CC al PCR, Ion Coman.
În instruirea sumară făcută cu acest prilej şefului grupei operative gl. Guşă Ştefan, ministrul apărării naţionale i-a precizat acestuia subordonarea sa secretarului CC al PCR – Ion Coman. Numirea principalelor persoane ce au constituit grupa operativă ce urma a-l însoţi pe Coman Ion, a fost făcută chiar de dictator.
În acest timp, la Timişoara, Piaţa Operei era plină de manifestanţi, faţă în faţă cu dispozitivele de apărare formate din trupe ale M.I. şi ale M.Ap.N.; la un moment dat a fost spartă librăria Mihail Eminescu, cărţile lui Ceauşescu au fost aruncate în stradă şi aprinse. Mai târziu un grup de tineri au început să spargă vitrinele celorlalte magazine din piaţă şi să arunce mărfurile în stradă. Organele de ordine n-au intervenit împotriva acestor „devastatori”, în schimb acţionau împotriva celor care strigau lozinci anticeauşiste.
În timp ce la Timişoara evoluţia manifestărilor revendicative căpăta amploare, Nicolae Ceauşescu, convoacă Comitetul Executiv al CC. al P.C.R în faţa căruia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul ineficient de executare a ordinelor sale, pentru înăbuşirea acţiunilor demonstranţilor de la Timişoara. A renunţat la destituirea celor trei miniştrii – Postelnicu Tudor, ministru de interne, Milea Vasile – ministrul apărării naţionale şi Vlad Iulian – al organelor de securitate, cum iniţial avusese de gând şi a insistat din nou pentru adoptarea unor măsuri mai dure, inclusiv uzul de armă împotriva manifestanţilor şi a obţinut cu acest prilej şi aprobarea membrilor Consiliului Politic Executiv
La şedinţă au participat Nicolae Ceauşescu, Emil Bobu Elena Ceauşescu, Lina Ciobanu, Nicolae Constantin, Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, Miu Dobrescu, Ludovic Fazekas, Manea Mănescu, Paul Niculescu, Constantin Munteanu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu, Ion Radu, Gheorghe Rădulescu, loan Tatu, Ştefan Andrei, Silviu Curticeanu, Mihai Gere, Nicolae Giosan, Vasile Milea, Ana Mureşan, Cornel Pacoste, Tudor Postelnicu, Ion Stpian, losif Szasz, loan Toma, loan Ursu, şi ca invitaţi Vasile Bărbulescu, Constantin Radu şi Iulian Vlad.
Către sfârşitul şedinţei Consiliului Politic Executiv toţi cei de faţă au asistat la un spectacol special oferit de Ceauşescu. La un moment dat acesta, s-a ridicat furios, îndreptându-se spre uşă şi spunând „…atunci să vă alegeţi un alt Secretar General…” Ca la comandă Manea Mănescu, cel mai fidel dintre fideli s-a postat în faţa lui rugându-l să nu-i părăsească. Au mai intervenit Gogu Rădulescu, Oprea şi Bobu, iar Ana Mureşan a izbucnit în lacrimi. La „rugăminţile” tuturor, spre dezastrul ţării, Ceauşescu dovedind că se pricepe în ale actoriei a „cedat” rugăminţilor tovarăşilor lui de a rămâne la conducerea statului şi partidului.
În cursul şedinţei acuzele dictatorului s-au răsfrânt în special asupra ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne şi a şefului DSS fiind acuzaţi de trădare, laşitate, insubordonare, prin neexecutarea ordinului Comandantului Suprem. Ca măsuri imediate dictatorul a dispus „…să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă… Oriunde se încearcă vreo acţiune trebuie lichidată radical, fără nici o discuţie…” iar la teleconferinţa din seara aceleiaşi zile (orele 1800) Nicolae Ceauşescu a repetat „…am dat ordin să se tragă… să se someze şi, dacă nu se supun, să se tragă. Într-o oră să fie restabilită ordinea în Timişoara.” Extrase din stenogramele şedinţelor respective
La ora 1405, din ordinul gl. Milea, U.M. 03115 Giroc, a fost alarmată în întregime şi trimisă să apere Consiliul Popular Judeţean, iar la ora 1415 s-a dat alarmă de luptă parţială la unităţile din Lugoj, Buzău şi Arad, ce au primit ordin sa se deplaseze la Timişoara – din Lugoj: 300 militari şi 12 T.A.B.-uri, din Buziaş: 400 de militari şi 10 T.A.B.-uri, iar din Arad: 390 militari şi 9 T.A.B.-uri.
La orele 1515 (17.12.1989) Marele Stat Major a ordonat să fie scoase toate materialele chimice, iar batalionul de cercetare să pregătească trusele din completele de luptă antiteroristă. lată-ne de data aceasta în faţa unui iminent război civil. Ordinele sunt precise: forţele armate, indiferent de minister, se pregătesc pentru luptă. Pe de altă- parte, în stradă ies tot mai mulţi manifestanţi. Din acest moment orice amestec străin nu mai are nici o importanţă, în stradă voinţa populară se impune. Dictatura se apără cu violenţă folosind toate mijloacele.
