o ocultologie a labei in cultura romana - ca traiect personal - dar si a reprimarii kundalinice a principiului ejaculin vom putea livra cindva (reprimemul ca indiciu-faliciu, figura reprimemului).
la margine sau granita cu impotentologia chiar, desi impotentologia ca stiinta nu ar putea exista, impotenta fiind doar o mascare-masacrare, o disimulare a principiului autocrat autocastrat nemotivat, fiind, ca atare, un imn adresat in secret tot potentei - imnpotentologie, imn de potenta teologie falină. imn-potență si imnpotentteologie
impotentologia ca ramura a teologiei ar fi, asadar, doar teologie nerevelata sau prost incastrata si nefelată.
dar sa incepem de la fapte. faptele fiind ca sutura desfăcuta a 9zeciului ne arunca in lume proaspat liceeni, in tirg mic de provincie.
laba subiectivata ne facea sa ne intimidam de silaba, de unele texte mari la care spermatic-logocratic aspiram, dar logocracia ne tragea adesea in jos, nestapinind dubletul tantric logocratie-logocracie sintetizat in logograție (cum se facea la virf, deja, in misa, intromisa).
ori sinteza (baleieza) doar nepierderea semintei o putea daca nu face, barem incepe, dar ce licean (doar daca era extrem de viclean) nu-si pierdea saminta, neliiceanian, (ne inchipuiam noi) in acele vremuri deschise dorintei si visarii plus copulodefilarii.
in tirg insa, aparuse, in 91, o carte cu un titlu ciudat, sentimentul romanesc al urii de sine.
fie si doar rasfoita, te arunca cumva in aer. eruditie si bascau plus dialog libertinat cu securei si fesenei luati peste picior cu o dezinvoltura are nu exista nicaieri in epoca. epoca inca sumbra, constipat-contractata sub libertate. proclama-te securite, era inca tonul subsecvent al epocii sau liberte, fraternite, fesenite.
dar sigur, asta era doar o parte din ce cartea arunca in aer, alte bucati fiind perle erudite neirumate inca de gindirea noastra frageda, nededata amestecului de chihlimbaruri.
textul pitulian insa facea din start ceva, ce inconstient m-a marcat - disloca, disloca, disloca. arunca in aer fraza cea cuminte, plus o avansa devansa avalanșa declanșa in aglutem oral-poporal-coral, astfel ca, fara sa stiu, era in chestie ceva postjoyceian, rezultatul erau niste brazde-fraze ce nu fusesera doar, cum avea sa aflu ma tirziu, revisited, ci intii aruncate in aer, filmate, pozate in intoarcere si ceea ce citeam erau brazde intoarse dupa ce fusesera exp(l)ozate.
un fel de literatura in postfebril, pt ca lava frazei era deja-stinsa de un sticlar ingenios, ce intii o incalzise si o predase-dedase incandescentei. iar cind incheia, procesul era jar la rece, ca in cea mai inaplicabila, pt prosti, alchimie. (atit ca jarul era incapsulat in forma lui forte, igniforte).
mai mult dialogurile bede-izate cu idiotii securisti imi erau accesibile, restul textelor il aminam pe mai tirziu, cind ma voi mai coace.
tot in arondarea de extaz ce ar fi fost numita de pițu avenir se auzise-degajase si, intii, naveta esentiala (nu o posedam, dar ori o vazusem, ori o avea cotul, oricum, era pomenita de noi, fie si necitita) sau, in 92, la cafeneaua hermeneutica. nu imi dau seama cind si cum luasem aceste carti, dar e certo ca cel putin din clasa a zecea deja concoctasem un soi de proza alerta, in mai-mult-dialog, despre niste maistri ai scolii, pe care ii cunoscusem la liziera caderii comunismului in perioada de practica agricola, pt noi, cei citiva scutiti, incapacitati sau sustrasi, asta insemnind o practica tehnica, aparte, in timp ce colegii mergeau la cules.
iar pe acesti maistri ii surprinsesem odata cind trebuise sa le trimit un mesaj, cum jucau table ascunsi dupa o usa de care rezemasera preventiv o bicicleta, pe care eu, mesagerul, am dislocat-o, provocindu-le panica de moment. acesta era nucleul ce il pusesem in vagul text pe care il propusesem revistei scolii. a aparut, dar altceva, era prea subversiva chestia plus ca lucram cu numele la vedere, iar proful care superviza textele s-o fi alertat si el s a scris ceva cu rosu sub text. spuneam ca frazarea aia-oralizata excesiv o preluasem de la pitu, sub anxietatea influentei.
cum difuzarea cartii era destul de haotica, nu ne mai parveneau ulterioarele volume aparute in colectia texte de frontiera, unul din ele cred ca l-am vazut daca nu si luat atunci, direct din tg mures, intr-o escapadare.
ultima noapte de dragoste si intiia noapte de filozofie ne șopotea ca titlu in urechi, am din ea doar editia a 2-a, va trebui sa-l intreb pe cotul daca o avea el pe atunci. tergiversasem pina imi scapase, ignorasem? oricum, aceste carti lucrau in noi mai degraba ca niste blazoane de care urma sa ne atingem mai tirziu, deocamdata lucra inca mai abitir laba externa, laba culturii, interna si alchimală, era doar si inca, abia inmugurită.