La ora 1530, col lonescu Dumitru din M.St.M. a ordonat ca toate trupele să intre în dispozitiv. La Consiliul Popular Municipal s-au mai trimis 100 de militari pentru întărirea pazei, (vezi schema nr. 3).
Cele două elicoptere puse la dispoziţia comandantului Diviziei Mecanizate de gl. Milea, au început să execute misiuni de recunoaştere deasupra oraşului.
La ora 1600, soseşte la Timişoara, cu avionul, Coman Ion împreună cu grupa operativă de generali şi ofiţeri, care-l însoţea. Coman Ion şi gl. Nuţă Gheorghe, împreună cu alţi ofiţeri, s-au deplasat la sediul securităţii, unde li s-a făcut o informare asupra situaţiei din Timişoara
La orele 1630 (17.12.1989) persoane neidentificate au spart cu pietre geamurile Restaurantului Militar şi Casei Armatei, după care au pătruns în interior şi au dat foc mobilierului. Un alt grup format din 10-12 persoane au atacat clădirea Comandamentului Marii Unităţi spărgând geamurile şi aruncând cu mijloace incendiare improvizate, încercând totodată, să forţeze poarta de la intrarea principală. Flăcările ce au cuprins brazii din faţa clădirii s-au extins repede dea lungul zidurilor. Un alt grup de civili a provocat incendii pe latura clădirii unde erau dispuse magaziile unităţii (vezi schema nr.4).
Semnificativ este faptul că la Timişoara violenţa s-a manifestat îndeosebi la căderea întunericului.
Informat telefonic asupra situaţiei create ministrul apărării naţionale, a ordonat deschiderea focului de avertisment. Focul sentinelelor regrupate în incinta clădirilor au determinat retragerea şi apoi împrăştierea atacatorilor.
La Timişoara se murea pentru libertate şi demnitate. Ţara se afla în faţa unui război civil. În această perioadă, clădirea Comitetului Judeţean de Partid era apărată şi de plutoane de militari cu scuturi şi căşti albe specifice trupelor de securitate – miliţie. În imediata vecinătate a sediului Miliţiei Municipale exista, de asemenea, un cordon de cadre de miliţie, echipate în civil, cu pistoale automate, care erau însărcinate cu paza sediului, în cazul în care cordoanele de militari deja existente, ar fi fost depăşite de grupurile de manifestanţi. Este de neînţeles faptul că în tot acest timp securitatea întărită cu cadre din Bucureşti, nu a reuşit să depisteze elementele suspecte dintre civili, sau să aducă aşa după cum le era datoria, probe concludente ale amestecului străin în acţiunile Timişoarei
La orele 1630 (17.12.1989), cele 5 tancuri din U.M. 01115 Giroc ce se îndreptau spre Consiliul Popular Judeţean au fost oprite pe Calea Girocului, în apropierea Poştei Centrale, la capătul liniei 15 de o mulţime care blocase strada cu 4 troleibuze. Iată ce declară comandantul acestei subunităţi: „Situaţia era critică… cu troleibuzele nu era o problemă. Le aruncam de nu se vedeau, dar cu oamenii aveam două posibilităţi – să trec peste ei, sau să opresc tancurile. Riscând, eu am ales a doua variantă.” Echipajele au părăsit tancurile deoarece acestea au fost incendiate şi avariate. Unii militari au fost loviţi cu cruzime, şase dintre aceştia fiind grav răniţi şi salvaţi de cetăţenii aflaţi în apropiere. Afirmaţiile unora care susţin că echipajele tancurilor formate doar din doi militari au fost lăsaţi să plece, fără a fi în nici un fel agresaţi, nu corespund realităţii. Ulterior, s-au luat măsuri de despresurare a tancurilor părăsite de echipaje. De menţionat că maşinile de luptă fiind în stare de alarmă de luptă, erau echipate cu muniţie de război de toate categoriile, deci inclusiv pentru tunuri. Acest lucru prezenta un pericol deosebit pentru întreaga zonă, datorită posibilităţii de explozie, a muniţiei de artilerie din interior. Este inexplicabil faptul că au fost trimise în misiune tancuri cu echipaj format doar de 2 oameni, având în schimb toată muniţia asupra lor. Este fără doar si poate o greşeală. Oricum, aceasta este scuza gl. Guşă de a cere imediat recuperarea tancurilor părăsite, întrucât prezentau un pericol pentru întregul cartier în cazul în care ar fi explodat proiectilele de pe tancuri, datorită unui eventual incendiu.
Ca atare, a dat ordin de recuperare a tancurilor „cu orice preţ”. Au fost formate subunităţi pentru recuperarea tancurilor care după somaţiile legale asupra manifestanţilor, au executat iniţial foc de avertisment în aer. Mulţimea s-a împrăştiat, tancurile au fost despresurate, fiind ulterior tractate în cazărmi unde au ajuns către orele 100 noaptea (18.12.1989).
Iată ce declara mr. Vasile Paul: ” …în ziua de 17 decembrie orele 1830 am venii de la Lugoj… La comandamentul Diviziei am fost dus la gl. Guşă care după o sumară informare mi-a dat ordin să merg în Calea Girocului să scot tancurile de acolo cu orice preţ, pentru că sunt un pericol pentru oraş. Mi s-a explicat câtă muniţie este înăuntru, mi s-a spus că este probabil să fie folosită împotriva obiectivelor industriale… un singur proiectil are o rază de acţiune de cea 250 m … şeful artileriei a făcut numeroase calcule… pe o rază de 500 m ar fi fost distrus aproape tot ce era în zonă. ” (Fond Special MApN – „Decembrie 1989”)
„Ne-am deplasat în Calea Girocului pe căi ocolitoare… Am ajuns către orele 2000 – 2030, drumul era blocat, baricadat. S-au strâns în jurul nostru diferiţi cetăţeni, au început să ne insulte, să ne lovească cu pietre, mi-am zis cu durere că e vai de ţara care îşi loveşte cu pietre soldaţii… am încercat să discutăm cu ei… după vreo jumătate de oră a sosit un grup de vreo 50-100 tineri extrem de violenţi, aveau sticle incendiare, bucăţi de fier, de lemn, pietre. Ne-au agresat direct, ne-au înjurat… erau tancurile ţării aveau pe ele muniţie, ardeau. Din moment în moment se putea produce o catastrofă, drept răspuns ei au început să strige soldaţilor „Omorâţi-vă comandanţii, daţi-ne puştile, veniţi cu noi, ştim noi ce avem de făcut…” Către orele 2100 agresiunea tinerilor exaltaţi a devenit foarte primejdioasă, erau deja la un metru, săreau pe noi, câţiva soldaţi fuseseră răniţi, s-au aruncat sticle incendiare pe două transportoare. Au aruncat cu pietre în proiectoare, toate proiectoarele şi toate farurile au fost sparte, antena unei staţii de radio a fost ruptă, unul dintre cele două TAB-uri a luat foc… am reuşit până la urmă să-l oprim, dinspre strada Alpaca a venit un detaşament… care a trecut în viteză pe lângă noi la tancuri, am văzut, un dezastru pe care nici nu îl bănuiam. Tot ce se putea smulge de pe tancuri s-a smuls, tot ce putea fi luat s-a luat. O grămadă de o jumătate de metru de piese se aflau pe asfalt, motorina ardea, ardeau şi galeţii, ardeau parte din grilele de la camera energetică, capacele erau deschise, într-unul am văzut proiectile aruncate aiurea. Cu tot detaşamentul am înconjurat zona şi am asigurat protecţia până când s-a trimis un tractor de tanc… s-a început tractarea tanc cu tanc.” (Fond Special M.Ap.N. – „Decembrie 1989”)
Unitatea militară trimisă pe Calea Girocului pentru a debloca tancurile ajungând la faţa locului a deschis focul în plin. Este de reţinut faptul că această unitate a fost ajutată şi de luptători îmbrăcaţi civil şi înarmaţi cu pistoale automate şi care trăgeau în manifestanţii care încercau să se salveze prin fugă. Tancurile au fost recuperate cu preţul multor vieţi omeneşti. Răspunderea acestei acţiuni revine gl. Guşă. O parte din cadavrele civililor căzuţi vor fi transformate în cenuşă câteva zile mai târziu.
Pentru aplicarea urgentă a măsurilor dure de reprimare Nicolae Ceauşescu a ţinut în aceiaşi zi la orele 1800o teleconferinţă, în care a precizat că se instituie starea de necesitate la Timişoara şi a dat ordin să se treacă la executarea focului de armă împotriva demonstranţilor.
La acest ordin gl. Coman Ioan i-a raportat că a înţeles şi că la rândul său a ordonat şi el să se tragă foc, iar Radu Bălan l-a asigurat pe Nicolae Ceauşescu că va trece la îndeplinirea măsurilor represive adoptate de C.P.E.X. În vederea îndeplinirii acestei măsuri drastice, s-au creat trei comandamente. Unul de coordonare şi conducere, condus de gl. Coman Ioan şi Bălan Radu cu sediul la Comitetul Judeţean de Partid, al doilea, condus de gl. Guşă Ştefan şi lt.col. Zeca Constantin, cu sediul la comandamentul Diviziei 18 Mecanizate, iar al treilea condus de gl. Nuţă Constantin, cu sediul la Inspectoratul Judeţean al Miliţiei Timiş
Aceste comandamente acţionau în perioada respectivă după cum arată gl. Stănculescu Victor, într-o strânsă cooperare sub conducerea fermă a gl. Coman Ioan şi Bălan Radu.
La acţiunile de reprimare a manifestanţilor au participat trupe ale M.I., Brigăzii de Securitate ale Departamentului Securităţii Statului şi ale M.Ap.N. precum şi alte cadre din securitate şi miliţie.
După teleconferinţa din 17 decembrie 1989, gl. Coman Ioan a transmis şi el telefonic, la subordonaţi, în jurul orei 1830, generalilor Guşă Ştefan şi Nuţă Constantin, ordinul dat de Nicolae Ceauşescu de a deschide foc de armă. Ordin ce a fost transmis ulterior şi la unităţi, urmărindu-se astfel pe lângă dispersarea şi reţinerea demonstranţilor şi reprimarea lor prin executarea focului de arma cu muniţie de război.
În aceeaşi seară gl. Coman Ioan a mai ordonat şi înarmarea G.P. precum şi redistribuirea forţelor în oraş.
După ce s-a ordonat deschiderea focului cu muniţie de război a început o reprimare dură a demonstranţilor ce a durat până noaptea târziu, după orele 330 ce s-a soldat cu numeroase victime şi a fost întreruptă doar de o ploaie torenţială ce s-a abătut asupra oraşului.
Timişoara, ca oraş industrial şi centru universitar, are în perimetrul său un mare număr de obiective industriale, culturale, administrative, etc. (circa 40), care pun probleme deosebite în vederea apărării lor (vezi schiţa nr.5).
Pentru a acţiona cu eficacitate la protecţia acestor obiective, precum şi la dispersarea demonstranţilor, forţele de ordine au fost redistribuite pe obiective, în raport cu evoluţia situaţiei tactice din oraş, pe anumite zone de responsabilitate, continuând să coopereze strâns între ele, la acţiunile de împrăştiere şi reprimare a celor ce ieşiseră în stradă, pentru a-şi reclama drepturile lor legitime.
La ora 1840, gl Guşă a sosit la Comandamentul diviziei, unde a făcut primele precizări şi regrupări de forţe pentru întărirea dispozitivului de apărare a obiectivelor.
La ora 1845 s-a primit la Comandamentul Diviziei din Timişoara indicativul „Radu cel frumos” ce a fost transmis tuturor unităţilor militare din garnizoană.
În această situaţie (alarmă parţială de luptă) toate unităţile au fost dotate cu armament şi muniţie de război, câte o unitate de foc, activitate ce s-a terminat la orele 0500 în ziua următoare.
Concomitent, în judeţul Timiş s-a declanşat starea de necesitate.
Cu toate că în perimetrul oraşului acţionau pentru aplanarea conflictului, trupe de securitate, de grăniceri şi ale M.Ap.N., precum şi forţe de ordine ale miliţiei şi pompieri, acţiunile manifestanţilor au luat amploare, fapt ce l-a făcut pe gl. Guşă să trimită noi întăriri la depozitul I.C.R.A., Fabrica de pâine, pe calea Girocului, la Podul Mihai Viteazul, Complexul studenţesc, hotel Continental, Catedrală şi alte obiective ilustrate mai bine în schema nr. 5.
În faţa Consiliului Popular Judeţean, un grup de persoane ce au forţat dispozitivul de blocare al trupelor ce străjuiau intrarea în clădire, a fost somat şi obligat să se retragă, datorită executării focului de avertisment. Simultan s-au mai auzit şi alte focuri, (vezi schema nr. 3).
Activitatea demonstranţilor continuă cu perseverenţă în tot oraşul şi acţiunile lor sunt reprimate cu brutalitate.
În această perioadă în municipiul Timişoara se mai găseau trimişi din Bucureşti pentru pacificarea oraşului şi rezolvarea problemelor, Emil Bobu – secretar CC al PCR, Nicolae Mihalache – prim adjunct al şefului Secţiei Organizare al CC al PCR, sosit pe calea aerului în jurul orelor 1830 (17.12.1989) şi Ion Cumpănaşu -şeful Departamentului Cultelor. Faţă de evoluţia evenimentelor din oraş, la orele 2100 gl. Milea a făcut la rândul său noi precizări:
– Să se întărească paza cazărmilor şi a depozitelor de armament şi muniţie;
– Să se execute focul de avertisment, numai în sus, după somaţiile regulamentare, eventual la picioare, numai când obiectivele sunt atacate şi dacă există certitudinea că este în pericol integritatea acestora;
– Să se protejeze tehnica de luptă pentru a nu cădea în mâna grupurilor diversioniste
La orele 2130 (17.12.1989) gl.col. Vasile Milea – ministrul apărării naţionale a ordonat personal lt.col. Constantin Zeca să organizeze şi să trimită în misiune în oraş 5 patrule a 10 militari, fiecare având asupra lor armament, dar fără muniţie. Misiunea acestora consta în asigurarea pazei magazinelor ce fuseseră devastate. În consecinţă, lt.col. Zeca Constantin a ordonat constituirea patrulelor aprobate din cadrul U.M. 01197, 01125, 01145 Timişoara. După circa 30 minute, ministrul apărării naţionale a revenit ordonând suplimentarea cu încă 10 patrule din aceleaşi unităţi. Totodată, ministrul a ordonat telefonic Comandantului Marii Unităţi de Apărare Antiaeriană a Teritoriului col. Constantin Rotariu, să organizeze şi să trimită în misiune similară în oraş încă 9 patrule a 10 militari.
În această perioadă de timp în oraş, ciocnirile dintre grupurile de manifestanţi şi forţele de ordine sunt din ce în ce mai frecvente.
Astfel: în Calea Lipovei un grup de revoluţionari au atacat două autoturisme cu cadre militare ce intrau în unitate. Militarii din pază au răspuns cu foc de salvă. Atacul nu s-a soldat cu morţi şi răniţi, în schimb la o mare depărtare de cazarmă au fost ucişi doi cetăţeni de persoane neidentificate. Tot aici, pe Calea Lipovei, s-au spart vitrinele magazinelor şi pentru a împiedica circulaţia s-a format o baricadă. Pentru împiedicarea devastării magazinelor, refacerea circulaţiei şi stingerea incendiilor a intervenit o subunitate militară. Apropierea de locurile devastate s-a făcut prin executarea focului de armă.
În această acţiune pe Calea Lipovei au fost împuşcaţi 34 de oameni, din care 6 au murit.
Pe Calea Girocului, în timp ce se întorcea din misiune spre cazarmă, a fost împuşcat în picior, de persoane necunoscute plt. Răducanu Ştefan.
Un detaşament de la Buziaş, format din 100 de militari şi un T.A.B. s-a oprit la Moşiţa Nouă, datorită faptului că şoseaua era blocată de plopi tăiaţi.
Ca urmare a evoluţiei situaţiei instabile din oraş, gl. Guşă Ştefan, a ordonat o regrupare a întregului dispozitiv de apărare şi a informat de sosirea în ziua de 18 decembrie 1989 în Timişoara a grupurilor de cercetaşi subordonaţi Direcţiei de Informaţii.
Cu „acest prilej au fost trimise noi subunităţi de militari, în diferite zone ale oraşului, respectiv la: Complexul studenţesc, Întreprinderea de transport Timişoara, intersecţia str. Săvineşti cu Bulevardul Lenin, în faţa Catedralei (vezi schema nr.5)
În urma acţiunilor de reprimare a grupurilor de manifestanţi, au fost răniţi din rândurile armatei 8 militari, din care 2 ofiţeri, 5 subofiţeri şi 1 militar în termen.
În paralel cu acţiunea trupelor M.Ap.N. s-a efectuat şi regruparea şi redistribuirea forţelor M.I şi a organele de securitate, pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor primite de la gl. Coman Ion.
Astfel, gl. Macri Emil, col. Popescu Ion, col. Sima Traian şi col. Deheleanu Ion, în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau, au dat dispoziţii unităţilor, formaţiilor şi cadrelor din subordine să ia măsuri de dispersare a şi reţinerea demonstranţilor, precum şi de reprimare a acestora prin executare de foc de armă cu muniţie de război. De asemenea, pentru a contribui în mod direct la reprimarea demonstranţilor, s-au trimis agenţi de securitate în rândul lor: s-a intensificat filajul şi s-au interceptat unele legături telefonice; s-a violat corespondenţa şi s-au instalat microfoane.
Toate cadrele de securitate şi miliţie au fost înarmate cu arme şi muniţie de război. Probabil că o parte din aceştia îmbrăcaţi civil să fie aceia care au fost văzuţi că trăgeau în plin împotriva manifestanţilor.
În plus, gl. Macri Emil, a aprobat planul de dispunere pe hartă, a celor 8 dispozitive de luptă create în urma dispoziţiunilor primite de către organele sale.
Ca urmare a ordinelor de folosire a armelor, în cursul ciocnirilor violente cu manifestanţii în diferitele zone fierbinţi ale oraşului, au fost împuşcate 285 de persoane, din care 61 au decedat, iar 224 au fost grav rănite.
Persoanele decedate sau rănite prezentau de regulă un singur orificiu de glonţ. Asupra lor s-a tras în ziua şi noaptea de 17 decembrie 1989, din zonele unde se aflau militari, dintre care unii cu scuturi, de pe clădirile din apropiere, din autoturismele Aro şi Dacia, din parcul aflat în spatele Catedralei şi din boscheţii din spatele clădirii „Capitol”.
Persoanele împuşcate şi rănite au fost transportate la spitalul judeţean Timiş şi alte spitale, iar cei decedaţi au fost trimişi la morgă.
Tot în noaptea de 17/18.12.1989, între orele 0100-0200 un grup de persoane s-a îndreptat dinspre Piaţa Maria spre Spitalul Militar. Somaţi şi executându-se foc de avertisment de către militarii ce asigurau protecţia spitalului, ei s-au împrăştiat. Bineînţeles că aceşti „agresori” îşi căutau morţii şi răniţii.
La Timişoara s-a tras la ordin sau din proprie iniţiativă. Au tras activişti de partid, ofiţeri M.Ap.N., M.I., au tras şi soldaţii pe care ei îi comandau. Mai mult ca sigur că au acţionat şi profesionişti ai diversiunii care aveau ca misiune amplificarea ostilităţilor şi violenţelor, dar este clar că militarii nu au tras niciodată în plin cu toată puterea focului de care dispuneau şi aceasta nu pentru că nu au primit ordinul s-o facă ci pentru faptul că nu au vrut s-o facă.
Dacă ar fi făcut-o, dacă capacitatea de foc a tehnicii militare ar fi fost folosită, aşa cum încearcă unii să acrediteze ideea, am fi avut zeci de mii de morţi şi răniţi. Au tras în primul rând cei zeloşi, au tras cei care îşi pierdeau favorurile, cei ridicaţi pe trepte superioare ale piramidei social-politice, datorită voinţei dictatorului şi nu capacităţii lor, dar au mai tras şi cei agresaţi, speriaţi de furia maselor, precum şi cei fricoşi.
În seara acestei zile de 17.12.1989 pentru cercetarea persoanelor reţinute la penitenciarul din Timişoara, se găsea procurorul general adj. Gheorghe Diaconescu, venit de la Bucureşti, însoţit de 20 procurori militari, împreună cu şeful Direcţiei Cercetări Penale din I.G.M., col.Tudor Stanică, precum şi alte ajutoare sosite de la Bucureşti. Deşi au fost anchetate majoritatea persoanelor reţinute, nu s-a întocmit aşa cum era firesc procese-verbale constatare. Obiectele personale găsite asupra reţinuţilor şi însuşite ilegal, au fost aruncate la grămadă în incinta instituţiei.
Este fără justificare faptul că adjunctul procurorului generalul, Gheorghe Diaconescu a dispus neautopsierea cadavrelor din Timişoara, întrucât aşa cum este cunoscut, acest lucru a influenţat negativ cercetările efectuate ulterior.
Tot în noaptea de 17/18 decembrie 1989, gl Coman Ion, însoţit de gl. Guşă Ştefan şi Matei llie – secretar al P.C.R. au făcut împreună o inspecţie prin oraş, pentru a constata pe teren situaţia reală. Priveliştea oraşului era dezolantă: urme de sânge, vitrine sparte, magazine devastate, camioane răsturnate şi maşini de pompieri incendiate. Spitalele erau pline şi morgile supraaglomerate. Mai multe sute de revoluţionari reţinuţi până la această dată, erau anchetaţi în condiţii inumane. Populaţia era agitată şi manifesta o stare de disperare.
Acum, în urma evenimentelor petrecute, putem afirma fără a greşi că în ziua de 17 decembrie 1989 şi în noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989, revoluţia din Timişoara a atins punctul său culminant.
În ceea ce priveşte raportul dintre forţele represive şi manifestanţi, a rezultat că primele au fost supradimensionate, faţă de pericolul real ce-l reprezentau manifestările spontane ale populaţiei civile neorganizate şi neînarmate.
2.5. Ziua de 18 Decembrie 1989
La ora 0530, în ziua de 18.12.1989, Coman Ion raportează lui Emil Bobu, la C.C. că: „… la Timişoara situaţia este sub control”. Desigur, acest raport îi oferea posibilitatea dictatorului să plece liniştit în Iran într-o vizită oficială. Tot în aceeaşi zi, la orele 0600, Coman Ion dă acelaşi raport direct telefonic lui Nicolae Ceauşescu.
La plecarea sa în Iran, Nicolae Ceauşescu lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Manea Manescu şi Emil Bobu. De la aceştia şi Cabinetul II vor porni ulterior dispoziţiuni dure către forţele de ordine: „puneţi câinii pe ei”. În această zi conducerea politică a municipiului Timişoara a convocat pe secretarii de partid şi conducătorii unităţilor industriale şi instituţiilor universitare, la sediul Comitetului Judeţean de Partid în cursul dimineţii şi i-a informat asupra „devastărilor huliganice” ce au avut loc în oraş şi le-a dat instrucţiuni în vederea restabilirii ordinei.
Aşa se face că luni 18 decembrie 1989, peste tot, în uzine, fabrici, instituţii universitare şi şcoli s-au desfăşurat şedinţe de condamnare a „actelor de vandalism” comise de „huligani”. Audienţa era tăcută, de teamă, oamenii erau speriaţi, dar odată ieşiţi din sălile de şedinţă, ei au început să discute cu înfrigurare exprimându-şi nemulţumirea. „Au murit nişte oameni şi acum tăcem”. Fiecare se gândea la numărul morţilor şi răniţilor, iar acest lucru făcea să crească tensiunea. Teama de represiunea brutală îi inhiba, dar zidul tăcerii a fost spart la întreprinderea IPROCHIM, unde Claudiu Iordache, unul dintre revoluţionari, a acuzat cu curaj ticăloşia criminală şi minciuna puterii, iar oamenii au acţionat în consecinţă.
În dimineaţa aceleiaşi zile, în faţa Operei, încă mai ardeau cărţile lui Nicolae Ceauşescu şi întreaga piaţă era blocată de forţe de ordine, securitate, armată, care încercau să-i împrăştie pe aşa zişii „huligani”. Dar în pofida restricţiilor impuse de forţele de ordine, noi grupuri de oameni apăreau în piaţă îngroşând astfel rândurile demonstranţilor între care se crease deja o unitate sufletească, o solidaritate a tuturor timişorenilor, indiferent de naţie toţi erau hotărâţi să se jertfească pentru libertate, fiind gata să lupte cu dârzenie pentru cucerirea drepturilor legitime.
În întregul oraş, demonstranţii acţionau în diferite puncte fierbinţi cu mare îndrăzneală. Pe calea Girocului era o mare agitaţie, căci tinerii opreau autovehiculele şi cereau benzină cu care confecţionau coktail-uri Molotov (sticle incendiare) cu care atacau vehiculele blindate, încercând să le dea foc.
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 s-a extins acţiunea de devastare a magazinelor din toate cartierele mărginaşe ale oraşului. Au fost incendiate magazinele de produse finite ale IMT şi a Depozitelor de materiale din Freidorf.
Persoanele reţinute în noaptea trecută, au fost duse în curtea Inspectoratului de miliţie, şi ulterior, introduse în arest sub o ploaie de lovituri date cu râvnă de miliţieni şi alte persoane în civil.
Este de remarcat faptul că toate informaţiile primite de gl. Iulian Vlad la securitate lipsesc cu desăvârşire. Este imposibil ca-n aceste zile grele serviciile securităţii să nu-şi fi adus contribuţia la informarea conducătorilor partidului.
În cursul zilei de 18.12.1989, accesul spre Operă era blocat de cordoane militare şi persoane civile dotate cu automate ce erau foarte active în zonă (până la Catedrală).
Timişoara era în grevă generală. Arestaţii erau interogaţi, la fel şi răniţii din Spitalul Judeţean. La Universitate are loc întâlnirea lui C. Pacoste cu conducerea rectoratelor. Se acordă oficial vacanţă studenţilor.
În această zi, soseşte la Comitetul Judeţean de Partid Timiş, gl. llie Ceauşescu care e primit de gl. Nuţă. Aici are loc o discuţie cu Ion Coman şi Victor Stănculescu după care Ilie Ceauşescu se deplasează la Comandamentul Marii Unităţi Mecanizate, unde se organizase o şedinţă.
Pentru îndeplinirea ordinelor gl. Coman Ion, de combatere a manifestanţilor şi redresarea situaţiei, forţele armate ale M.Ap.N. şi forţele de ordine – securitate şi miliţie, au trecut la acţiune astfel:
2.5.1. Forţele armate ale Ministerului Apărării Naţionale
La ora 200, gl. Guşă Ştefan convoacă pe toţi comandanţii unităţilor militare din Timişoara la o şedinţă de lucru.
Cu această ocazie el face următoarele precizări: până dimineaţa să se retragă toate tancurile în cazărmi şi să se ia măsuri pentru hrănirea şi odihna oamenilor şi a dat misiuni unităţilor pentru ziua de 18 decembrie 1989. Astfel:
– U.M. 01185 Timişoara cu 200 militari, 3 tancuri, 8 T.A.B.-uri, 5 autoturisme şi o autostaţie, va executa paza Consiliului Popular Judeţean, Poşta, Băncii şi podurilor 23 August şi Michel Angelo,
– U.M. 01008, U.M. 01276 Timişoara cu 400 de militari vor asigura paza depozitului ICRA, Gării de nord, Uzinei textile, Grupurilor emiţătoare Radio şi Pieţei Traian,
– U.M. 01121 şi U.M. 01970 cu 115 militari vor apăra Comandamentul U.M. 01024 Timişoara,
– U.M. 01380 Arad cu zid de militari, 3 T.A.B.-uri şi o autostaţie va apăra Complexul studenţesc şi Pieţele Maria şi Mărăşeşti,
– U.M. 01233 Buziaş va apăra Consiliul Popular Municipal şi cele două poduri peste râul Bega din apropierea Catedralei ortodoxe,
– 300 militari din U.M. 01140 Lugoj vor fi dispuşi în Piaţa Operei.
Se vor mai constitui şi patrule conduse de ofiţeri în zonele de responsabilitate. Rezervă 200 de militari. Dispozitivul va fi gata la ora 900 (vezi schema nr.5).
Gl. Chiţac a anunţat că vor fi folosite grenade cu gaze lacrimogene şi s-a ţinut de cuvânt, aşa cum vom vedea la Catedrală, chiar în aceiaşi seară.
La ora 615, gl. Guşă Ştefan, raportează ministrului apărării naţionale situaţia din acel moment din Timişoara. Făcând o analiză a modului cum s-au desfăşurat evenimentele în municipiul Timişoara, s-a ajuns la concluzia că în oraş ar acţiona şi unele elemente străine, specializate în acţiuni de diversiune şi terorism, motiv pentru care au fost chemate şi grupurile de cercetare ale Direcţiei de Informaţii care vor sosi la Giarmata, la ora 730 şi constituind echipe a 4 oameni, vor acţiona după ordinele gl. Guşă Ştefan.
Ele vor testa intenţiile coloanelor de manifestanţi din zonele centrale şi industriale; dacă sunt morţi la Spitalul Judeţean şi care era starea de spirit a populaţiei ce-şi căuta dispăruţii.
Existând pericolul unei intervenţii armate din exterior, grupa operativă a M.Ap.N. dislocată la Timişoara a lucrat la întocmirea unui plan de acoperire a Frontierei de Vest având în vedere că o bună parte din efectivele şi tehnica de luptă a unităţilor din zonă se găseau în cazărmi pregătite tocmai pentru a interveni împotriva unei agresiuni.
În acest sens, gl.mr. Guşă Ştefan a declarat: „…Nu ne era teamă de unguri, ci de ruşi care erau şi în Ungaria (cca 60.000), erau şi la Est… mă refer la trupele ruseşti care staţionau în Ungaria şi care oricând puteau să facă o Praga… „.
Între orele 900-1700 situaţia în Timişoara s-a agravat din nou, căci masa manifestanţilor din tot oraşul se revărsa mereu spre Piaţa Operei şi Catedrală.
Grupuri mari de oameni au format baricade pe Calea Şagului cu ajutorul unor autovehicule grele pentru împiedicarea circulaţiei.
La orele 1705 în faţa Catedralei s-a deschis foc de persoane neidentificate asupra patrulei de ordine, rănind un maistru militar, în picior.
La căderea serii, un grup de tineri manifestanţi străpungând cordoanele forţelor de ordine s-au grupat în faţa Catedralei, cu lumânări în mână. În urma focului executat de către miliţieni şi persoanele în civil înarmate ce se aflau în cordonul orientat cu faţa spre Catedrală, manifestanţii loviţi în plin, au încercat să se salveze prin fugă în incinta Catedralei sau în parcul din spatele ei.
În baza dispoziţiunilor date de gl.It. Mihai Chiţac s-a ordonat folosirea substanţelor chimice împotriva manifestanţilor. Dar, folosirea grenadelor lacrimogene în jurul orelor 1830 a incitat şi mai mult mulţimea.
Din declaraţiile martorilor, referitor la activitatea gl. Chiţac Mihai, rezultă că acesta a fost însărcinat să coordoneze acţiunile de lichidare a manifestaţiei antidictatoriale din Piaţa Libertăţii şi de la Catedrală. Gl. Chiţac s-a deplasat personal la faţa locului dând indicaţii militarilor, să fie cât mai duri cu populaţia. Activitatea zelosului general s-ar fi prelungit şi până în zilele de 19 -20.12.1989.
Acţiunea de la Catedrală s-a soldat cu morţi şi răniţi, printre Judeţean la ora 1915, împotriva manifestanţilor care veniseră acolo să-şi caute rudele dispărute.
Între, orele 2000-2400, manifestanţii au acţionat asupra mai multor obiective din oraş, în special asupra celor din cartierele mărginaşe (vezi schema nr.5), iar la intervenţia trupelor ei s-au retras temporar din faţa unora dintre ele.
S-a încercat, de asemenea, luarea cu asalt a depozitului de muniţii al U.M. 01185. A fost incendiat însă depozitul de materiale al IAEM.
2.5.2. Acţiunea forţelor de ordine – Miliţie şi Securitate
În dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989, gl. Nuţă Constantin, Mihalea Velicu şi Macri Emil au constituit pentru reprimarea demonstranţilor un număr de 8 dispozitive mobile (pe autovehicule) denumite „zet” şi având indicative de la D1 la D8 compuse din ofiţeri şi subofiţeri de miliţie, completate cu trupe de securitate sau de grăniceri şi comandante de câte un ofiţer. Aceste dispozitive mobile de luptă cuprindeau fiecare câte 25-30 de cadre şi soldaţi dotaţi cu: pistoale automate, un autovehicol şi aparate de radio-emisie-recepţie. Ele au funcţionat în mod continuu, pe mai multe schimburi, în zonele ce le-au fost repartizate.
Cu ocazia constituirii lor, gl. Nuţă Constantin, a dat ordin cadrelor de miliţie din compunerea dispozitivelor mobile, să tragă fără nici o somaţie asupra manifestanţilor
În executarea acestui ordin, în după-amiaza zilei de 18 decembrie 1989 s-a deschis foc şi dintr-un asemenea autovehicul asupra demonstranţilor ce se găseau pe treptele catedralei, rezultând morţi şi răniţi. S-a mai deschis foc şi în Piaţa Traian, unde a fost rănită o persoană, iar în seara aceleiaşi zile, maiorul de miliţie Veverca losif l-a împuşcat mortal pe Ianoş Paris, ce se afla la intersecţia Căii Girocului cu str.Ştefan Stângă. De asemenea, au mai fost rănite prin împuşcare şi alte persoane din Calea Girocului, la Complexul alimentar, la Electrotimiş şi la podul de lângă Piaţa 1 Mai. Din cei 6 morţi înregistraţi în ziua de 18 decembrie, 3 au fost împuşcaţi la Catedrală şi restul în alte puncte ale oraşului. În plus au mai fost rănite alte 15 persoane.
Aşa cum rezultă din declaraţiile unor martori oculari şi în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, patrulele mobile ce acţionau în oraş, au desfăşurat acţiuni de arestare.
Pentru identificarea cadavrelor de la Spitalul Judeţean, la faţa locului s-au deplasat 5 ofiţeri criminalişti, care împreună cu medicii legişti şi procurorii civili, au executat această operaţiune ce a primit indicativul de Pentru identificarea cadavrelor de la Spitalul Judeţean, la faţa locului s-au deplasat 5 ofiţeri criminalişti, care împreună cu medicii legişti şi procurorii civili, au executat această operaţiune ce a primit indicativul de „Operaţiunea Trandafirul”.
